PDF - Limba Romana

174
sia pe care o va produce el asupra
Anei şi a tatălui ei îl dezechilibrează
lăuntric, îl menţine într­o stare de
nervozitate, care devine cu atît mai
exasperantă, cu cît Dan o conştientizează:
„La ce­am venit aici?
Cît am să mai rătăcesc aşa, ca un
nebun? Şi zilele treceau de o monotonie
şi de o sterilitate exasperantă.
Aceleaşi hotărîri în fiecare dimineaţă
ş­aceleaşi mustrări amarnice în
fiecare seară, cînd se ducea să
se culce, tîrziu, rupt de osteneală,
demoralizat, enervat de laşitatea
lui, de apăsătoarea conştiinţă a
timpului pierdut” [7, p. 294].
Fericirea lui în dragoste e de
scurtă durată şi suferinţele sale
se acutizează pe măsură ce realizează
că mariajul cu Ana Racliş
nu i­a îndreptăţit aşteptările. El îşi
dorise compatibilitate intelectuală
şi afinităţi spirituale, dorise să se
identifice cu fiinţa iubită: „...miemi
trebuie sufletul tău; şi­l vreau
senin, ca să poată fi bun, şi ca să­l
pot avea tot ...” [7, p. 301]. Aparent,
Ana întruchipa fiinţa visurilor sale,
însă pe parcurs îşi dezvăluie adevărata
fire.
Suferinţa lui Dan nu este
cauzată numai de eşecul în iubire,
ci şi de condiţia omului de creaţie
într­un mediu afacerist şi corupt, de
condiţia omului onest, în general.
Prea emotiv, visător, retractil, „Dan
rămîne un egocentric, incapabil
să iasă din lumea lui interioară”
[8, p. 43]. Suprasensibilitatea şi
timiditatea lui, pregătirea psihologică
slabă şi virtuţile­i morale firave
îl dezarmează în faţa unei lumi rău
întocmite. El resimte dureros toate
limba Română
evenimentele vieţii, soluţiile pe care
le gîndeşte nu au un suport practic,
ci sunt mai mult divagaţii filozofice,
„utopii”, cum le numeşte el însuşi.
„Emotivitatea în exces nu antrenează
însă acţiuni, ci se repliază
asupra sa însăşi” [3, p. 695]. În cele
din urmă, neînţeles de femeia pe
care o adoră, dar cu care nu are,
de fapt, nimic în comun, istovit de
toate nedreptăţile şi durerile lumii,
„dispreţuit, împins la nefericire (...)
în societatea burgheză, calculată,
rece şi indiferentă, dacă nu duşmănoasă
faţă de tot ce nu slujeşte
exclusiv interesele sale” [9, p. 138],
Dan înnebuneşte.
În aceeaşi categorie a inadaptatului
suprasensibil se înscrie
şi Andrei Rizescu, protagonistul
nuvelei În lumea dreptăţii de Ioan­
Alexandru Brătescu­Voineşti. Intelectual
cinstit, om inteligent şi bun,
„un monument de moralitate” [10,
p. 578], acesta se confruntă, ca şi
Dan, cu împrejurări nefavorabile şi
e biruit de mediul nou, „format prin
introducerea civilizaţiei apusene
neasimilate bine încă şi, deci, avînd
mult mai multe defecte şi mult mai
puţine calităţi decît civilizaţia din
Apus” [6, p. 232].
Neputinţa lui Andrei Rizescu
de a se adapta unei ambianţe sociale
şi de a accepta „normele de
viaţă” stabilite de aceasta, provine,
ca şi în cazul lui Dan, dintr­o sensibilitate
exagerată, dintr­un suflet
„peste măsură de impresionabil” [6,
p. 231], care îi condiţionează seriozitatea
şi „exactitatea în serviciu”
[11, p. 13], dintr­o „scrupulozitate
exemplară” [11, p. 3], dar şi din lip-