Capitolul II - Universitatea Tehnică

făcut cu sprijinul Universităţii Tehnice, al Consiliului Local şi al Primăriei din Cluj-Napoca.
Delegaţia “Românaşului” a numărat 28 de persoane, dansatori şi muzicieni, conducătorii
artistici ai ansamblului: Viorel Roman- coregraf, Marius Moldovan-dirijor, Victor Berceadirector
artistic iar din partea Muzeului Etnografic ne-a însoţit doamna Mihaela Mureşan care
se găseşte astfel pentru a doua oară alături de « românaşi », într-o activitate internaţională.
Plecarea din Cluj-Napoca, de la Clubul Cultural Studenţesc din Observator, a avut loc în
seara zilei de 21 februarie 2007, cu autocar închiriat prin firma Voyager Info Travel, pe ruta:
Oradea-Borş-Budapesta-Viena- Trevisio- Lido di Jesolo, în Italia. Aici am rămas peste noapte la
hotelul “Canova” iar a doua zi am plecat spre Veneţia unde am poposit nouă ore pentru a vizita
oraşul ce tocmai îşi încheiase celebrul său Carnaval şi unde mai rătăceau pe străzi purtătorii
de măşti veneţiene şi de frumoase amintiri de la proaspătul eveniment: Rialto, vaporetto,
Palatul Dogilor, Puente del Supir etc. În Piaţa San Marco se desfăşurau lucrările de demontare
a tribunelor şi a podiumurilor amenajate pentru evenimentul petrecut. Rămăseseră stolurile de
porumbei pe care turiştii prezenţi îi hrăneau cu seminţele cumpărate de la vânzătorii aflaţi în
program non-stop în piaţă. Am plecat de acolo fericiţi şi bucuroşi dar şi obosiţi după generoasa
ofertă turistică. Călătoria a continuat spre Milano şi Ventimiglia ajungând la Nisa la ora patru
a dimineţii de 24 februarie. La « Auberge des Jeunes » ne aştepta ghidul nostru din Gannat,
Marie-Violaine, care s-a integrat repede în grupul românaşilor fiind încă de la început
impresionată de calitatea umană a românilor şi apoi de excelenta prestaţie artistică a
« Românaşului » pe toată durata festivalului. Ziua de 24 februarie a fost cea mai grea, având
două parade într-un carnaval unde nu mai fuseserăm şi despre care ştiam doar din cărţi. Eram
curioşi să vedem unde ne vom găsi în acea mare « învălmăşeală » , Carnavalul de la Nisa
desfăşurându-se, şi în acest an, sub semnul de « la plus grande melee », pe o durată de trei
săptămâni, perioadă mai lungă faţă de ediţiile precedente mai concise.
Citind din istoria Carnavalului de altădată aflăm că traditţia sa este anterioară creştinismului.
Grecii îl celebrau. Dyonisos intra în oraşe pentru a afirma o anumită răsturnare a valorilor
morale. La Nisa, Carnavalul apare oficial în 1294, când contele de Provence, Charles II, a venit
în oraş pentru a petrece aici « les jours joyeux de Carnaval ». Cam de atunci au aparut
manechinii uriasi care, şi azi, au mare trecere pe la astfel de manifestari socio-culturale,
baluri, carnavaluri, mascarade ori farandole. Încă de la început, clericii au inchis ochii la
aceste evenimente carnavaleşti, fără să le interzică, bufoneria aceasta fiind oarecum şi o supapă
de securitate.
Mai demult, carnavalul se organiza pe cartiere şi pe categorii sociale, existând carnavalul
nobililor, cel al burghezilor, al pescarilor, al ţăranilor. Acum, în frenezia începutului de mileniu,
diferenţele sociale au dispărut, întâlnind, astfel, dansând laolaltă, lucrătorii din port cu elegante
contese, frumoase domnişoare ori respectate doamne din lumea politica a vremii, pentru că « Le
masque preserve l’anonymat ».
M-am trezit răsturnat pe un covor întins şi de acolo aruncat spre cer de către dansatorii
Grupului « Caireu Nissart », din Nisa, pe care-i cunoasteam din 1996 de la Cluj când i-am
primit la prima ediţie a Festivalului International Studenţesc de Folclor pe care l-am organizat
la Casa de Cultura a Studentilor. Patricia Bistoni, directoarea grupului a avut această…genială
idee. M-au rotit de câteva ori în aer, spre mirarea (nu disperarea) românaşilor care nu ştiau ce
se întâmplă. Se îmtâmpla de fapt unul din acele ritualuri care au traversat secolele, cel numit
«Lou Paillassou ». « Le paillassou » era un fel de papuşă uriaşă confecţionată din stofă,
umplută cu paie, pe care pescarii nisoazi o săltau de pe un mare covor/cearceaf întins.
Obiceiuri, ca pe noi : « --Bun o fi mă, Ion al lui Toader de vătaf ?- Bun îi , mă !- No, atunci, sus
cu el ! », sevcvenţa ne aminteste de spectacolul « Românaşului » din 1983 « O ceată de căluşari
din Transilvania ». Interesante sunt toate aceste datini, tradiţii şi obiceiuri ! Despre
« Charivari », « Pelota » ori despre istoria « civilizarii » carnavalului aflăm în lucrarea foarte
bine documentată a Doamnei Dr. Annie Sidro, o « vraie nicoise » despre care am amintit.
Aceasta povesteşte cum, într-un an, la un carnaval, s-a ţinut un concert atipic unde sunetele
ieseau din oale, linguri, castroane, talangi, clopotei, cochilii si alte obiecte marine. «Într-o
388