sistemul de învăţămînt superior din republica moldova în contextul ...

Chiar dacă procesul de reforme în spiritul Bolognian este marcat de interacţiunea diverselor interese,începînd cu 2005 au fost întreprinse eforturi de conceptualizare a felului în care pot fi puse în practicăprincipiile Procesului Bologna, conceptualizări care au ţinut cont şi de modelele educaţionale dinEuropa. Ar fi de menţionat două tentative mai vizibile, care au declanşat discuţii aprinse în societate.Prima a luat forma Codului Învăţămîntului, elaborat de o echipă de experţi în domeniul educaţiei.Acest Cod a stîrnit critici aprige în societate şi, deşi, a fost votat de Parlament la sfîrşitul anului 2008aşa şi n-a intrat în vigoare, deoarece n-a fost promulgat de Preşe-dintele Voronin. În 2009, acest Coda fost abandonat şi pe timpul ministeriatului lui Leonid Bujor a fost elaborat un nou Cod al Educaţiei,supus dezbaterilor în vara anului 2010. Din păcate, şi acest Cod a fost luat în furci de anumitegrupuri de interese fapt care a condus la blocarea procesului de adoptare, deşi grupurile de lucru aumuncit în continuare în vederea ameliorării conţinutului.Chiar dacă aceste proiecte au fost abandonate, merită să fie punctate aspectele cheie ale lor, care atestă deosebiriledintre viziunile autorilor celor două documente dar şi punctele lor de convergenţă. Un primelement ţine de autonomia universitară şi controlul statului. Codul Educaţiei, elaborat în perioadaAIE 1 se prezintă a fi un document mai echilibrat sub acest aspect pentru că nu-şi propune să facădiscriminări între instituţii. Codul Învăţămîntului din 2008 se ambiţionează să diferenţieze întreinstituţiile private şi publice, între anu-mite instituţii de învăţămînt superior şi altele, aflate subtutela statului (precum Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Academia de AdministrarePublică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova), dar şi în-tre universităţi, institute şi academiicare, aparent, sînt diferenţiate în funcţie de domeniul de cercetare. Acest fapt ne determină să credemcă Codul Învăţămîntului şi-a propus să fie mai intruziv decît Codul ulterior. Un alt aspect sensibilcare atrage atenţia ţine de managementul calităţii şi evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţămîntsuperior. Codul Învăţămîntului se dovedeşte a fi foarte ambiguu în această privinţă. În fond, Codulprevede instituirea unei structuri – Agenţia de asigurare a calităţii - preocupată doar de acreditarea şievaluarea periodică a tuturor instituţiilor de învăţămînt, indiferent de tipul lor. Procedurile de controlextern al calităţii sînt denumite drept control de stat, fapt care demonstrează că Agenţia în cauză urmasă fie parte integrantă a Ministerului Educaţiei. Din păcate, proiectul Codului Educaţiei menţineideea controlului de stat, făcînd o delimitare deloc clară între „controlul asupra asigurării calităţii înînvăţămîntul superior” şi sintagma „controlul de stat” care, în fond, este echivalentă cu prima. Astfel,putem concluziona că în ambele variante statul doreşte să instituie un fel de monopol asupra sistemuluide evaluare a calităţii, fapt care con-travine principiilor Procesului Bologna.În al treilea rînd, şi acest lucru pare a fi pentru moment fundamental, Codurile propun viziunidiferite asupra domeniului cercetării şi ciclului 3 – doctoratul. Nu ne referim doar la o structurarediferită, Co-dul Învăţămîntului păstrînd doar două cicluri plus doctorantura, în timp ce CodulEducaţiei prevedea introducerea celui de-al treilea ciclu (acest fapt ţinînd, mai curînd, de utilizareaunei terminologii nea-decvate). Avem în vedere înainte de toate modul de finanţare şi gestionare acercetării în învăţămîntul superior, Codul Învăţămîntului păstrînd formula actuală cu Academia deŞtiinţe în fruntea întregului sistem. În sens contrar, Codul Educaţiei modifică radical paradigmafinanţării şi gestionării, pledînd în favoarea a două structuri noi - Agenţia Naţională de Asigurare aCalităţii în Învăţămîntul Superior şi Cercetare şi Agenţia Naţională pentru Cercetare, Inovare şiTransfer Tehnologic. Într-o asemenea redacţie, Academia de Ştiinţe devine doar o piesă mai mult saumai puţin importantă într-un angrenaj controlat de agenţii subordonate Guvernului. Chiar şi într-oasemenea formulă, statul păstrează con-trolul asupra proceselor din învăţămîntul superior.8Codurile analizate reflectă, în principiu, nişte reflexe ineradicabile ale statului de a controla întregulsistem. Putem, astfel, atesta, începînd cu 2005, o tendinţă de centralizare a sistemului universitar.Această centralizare a sistemului a demarat odată cu tentativele guvernării comuniste de a planifica cuSISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÎNT SUPERIOR DIN REPUBLICA MOLDOVAÎN CONTEXTUL PROCESULUI BOLOGNA: 2005-2011