Tot despre modelul grec în cultura română: parabole ... - Caiete Critice

o laudã nemeritatã, o interpretare falsã a
simbolurilor din interiorul textului, etc.”),
criticul stãruie ºi asupra revizuirii morale,
inevitabilã, ºi ea, în epoca post-totalitarã.
Dar, Eugen Simion observã cã „aceastã operaþiune
necesarã s-a transformat, dupã
decembrie 1989, în altceva ce nu mai are dea
face cu spiritul critic. A devenit un exerciþiu
a îndemâna publiciºtilor care îºi varsã
sãptãmânal fierea prin gazete ºi contestã dea
valma pe marii scriitori sperând sã le ia
locul” Este argumentul pentru care ne
revizuim, ne revizuim..., în accepþiunea jurnalului,
se încarcã de ironie.
Câteva dintre concluziile acestui volum,
compus arhitectural din texte ce pot fi lesne
disimulate în cronicã sau jurnal (cultural)
contemporan, sunt demne de tot interesul.
Opinia criticului este cã aceºti ani sunt marcaþi
de politizarea masivã a lumii româneºti,
pe de o parte, iar de alta de „eliminarea progresivã
a discursului identitar, înlocuit cu o
contestare insistentã a miturilor naþionale ºi
chiar a spiritului naþional pe motiv cã toate
acestea au încurajat, în trecut, izolarea noastrã
intelectualã ºi reprezintã azi o piedicã în
calea europenizãrii (mondializãrii) noaste”.
12
Lucian Chiºu
La acestea, aº adãuga descurajanta rupturã
între generaþiile literare ºi schimbarea statutului
scriitoricesc, topit în masa amorfã a
socialului, unde organismului cultural ºi-a
pierdut individualitatea. Trãim, din pãcate,
într-o lume fascinatã de vertijul civilizaþiei,
cu rapide transformãri, finalizate uneori
chiar înainte de a li se fi înþeles bine semnificaþiile.
Literatura nu a fost, nici ea, scutitã
de acest impact, în urma cãruia „autoritatea”
criticii literare a cedat în favoarea
populismului cultural. Unii „traduc” aceste
schimbãri ca semne ale progresului ºi le
apreciazã caracterul inevitabil, prin atitudini
pragmatice. Alþii, foarte puþini, în rândul
cãrora profesorul Eugen Simion ocupã un
loc distinct, atrag atenþia, cu obstinaþia pe
care am evocat-o deja, asupra unui adevãr
rostit de Leibnitz cu secole în urmã, anume
cã „viitorul este plin de trecut”.
De aceea, invoc în final, dar nu în ultimul
rând, temeiul scriiturii critice a lui Eugen
Simion. În pledoariile de aici, ca ºi în altele
din cuprinsul cãrþilor sale, Eugen Simion
atrage atenþia asupra urmãtorului adevãr:
ca sã scrii despre literaturã, ca ºi despre
spirit, trebuie sã iubeºti literatura.