Capitolul II - Universitatea Tehnică

• Lazăr Comănescu – Ambasador, Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă
UE, Bruxelles.
2.7 Corolar
În perioada 2004-2008 a devenit şi mai clar că România a rămas o ţară săracă, în pofida
potenţialului ei remarcabil şi că nu poate fi universitate performantă atât timp cât ţara şi regiunile
ei sunt sărace; că absolvenţii de vârf ai universităţilor din ţară functionează bine în sistemele deja
organizate ale Occidentului, dar nu organizează sisteme în ţara noastră; că efectul tehnic şi
economic al cercetărilor ştiinţifice din instituţiile noastre este cu mult sub nevoile ţării.
„Nimic în această lume nu este constant, cu exceptia schimbării" – ne avertizează o veche
filosofie orientală, care tradusă pragmatic înseamnă că schimbarea reprezină opusul stagnării şi
constituie un motor al progresului. Din alt punct de vedere, schimbarea este determinată de
necesitatea ameliorării permanenţelor şi de crearea continuă a unor noi oportunităţi. Iar acest
lucru a fost urmărit statornic în Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Schimbările în UTCN au fost făcute în funcţie de anumiţi factori sau oportunităţi, dintre
care cei mai importanţi au fost:
• dezvoltarea nivelului de cunoştinţe;
• dezvoltarea bazei materiale;
• elementele pragmatice ale reformei;
• apariţia de noi valori;
• cooperare şi internaţionalizare.
Factorii favorizanţi care au contribuit la existenţa rezultatelor ce fac obiectul prezentului
raport au fost:
• Atitudinea faţă de noutate şi necesitate a colectivelor din UTCN;
• Capacitatea inovativă existentă la nivelul catedrelor;
• Efectele mediului academic ca stimulente directe şi indirecte;
• Nivelul de cunoştinţe;
• Dorinţa de a face.
Din experienţa perioadei 2004-2008 au rezultat şi o categorie de cerinţe şi opinii cum ar fi
cele care urmează, pentru a fi susţinute pentru introducerea lor în acte legislative:
1. Misiunea comună pentru universitaţile publice şi private pentru a asigura
viabilitatea conceptului „învăţământ- bun public".
2. Acces nediscriminatoriu la educaţie şi studii universitare prin stimularea materială
preferentială a categoriilor defavorizate.
3. Consfinţirea prin lege şi a caracterului antreprenorial al universităţilor, cu
facilităţi privind parteneriatul de tip public-privat.
4. Realizarea unui sistem de finanţare diferenţiată a universităţilor, centrată pe
performanţă măsurabilă.
5. Finanţarea universităţilor, conform punctului anterior, pe baza costurilor reale
raportate la specific şi studenţii.
6. Veniturile, altele decât cele obţinute prin contract institutional, să se gestioneze de
către universitate în baza autonomiei.
7. Arondarea unor institute de cercetare universităţilor performante.
8. Diferenţierea calitativă a universităţilor din România conform clasificarii
Carnegie, bazată pe:
a) Universităţi de cercetare- abilitate în formarea masterală şi doctorală;
b) Universităţi generale- abilitate pentru studii de licenţă.
Aplicând un astfel de concept se regrupează expertiza şi potenţialul material din
universităţi, iar acestea se pot reuni în consorţii academice sau să asigure un nucleu prin
universitatea de cercetare cu extensii spre universităţile generale. Cu alte cuvinte, în viitor nu vor
41