Capitolul II - Universitatea Tehnică

universitate; este angajat dintr-o perspectivă europeană şi internaţională, independent de
programele de evaluare ale agenţiilor naţionale şi guvernamentale; îşi propune o abordare nonprofit,
articulată pe interesele universităţii evaluate. Metodologia EUA IEP constă într-un raport
de autoevaluare al universităţii participante, două vizite locale ale echipei EUA de evaluare, un
raport final de evaluare redactat de această echipă şi, opţional, o vizită locală de ’follow-up’ a
aceleiaşi echipe, după doi ani de la evaluare.
În acest context Raportul de Autoevaluare a universităţii noastre este cuprins ca o anexă
la acest Raport.
Pentru creşterea competitivităţii universităţii şi a vizibilităţii ei internaţionale au fost
promovate următoarele acţiuni:
• dezvoltarea unor programe de cercetare interdisciplinară şi transdisciplinară;
• orientarea spre calitate şi încurajarea performanţei în învăţământ şi cercetare;
• compatibilizarea învăţământului şi cercetării cu standardele europene şi adaptarea
ofertei educaţionale la cerinţele pieţei forţei de muncă;
• promovarea cercetării ştiinţifice performante, orientarea ei spre nevoile societăţii
şi racordarea la tendinţele europene;
• crearea unui mediu academic bazat pe un parteneriat responsabil cu studenţii şi
personalul;
• întărirea dimensiunii antreprenoriale a universităţii;
• modernizarea şi dezvoltarea bazei materiale.
Dar, fără asigurarea componentei de continuitate şi valorificare a experienţei de până
acum nu ne vom apropia de exigenţele viitorului.
Globalizarea presupune şi competiţia în furnizarea de instruire, dar şi erodarea funcţiilor
şi conceptelor clasice din învăţământ, care devine deschis în faţa posibilităţilor oferite de piaţa
europeană.
Colaborarea cu industria a fost o problemă centrală a universităţii noastre în perioada
2004-2008 atât prin politici de atragere a unor mari investitori în zona Clujului (Emerson,
Siemens, Nokia etc.), cât şi sub aspectul colaborării contractuale.
Tot în conotaţia globalizării trebuie urmărite cu consecvenţă, prin politici flexibile şi alte
aspecte.
Astfel, absolvenţii foarte bine pregătiţi caută oportunităţi în străinătate. Fenomenul
emigrării elitelor este binecunoscut. Prin aceasta, România internalizează costurile şi
externalizează beneficiile.
În rândul absolvenţilor care continuă studiile în străinătate se manifestă aceeaşi tendinţă,
fiind evidenţiat că şi în acest caz se internalizează costurile şi se externalizează beneficiile.
Oare aceste costuri nu pot fi reduse sau redirecţionate?
În concluzie, sistemul de finanţare actual trebuie de urgenţă modificat. Accesul la resursa
publică, atât a universităţilor cât şi a studenţilor, trebuie să fie selectiv şi numai în raport cu
performanţele cuantificate prin indicatori de rezultate. Modificarea sistemului de finanţare
trebuie să stimuleze reorganizarea sistemului de învăţământ superior pe baze concurenţiale pe o
piaţa a serviciilor de instruire.
Dacă se acceptă o astfel de idee, finanţarea universitară trebuie făcută pe programe (anii
I-...IV) şi nu pe bază de student echivalent. Sigur, numărul de studenţi trebuie să atragă o
finanţare de maxim 30% - 40%, iar restul să fie obţinuţi pe bază de indicatori de perfomanţă
măsurabili.
Astfel, resursa fmanciară obţinută fără efort nu poate genera efortul de a o valorifica.
Apoi, consider că este necesară o strategie coerentă în alocarea locurilor bugetate pe
domenii de mare interes pentru economie şi atracţie pentru tineri.
În altă ordine de idei, universitatea noastră şi-a definit tendinţa antreprenorială.
Dacă aserţiunea este adevărată, ne punem legitim întrebarea legată de destinul
antreprenorial al universităţii, iar răspunsul poate fi neantagonist. Fiindcă o universitate
antreprenorială trăieşte din patente sau brevete.
32