Porunca iubirii 6/2010 - Cartea Ortodoxa prin posta

Mi-a povestit viaţa Sfinţilor Didim şi Teodora, care se prăznuiesc
la 27 mai. Sfânta Teodora a fost osândită la lupanar. Erau pedepse
care se dădeau atunci fecioarelor, care erau trimise în lupanarele organizate
pentru ostaşi. Primul ostaş care a intrat la ea era un credincios şi i-a spus
că ştie cum să o scape: „Tu-mi dai hainele tale şi eu ţi le dau pe ale mele şi
ieşi ca ostaş”. Dar următorul ostaş care a intrat a descoperit imediat şi a
dat alarma. Sfânta nu ajunsese prea departe când s-a descoperit
înşelăciunea şi atunci amândoi au fost condamnaţi la moarte. Părintele mia
povestit cu foarte multă îmbrăcăminte duhovnicească povestea asta,
simplă în felul ei, dar cutremurătoare, într-adevăr. Cei doi au fost conduşi
la moarte de foarte multă lume, impresionată de această poveste, care ia
condus cu făclii aprinse şi cu tot onorul. N-au putut să fie dispersaţi de
ostaşi, pentru că ei au vrut să-i ducă în toată onoarea la execuţie. Exact în
momentul în care spunea: „Şi aşa au plecat în veşnicia mântuită”, Părintele
şi însoţitorii săi se întorceau de la peşteră.
Nu vă pot spune cum a căzut pe poveste întoarcerea pelerinilor cu
Părintele… Imaginaţi-vă! Noapte întunecoasă, Părintele în faţă, cu
lumânarea în mână, luminat de lumânare. Deci, în noapte se deschide
dintr-o dată o siluetă albă, luminată, cu lumânare în mână, cu chipul
frumos, iar în urmă o mare de luminiţe şi de feţe. Ei ţineau lumânările
mici, iar Părintele avea o lumânare mare, care-l lumina în întregime.
Vedeai numai feţe, feţe, plutind cu luminiţe scânteietoare. Am avut
impresia amândoi – şi părintele Iustin şi eu – că se reînvie în ochii noştri
cortegiul de credincioşi cu lumânări, care duceau pe cei doi la moarte.
Părintele Iustin a şi punctat lucrul acesta. A spus: „Vezi, soră, cum răsplăteşte
Dumnezeu ascultarea? N-am fost noi la chilie, dar nici
unul din-tre cei care au fost n-au avut parte de o asemenea privelişte
cum avem noi”. Părintele, în lumină, despica întunericul cu toată ceata
de luminiţe şi de oameni luminaţi, de chipuri luminate în spatele lui. Convoiul
acela, într-adevăr, nu poate fi descris aşa cum l-am trăit. Nu poate fi
descris de imagine, de metaforă, de talent literar şi nici prins de un penel.
Nu putea fi prins. Era lumină şi umbră. Nu pot să vă spun cât de concret
aveai în faţă că asta este trecerea noastră prin lume: din întuneric în lumină,
condus de cineva care este în har, cum era Părintele Arsenie Boca.
Porunca Iubirii 6 / 2010 19
18