Tot despre modelul grec în cultura română: parabole ... - Caiete Critice

o vede pe Leny mergând, „cu pasul ei de
plimbare amoroasã”, cu „arhitectul care a
fãcut expertiza în procesul Maryse –
Anghelache” – interpretarea fiind una singurã:
„Un bãrbat cu care Leni se plimbã la 7
seara, pe o stradã lãturalnicã, e un bãrbat cu
care se culcã, sau se va culca, în cel mai scurt
timp posibil”.
Acesta e momentul care Sebastian, dupã
o scurtã crizã rezolvatã prin graþiile Zoei
Ricci, eliminã obsesia Leny. Paginile cu cãlãtoria
lui Ann în Belgia ºi cu escapada ei cu
arhitectul Dãnulescu, episod care va produce
ruptura în Paul, vor fi scrise imediat
dupã acest episod12.
Cã suprascrierea lui Leny prin Ann a fost
recunoscutã în epocã vedem din chiar
reacþia lui Froda, soþul actriþei, consemnatã
în Jurnal:
„Telefon emoþionat de la Froda. A citit
Accidentul de la început pânã la sfârºit,
fãrã sã-l lase din mânã. […] E o carte
care trebuie cititã numai de iniþiaþi,
numai de oameni care au trãit asemenea
lucruri ºi le pot înþelege. A urmãrit
careta în cele mai mici detalii. O
cunoaºte pe Ann. ªtie cine este Ann.
Înþeleg foarte bine turburarea lui F. Nu
este o emoþie literarã. E altceva, care îmi
face mai puþinã plãcere, dar mã intereseazã
mai mult. Este un sentiment personal:
se simte ºi el implicat în carte.
- Te rog sã nu-i spui lui Leni cã þi-am
60
Mihai Iovãnel
vorbit cu atâta emoþie despre cartea
d-tale.
Rugãminte imprudentã, aº zice, dacã
n-aº fi avut tot timpul impresia nu numai
cã F. Nu încearcã sã ascundã latura
strict intimã a cãrþii, dar cã doreºte
sã-mi vorbeascã despre asta, fãrã sã ºtie
însã cum ºi fãrã sã îndrãzneascã. 13 ”
„Mã intereseazã mai mult”: desigur,
Sebastian nu era indiferent la reacþia „târgului”
faþã de astfel de indiscreþii. De altfel, o
datã depãºitã simbolic, prin arderea în
efigie din roman, relaþia lui cu Leny va continua
în modul cel mai relaxat cu putinþã.
În timpul redactãrii, relaþia cu romanul
ajunsese una eroticã: „Când o voi vedea
apãrând” – nota pe 24 iulie 1938 – „voi avea
sentimentul nu de a fi sfârºit o carte, ci de a
fi lichidat o legãturã care a durat prea
mult” 14 .
Nadia Mãrculescu
Între 17 iunie 1940 ºi 1 ianuarie 1941 e tãcere
în Jurnal, dar Sebastian câºtigã o prietenã.
La începutul lui iulie primeºte o scrisoare
(datatã Bucureºti, 6 iulie 1940) de la o admiratoare
care semneazã N.M., în vârstã de 17
ani, care tocmai i-a citit Accidentul recunoscându-se
– printr-o lecturã de identificare
naivã caracteristicã adolescenþei – în
personajele sale 15 . E o minicronicã liricã ºi
12 V. Jurnal, însemnãrile din 31 iulie ºi 3 august 1938.
13 Jurnal, 11 martie 1940, p. 267.
14 Jurnal, p. 167.
15 „Dragã Domnule Sebastian,
Nu caut prea mult sã-mi explic mobilul pentru care îþi scriu: n-aº gãsi nici unul valabil, ci numai entuziasmul
celor 17 ani ai mei, ºi îmi dau seama cã, în momentul când vei citi scrisoarea, cele câteva cuvinte
aruncate pe hârtie nu-þi vor dezvãlui sentimentele care m-au determinat s-o fac.
Oare luna care bate în plin acoperiºul din faþã, adierea vântului ce-mi aduce zvon de tei sau ultima
dumitale carte, pe care am terminat-o chiar acum, m-au fãcut sã mã gândesc la Mihail Sebastian? Cred
totuºi cã fiecare element îºi are contribuþia sa. Te vei întreba care este vina dumitale cã eu am 17 ani ºi
cã este luna plinã, ca sã-mi suporþi reveriile... Toatã vina pe care o ai este de a-mi fi procurat momente
de intensã liniºte ºi zbucium ºi de realã bucurie ºi întristare. M-am regãsit în Ann în momentul în care
cocoþatã pe gard rupea o creangã de liliac, cum m-am regãsit în Paul când pentru prima datã fiind la ski
ºi alunecând la vale a trecut prin acea gamã de la fricã la o indiferenþã totalã de ce va veni, având în
acelaºi timp clipe de un curaj uimitor. Ai în aceste pagini o putere de descriere atât de mare, încât
simþeam vântul care-mi tãia obrajii, vedeam zãpada albã care mã orbea ºi auzeam rãsuflarea camarazilor
din cabanã. ªi când am întors ultima filã a cãrþii mi-am spus: Aº vrea sã-l cunosc pe acest om.
Dar aceastã frazã m-a fãcut sã revãd o searã de acum doi ani, când ieºind dintr-o salã de teatru am spus
aceleaºi vorbe. Vãzusem Jocul de-a vacanþa. ªi atunci am avut aceeaºi senzaþie de plenitudine, de ceva