PDF - Limba Romana

110
iar după obiceiuri asemănători
între totul schizmatici” 79 . „După ce
au luat steag şi caftan de domnie
Ştefan vodă în Roman, zice Miron
Costin, şi cu acelaşi agă, carele
i­au adus steag, au pornitu birul şi
pocolanele împărăteşti, au trecut la
Iaşi în scaun.” 80
Gheorghe Ştefan a mai vizitat
târgul Roman în vara anului 1655.
Coloman Mikes, trimisul lui Gheorghe
Rakoczi, principe ardelean, şi
Gheorghe Ştefan cu armata urmau
să treacă prin Roman spre Ţara
Românească pentru a participa la
reprimarea unei răscoale. O parte
a armatei lui Gheorghe Ştefan (15
mii oameni) s­a aflat pe câmpia de
lângă târgul Roman 81 .
În 1656 a trecut prin târgul
Roman ambasadorul suedez G.
Welling, care încerca să atragă
Transilvania, Ucraina şi Imperiul
Otoman într­o coaliţie antipoloneză.
Pastorul C. Hiltebrandt, care­l
însoţea pe ambasador, a menţionat
că acest oraş avea „clădiri destul
de bune” 82 .
Despre edificiile religioase din
târgul Roman scrie vicarul catolic
Vlas Kovacevici, care a vizitat Moldova
în vara anului 1661: „Roman,
trei biserici schizmatice (ortodoxe
– n.n.), toate de piatră, una armenească,
una catolică de lemn, dar
împodobită cu frumoase podoabe
de altar. Casa parohială nu e. Sânt
20 de suflete (de catolici – n.n.). Toţi
aici au fost saşi, dar catolici. Se mai
vede locul a două biserici catolice –
trei vii din care se plăteşte preotul.
Episcopie schismatică” 83 .
Vizitând în 1668 târgul Roman,
misionarul catolic Vito Piluzzi
relatează: „La Roman sânt 15
suflete. Biserica are şase vii şi le
limba Română
ţin cotnărenii, şi când este preot
la Săbăoani, acesta merge o dată
pe lună să slugească la Roman şi
credincioşii îi dau un vas de vin” 84 .
Aceeaşi situaţie o consemnează
peste doi ani misionarul Francesco­
Maria Spera: deoarece în târgul Roman
preot catolic nu este, „din când
în când se duce acolo preotul de
la Cotnari... Este aici un diacon” 85 .
Dacă în 1670, conform relatărilor
misionarului Del Monte, în
târgul Roman mai erau „două case
de catolici” 86 , apoi în 1682 minoritul
Antonio Angelini afirmă categoric că
în oraş „nu e nici o casă de catolici.
Clopotele au fost duse de aici de
Don Giovani Batista Bârcuţi la locul
său de baştină Cotnari” 87 .
În timpul războiului „Ligii sfinte”
cu Imperiul Otoman (1683­
1699), o bună parte a Moldovei a
fost jefuită de ambele părţi beligerante.
Situaţia a devenit deosebit
de grea în timpul campaniei regelui
Ioan Sobieski din 1686, când oastea
poloneză a jefuit cea mai mare
parte a ţării. Constantin Cantemir
a început să formeze unităţi de
mercenari pentru a lupta cu străinii
care jefuiau ţara. În ele se înrolau
chiar şi localnicii care erau certaţi
cu legea. Ion Neculce relatează că
atunci erau „vro 40 şi mai bine de
codreni tâlhari, de ţineau drumurile
cu Ţara de Jos. Ajuns­au la Cantemir
vodă de i­au iertat. Şi le­au dat
leafă câte patru lei pe lună. Şi au
pus capete dintre dânşii... şi le­au
dat... să strângă cât mai mulţi. Şi
cum au sosit la Piatră, au găsit un
poghiaz de leşi şi cazaci, vro 200. Şi
aşa i­au lovit fără veste... i­au prinsu
de vii... Deci dintr­aceea izbândă
au început Cantemir vodă a face
steaguri de lefegii în Roman...” 88 .