Tot despre modelul grec în cultura română: parabole ... - Caiete Critice

Mihail Sebastian ºi femeile
foarte spontanã, caracteristicã pentru feedback-ul
oferit în epocã de cititori/ cititoare.
Nu este, mai mult decât probabil, prima
scrisoare de acest fel. Sebastian nu duce
lipsã de „fane”. Momentul acesteia este însã
cât se poate de bine gãsit: Sebastian e încorporat
ºi condiþiile din armatã nu fac decât
sã-i adânceascã depresia în care-l adâncise
cãderea Franþei. Rãspunsul, data 21 iulie
1940, este deocamdatã foarte formal: „Nu
vreau, înainte de a reveni la viaþa mea de
ostaº, sã nu-þi trimit un cuvânt de mulþumire
pentru tot ce scrisoarea D-tale evocã. O
clipã m-am crezut reîntors în civilitate”.
În septembrie, Sebastian ajunge sã-ºi
cunoascã tânãra admiratoare. Le mijloceºte
cunoºtinþa, în apartamentul ei 16 , Leny Caler,
care în memoriile ei oferã asupra evenimentului
o altã versiune 17 decât Nadia. Urmeazã
în octombrie o lunã de idilã probabil castã 18 .
Nadia este îndrãgostitã de Sebastian, dar i
se rãspunde doar cu prietenie. Nadia pleacã
imediat, împreunã cu pãrinþii, cãtre New
York, luând-o prin Sofia, Istanbul, Bagdad,
Bombay. Traseul este punctat cu scrisori; pe
ale lui Sebastian le semneazã, formal, „Mi-
hail Sebastian”. Asta-i va ºi atrage reproºul
Nadiei, pentru cã bãrbatul se justificã:
„Nu, scumpã Nadia, nu e nici prudenþã
(?), nici lipsã de intimitate. Niciodatã nu am
putut semna cu numele mic, pe care prietenii
mei mi-l dau, dar cu care nici azi nu
m-am obiºnuit. Aº putea sã-þi povestesc
nesfârºite lucruri amuzante ºi încurcãturi,
în legãturã cu asta” 19 .
Conþinutul e superficial, cu o simpatie ºi
sincerã, ºi forþatã. Un punct de referinþã
sunt puþinele amintiri comune. Un altul,
depresiile, pe care Sebastian le enunþã ºi
descrie, fãrã a le despica, din fireºti precauþii
pentru cenzura corespondenþei care
funcþiona, substratul politic. Dã pe larg
detalii despre vreme – zãpada se bucurã de
mai multe rânduri, ºi pentru cã semnificã
schiul, o altã referinþã comunã care se trage
de la Accidentul: simetrie cu buletinul pe
care reporterul din Nadia i-l dãdea (informaþiile
exotice despre Istanbul vor fi alcãtuit
pentru Sebastian un evazionism binevenit),
dar ºi corespondentul obiectiv al lipsei
unei interioritãþi nesuperficiale comune
celor doi corespondenþi.
care se aseamãnã atât de mult cu ideile ºi sentimentele mele, încât se confundã, se completeazã. Trebuie
sã fii îndrãgostit de munte, altfel n-ai fi putut sã-l prinzi în toate momentele lui ºi sã descrii atât de bine
influenþa pe care o are asupra oamenilor. Dar stãrile sufleteºti care mi-au fost determinate atât de citirea
cãrþii, cât ºi de vederea piesei nu le pot aºterne pe hârtie pentru cã oricât aº cãuta nu aº gãsi cuvinte
potrivite. - ªi atunci am cãutat sã aflu câte ceva despre acest autor. Dintre multe programe de teatru am
scos unul, unde sub numele dumitale erau date câteva indicaþii: nãscut la Brãila, fãcut studiile la
Bucureºti ºi Paris, opere tipãrite... sau în curs de apariþie. Am zâmbit ºi l-am închis. în fond sã nu ºtiu
cine eºti sau cum eºti... ci sã-mi las imaginaþia sã-þi croiascã o figurã, o viaþã, un scop” – Vasile Popovici
(editor), „Scrisori inedite de Mihail Sebastian”, „România literarã, nr. 51-52, 2004.
16 Conform interviului lui Paul Bailey cu Nadia Mãrculescu, în Paul Bailey, „Nadia ºi Mihail, o idilã fãrã
sfârºit”, traducere de Marius Chivu, în „Dilemateca”, octombrie 2007.
17 „În timp ce jucam în Jocul de-a vacanþa, mi-amintesc cã am participat, fãrã sã vreau, la drama unei tinere
fete. La toate spectacolele cu aceastã piesã, mã intriga prezenþa acelei fete de ºcoalã, care rãmânea în
urma tuturor spectatorilor, continuând sã aplaude. Într-o zi, dupã matineu, fata s-a prezentat în cabina
mea. […] îmi vorbea cu emoþie despre piesã, despre replicile care i-au plãcut mai mult ºi pe care le ºtia
pe dinafarã, mãrturisindu-mi cã dorinþa ei cea mai mare, visul ei, este sã-l cunoascã pe Mihail Sebastian,
autorul acelei splendide piese. Abia ºoptit, mi-a spus cã îl iubeºte fãrã sã-l cunoascã ºi cã mã roagã mult,
fierbinte, sã-i dãruiesc fericirea de a i-l prezenta, deoarece, a spus ea, «am auzit cã dumneavoastrã sunteþi
o foarte bunã prietenã a lui». […]
I-am povestit lui Mihai aceastã nostimã întâmplare, poveste care l-a amuzat ºi pe el, l-a flatat desigur,
dar a trebuit sã insist mult pânã sã-l hotãrãsc s-o întâlneascã. I se pãrea ridicol, absurd, sã se preteze el,
un om serios – avea vreo 28 de ani –, la dorinþa copilãreascã a unei fete de ºcoalã. Pânã la urmã s-a lãsat
convins.
La urmãtorul matineu, dupã spectacol, în cabina mea, împreunã cu Mihai, puþin emoþionat, am aºteptat
fata, care a apãrut cu n bucheþel în mânã, emoþionatã foc i ea, aºa cum poate fi o fatã la 18 ani […]”,
în Leny Caler, Artistul ºi oglinda. Repertoriu, roluri ºi parteneri de neuitat, ediþia a II-a, cu un cuvânt
înainte de B. Elvin, Editura Universal Dalsi, Bucureºti, 2004, pp. 102-103.
18 Robert Raþiu, „Nadia Lacoste: prima iubire, o amintire de-o viaþã”, în „Tabu”, 1 septembrie 2008.
19 Scrisoare din 1 decembrie 1940, în op. cit.
61