Porunca iubirii 6/2010 - Cartea Ortodoxa prin posta

Am intrat înăuntru. Eu, ce să mă duc înăuntru…?! Am zis:
cum să mă duc eu să stau la masă acolo, cu părinţii, toţi acolo,
aşa. Zorica e mai demult acolo, e în alte raporturi cu Părintele. Ea venise
pregătită ca de la acest Paşte să plece direct la Vladimireşti. Mama ei
trebuia să vină – şi a şi venit – ca să-şi ia rămas bun de la ea, de acolo,
de la mănăstire. N-a mai trecut pe acasă, pe la Braşov. De acolo, din
chilia noastră – cum eram împreună – ea a plecat direct la Vladimireşti.
Acolo ne-am despărţit, acolo am văzut-o ultima oară.
Cum eram eu aşa, aveam o timiditate, o sfială… Am zbughit-o în
bucătărie, n-am intrat în trapeză. Mă împrietenisem între timp cu maica,
cu călugăriţa care făcea mâncare. Făcea o mâncare de prune care era
pasiunea mea. Am zis: „Mănânc eu nişte prune la maica şi las părinţii
acolo. Nu mă bag eu acolo unde nu-i nasul meu”. Nici n-am apucat
bine să-i spun maicii „Bună seara”, că Părintele a şi fost în spatele meu.
A zis: „Eu unde ţi-am spus să te duci?”. Am spus: „Părinte, dar n-am
avut îndrăzneală…”. Zice: „Treci acolo unde ţi-am spus eu să mergi”.
De data asta vocea era aspră. Vorbea unei neascultătoare. Zice: „Du-te
şi aşează-te lângă Zorica”.
Atunci am zis eu, în nepriceperea mea, că metafora asta acoperă
mai bine realitatea. Cuvintele rostite de Părintele în rugăciune, şi nu numai
în rugăciune, în tot ce spune, sunt cuvinte portret, sunt realităţi care ţi se
înfăţişează, ai o altă înţelegere a lor. El avea o altă rostire. Impresia asta
o am şi acum, la adânci bătrâneţe, când îi citesc cărţile. Stilul lui are
ceva deosebit, are ceva aparte, are o concreteţe, are o putere de sugestie
extraordinar de puternică. Te face să vezi, nu să asculţi. Să înţelegi văzând,
ca un portret. Are vorbe portret, cuvinte portret.
Nu pot să vă spun rugăciunea aceea cum răsună şi azi în memoria
mea şi în inima mea. Când mi-e dor de o rugăciune adevărată, închid
ochii şi-mi imaginez rugăciunea aceea de la masă, pe care a rostit-o
atunci Părintele. Şi am zis: „Doamne, ce proastă am fost că vroiam să
mă duc în bucătărie şi să mă lipsesc de-o asemenea bucurie harică”.
În timpul mesei s-a întreţinut cu Zorica. Eu o ajutam pe Zorica să
mănânce, ştiam cum să fac lucrul acesta, ca să-i fie ei mai uşor. Erau
numai fructe şi o mâncare foarte frugală; era Joia Mare. Părintele era
Porunca Iubirii 6 / 2010 17
16