Planului de amenajare a teritoriului zonal Valea Hârtibaciului

Organizarea teritoriului
♦ acţiune de restructurare şi repoziţionare a elementelor componente ale spaţiului
aferent, precum şi de redefinire a relaţiilor şi interrelaţiilor dintre ele. Scopul final
al acţiunii este înlăturarea disfuncţiilor existente şi optimizarea funcţiilor sale în
perspectivă.
Parc industrial
♦ „O zonă delimitată în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare
ştiinţifică şi/sau de dezvoltare tehnologică în vederea valorificării potenţialului
uman şi material al zonei”.
(Ordonanţa nr. 65 din 30 august 2001 privind constituirea şi funcţionarea
parcurilor industriale, art. 1(2), în M.O. nr. 536/1 sep. 2001)
Parc ştiinţific/tehnologic/de cercetare
♦ „o zonă în cadrul căreia se desfăşoară activităţi de învăţământ, de cercetare, de
transfer tehnologic al rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi
economice”.
(Ordonanţa nr. 14 din 24 ianuarie 2002 privind constituirea şi funcţionarea
parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, art. 1 (2), în M.O. nr. 82/1 feb. 2002)
Patrimoniu
♦ „totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor cu valoare economică, precum şi a bunurilor
materiale la care se referă aceste drepturi, care aparţin unei persoane (fizice sau
juridice)”
(Dicţionarul explicativ al limbii române, 1996, ediţia a II-a,
Edit. Univers Enciclopedic, Bucureşti, p. 759)
Patrimoniu natural
♦ Sunt incluse în acest concept:
- monumentele naturale,
- formaţiunile geologice şi fiziografice şi zonele cu un habitat distinct al
speciilor faunistice şi floristice ameninţate,
- siturile naturale sau zonele naturale
(Lupan, E., 1997, Dicţionar de protecţia mediului, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, p. 156)
Patrimoniu construit
♦ Sunt incluse în acest concept :
- monumentele (opere de arhitectură, de sculptură, bunuri arheologice,
inscripţii),
- ansamblurile (grupuri de construcţii),
- siturile (lucrări ale omului sau opere rezultate din activitatea umană).
(Lupan, E., 1997, Dicţionar de protecţia mediului, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, p. 156)
Periferie
♦ „parte marginală a oraşelor care s-au extins spontan şi anarhic, prin depăşirea
limitelor teritoriului urban iniţial sau a incintelor fortificate”. În perimetrul său
structurile de tip urban tind să se dizolve. Reprezintă, prin terenurile ei, spaţiul
potenţial de expansiune a oraşului.
(Erdeli, G., 1999, Dicţionar de geografie umană, Edit. Corint, Bucureşti, p. 234)
122