Porunca iubirii 6/2010 - Cartea Ortodoxa prin posta

protestante pe care le închiriem sau în care suntem lăsaţi să slujim.
Misiunea noastră este foarte limitată din cauza lipsei de biserici.
Avem nevoie chiar de nişte săli în care să rămânem după Sf. Liturghie,
fie pentru o masă, fie pentru o cafea, astfel având posibilitatea să ne
cunoaştem mai bine, dat fiind faptul că majoritatea credincioşilor parcurg
uneori sute de kilometri pentru a putea participa la Sfânta Liturghie; sau
pentru participarea la întruniri şi conferinţe. Toate acestea cu scopul de
a păstra, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, identitatea noastră ortodoxă
românească, culturală, naţională. Eu insist aici, şi acolo, pe faptul că
dacă suntem români noi trebuie să conştientizăm că avem o identitate a
noastră proprie. Nu poţi să fii european, universal fără o identitate proprie
locală. Fiecare om în această lume s-a născut într-un anumit loc, a fost
marcat de o cultură, de o tradiţie, de o confesiune religioasă căreia îi
aparţine. Oriunde merge în lume duce cu el această zestre. La fel şi noi,
românii, ne ducem în Occident sau în altă parte, suntem totuşi români
plecaţi dintr-o ţară, dintr-o Biserică, dintr-o cultură, dintr-o limbă. Ori,
dacă le uităm sau nu vrem să ţinem cont de acestea ne vom desfigura
identitar. Nu putem fi europeni, occidentali, nu pot fi german decât în
măsura în care sunt român pentru că asta e identitatea mea. Şi atunci mă
adaptez noilor condiţii fără să neg nimic din identitatea mea. Pentru că dacă
aş face-o m-aş desfiinţa ca om şi nimeni nu mi-o cere, nimeni nu pretinde
să-ţi negi identitatea, dar mă îmbogăţesc, cresc, mă dezvolt cu ceea ce
întâlnesc acolo şi nu mă desfigurez uitând cine sunt... .
Stelian Gomboş: - Aş face chiar o comparaţie. Dacă vom privi o
pădure în ansamblul ei, ea este o unitate de copaci. Apropiindu-ne mai
mult, vom putea observa, că sunt diferite esenţe lemnoase. Fagul este
fag, pinul este pin, salcâmul este salcâm. Cu alte cuvinte, nu este nicio
problemă faptul că românii se adaptează şi se integrează în societăţile
occidentale, dar este esenţial să nu-şi uite esenţa.
Se vorbeşte foarte mult despre capacitatea intelectuală deosebită a
românilor, însă şi despre problema că se pierd foarte repede ca grupuri
identitare printr-o adaptare precoce... se integrează foarte repede, dar
la fel de repede îşi renegă identitatea naţională şi religioasă. Aţi simţit
această fragilitate spiritual-identitară la românii din Occident?
Porunca Iubirii 6 / 2010 59
58