PDF - Limba Romana

Ortodoxie şi panslavism 155
hotar între Imperiul otoman şi cel
rus a fost recunoscut râul Prut, de
la intrarea lui în Moldova până la
vărsarea în Dunăre şi, de la acest
punct – malul stâng al Dunării
până la gurile Dunării, de la Chilia
şi până la mare 8 . Acum Rusia reuşea
să anexeze jumătatea estică a
Principatului Moldovei. De atunci şi
până la primul război mondial, cu
excepţia unor modificări survenite
de­a lungul Dunării după războiul
crimeei, teritoriul cunoscut sub
numele de Basarabia a rămas sub
controlul Rusiei până în 1918 9 .
În momentul anexării sale de
către Rusia, partea dintre Prut şi
Nistru a Moldovei nu avea un nume
distinct de restul Principatelor. În
multe privinţe, zona centrală a acestei
regiuni devenise inima Moldovei.
Regiunea a fost numită Basarabia 10 ,
întrucât dinastia Basarabilor din
Ţara Românească domnise un timp
şi peste sudul acestui teritoriu 11 . Era
în interesul lor să extindă numele
acesta pentru întreaga zonă cuprinsă
între Prut şi Nistru. Alipirea
Basarabiei la Rusia, în 1812, a fost
calificată drept alipire forţată, adică
o anexare a unui teritoriu străin 12 .
Fiind în componenţa Rusiei, Basarabia
şi­a pierdut drepturile ei naţionale.
Politica rusă de colonizare
accelera degradarea naţională a
Basarabiei 13 , fapt desprins şi dintr­o
plângere de la 1812 parvenită din
Hotin pe adresa stăpânirii ruseşti:
„De ar da Maica Precistă năstav să
ni se ridice greutăţile acestea şi să
ni se lase în obiceiurile noastre cele
moldoveneşti cari am apucat de la
bătrânii noştri şi să venim în floare
precum am fost şi să petrecem totdeauna
supt dregătorii Moldoveni,
pământeni de ai noştri, precum
suntem deprinşi şi ne înţelegem în
vorbă. Că alte rânduieli nu pricepe
şi numai cât ni se adaog năcazurile
şi greutăţile noastre” 14 . Rusia
şi­a însuşit la 1812 jumătate din
pământul Moldovei, dar oamenii au
continuat să fie români chiar când li
s­a negat identitatea 15 .
Ideea că românii au constituit
un obstacol în dorinţa de expansiune
a ruşilor spre Balcani a fost
susţinută şi de diplomaţi ruşi. Astfel,
E. P. Fondon, cel care alături de Italinski
a perfectat actul din 1812, îşi
exprima nemulţumirea: „Acest popor
– românii – au trăsături distincte
şi nu pot să­mi ascund părerea
de rău, atunci când privesc harta,
că aceşti opt milioane de oameni
străini de naţia slavă sunt aşezaţi
aici, pe fermecătoarele povârnişuri
ale munţilor Carpaţi, formând parcă
o săgeată înfiptă între naţiunile slave,
împiedicându­le unirea lor 16 . În
momentul cotropirii provinciei de
către Imperiu mulţi dintre locuitori
au plecat în Moldova din dreapta
Prutului, temându­se de robia
rusească. L. Casso aseamănă
fenomenul cu „la grande peur”
(„marea frică”) 17 .
Prin acest tratat, exarhatul
sinodal se desfiinţa în mod mecanic,
iar teritoriul dintre Prut şi Nistru
urma să capete o nouă organizare
bisericească. După încheierea păcii,
situaţia bisericii din Basarabia
a rămas incertă mai mult de un an.
Desfiinţându­se exarhatul, mitropolitul
Gavriil, cu toţi slujbaşii săi, a
trecut în Basarabia şi s­a aşezat la
Chişinău. După cum s­a exprimat
un cercetător rus, mitropolitul Gavriil
se afla „în afara legii”, ocârmuia