4750 - Oglinda literara

JURNAL MONGOLÎn sfârşit, decolăm. Sub aripile avionului rămâne UlanBatorul situat pe şerpuitorul râu Tuul, astăzi slăbit mult faţăde juneţile sale, pe când oştenii lui Genghis Han îl străbăteaupe plute mari. Rămâne în urmă urbea asediată de hoardeleturiştilor sovietici şi polonezi, alergânde prin magazinele modesteca ofertă, bucurându-se (dacă se bucură, totuşi) lamodul pueril de anumite cumpărături de importanţă minoră.Doar poate că – exotice, neîntâlnite la Moscova şi Varşovia.Râmăne jos mănăstirea Gandan, cu cele câteva zeci de lamaişti.Doar câteva mănăstiri, astăzi... Pe când, în 1918,Mongolia avea peste 700 de astfel de instituţii în care oficiaupeste 100 de mii de lama. Apoi, odată cu agresiva instaurarea ateismului, lăcaşele de cult au fost distruse, călugării goniţi,iar cei care se împotriveau – chiar executaţi.Îmi dau cu părerea că, aici, în Mongolia, tot Stalin afăcut răul cel mare, iar Urinhe îmi răspunde că budismul nupermite să-i acuzi pe cei trecuţi din viaţă: lasă-i în pace, cu bineleşi răul pe care le-au făptuit. Lasă-i pe ei în pace şi „înpace şi linişte fie cele şase feluri de vietăţi”, îmi traduce colegulmongol o sutră lamaistă, mai precizând că, atunci cândte rogi, nu se cade să invoci doar binele tău, ci să te rogi pentrubinele tuturor. (Lamaismul ţine de ramura budismului nordic,răspândit în Tibet şi Mongolia.) Îmi tălmăceşte, în timp cemiroase dintr-un flaconaş esenţă de nicotină. Asta îmi spune– „esenţă de nicotină”, asta reţin.În dreapta, sub aripile avionului, se conturează BogdkhanUul, cea mai înaltă culme a muntelui sfânt. Dat fiind căîncă din sec. XII pe întinsurile sale a fost interzisă vânătoarea,vietăţile s-au înmulţit de-a volna, încât iarna maralii coboarăîn turme spre Ulan Bator, hălăduind liber prin parcurileorăşeneşti (şi eu mă gândesc la celebrul nostru prozatoru şi...vânător Mihail Sadoveanu...). Posibil, e întemeiată mândriamongolilor care pretind că, odată cu prohibiţia cinegetică peBogdkhan Uul, acum şapte secole a fost emis primul decretde apărare a naturii sau, în terminologie contemporană: primuldecret ecologist.4776ZBOR PESTE MĂNĂSTIREESCALĂ LA GENGHIS HANPeste o oră şi jumătate de zbor, facem escală la Hintai:aici e baştina lui Genghis Han. Până acum doi ani, în concepşiaoficialităţilor, în Mongolia acest nume era bine să-l trecisub tăcere. În prezent, poporul se interesează oarecum învăzul şi auzul supraveghetorilor ideologici de această legendarăfigură aproape fabuloasă. Un pre-Napoleon asiatic, m-aşfi gândit să zic. Chiar dacă comparaţia şchioapătă... În alergarede cai... care, chiar dacă au patru picioare, se întâmplesă se poticnească şi ei, precum spune zicala.Îmi amintesc de tratatul lui Mircea Eliade „De la Zamolxisla Genghis Han”. (Nu cred să fi fost tradus, încă, în mongolă...Urinhenu e la curent.) Culeg de pe stepa-aeroportcâteva pietricele de configuraţie şi cromatică diversă. VeaceslavPieţuh, prozatorul moscovit, surprinzându-mi gestul, măîntreabă, zâmbind cu subînţeles: „Spre a-ţi aduce aminte demarele cuceritor?” Zâmbesc şi eu, răspunzându-i: „Spre a-miaminti de Mongolia”. Urinhe, vorbitor şi (...auzitor) de limbărusă, ne ia pe ambii, prieteneşte, de după umeri, îndemnându-nesă culegem câte o floricea-două din elementara botanicăa stepei, încredinţându-l, uşor jucăuş, pe Pieţuh căpietricelele pe care le-am cules eu „Ne opasnî daje kogdaderjiş’ ih za pazuhoi” („Nu sunt periculoase nici chiar atunci,când le ascunzi la sân”). Pieţuh o dă, patetic, în Ecleziast, cu„Prişlo vremea sobirat’ kamni...” („A venit timpul să strângempietrele”, după celebrul adagiu: „Vreme este sa arunci pietresi vreme sa le strângi”), aplecându-se şi ciupind, de printresteble de pelin, o pietricea.În genere, mulţişori mongoli cunosc, de bine de rău,limba rusă. Situaţie oarecum stranie, însă explicabilă, dacăte gândeşti la zecile, poate că sutele de mii de sovietici careşifac serviciul militar sau lucrează în această ţară cu o populaţienu prea numeroasă. Aveam să ajungem şi martoriiunor inerente conflicte: ba de după un gărducean sau dedupă o iurtă (orăşenească, spuneam la început), vreun puiuţde mongol aruncă cu cine ştie ce mineral într-un ofiţer neautohton,strigându-i, piţigăiat: „Beri şinel’ – idi domoi!” („Ia-ţimantaua şi pleacă acasă!”, precum zice un şlagăr rusesc),ba, la intrarea în magazinul specializat, destinat sovieticilor,o mongolă necăjită prinde a o blestema pe vreo persoanăcare refuzase să-i procure şi ei, colea, o cutie de ceai... Săvezi! – nezdruncinata prieteniesovieto-mongolă nu rezistănici barem din cauza căcineva are, iar altcineva nu ocutioară de ceai... chinezesc,probabil... De, în socialism seîntâlnesc destule lucruri neplăcute...Restul drumului aerianspre Baruun-Urt, unde trebuiasă ajungem, eu cu Pieţuh odăm în amintiri la temele, săzicem, mongolii şi lumea,Leo Butnarumongolii şi Rusia, mongolii şiMoldova. Eu îi povestesc despreun oraş, Sehr al-Jedid,de pe timpul Hoardei de Aur, şi el dăinuind un secol-două pealte vetre suprapuse, încă din epoca de piatră, apoi aramei,bronzului; epocă medievală timpuie etc.; oraş ce fusese câtfusese acolo, pe malul Răutului, la Orheiul Vechi, între sateleButuceni şi Trebujeni, despre feredeul de acolo, despre...Pieţuh are un discurs mai amplu, dat fiind că mongolii au subjugatRusia cam în jur de trei secole... La auzul acestor „treisecole”, fără să vreau, izbucnesc în râs! Voia bună mi-i declanşatăde o amintire de acum aproape 15 ani, din Duşanbe,capitala Tadjikistanului. E o întâmplare cu scriitori, astfel că i-o pot povesti şi lui Pieţuh-prozatorul, pentru că mai avemceva timp până aterizăm în localitatea cvasiorăşenească dinstepă, Baruun-Urt.Aşadar, se întâmplaseră următoarele: în toamna anului1976, împreună cu colegul Ion Hadârcă, eram participanţi laFestivalul Unional al Tinerilor Poeţi care, de data aceea, avealoc în Duşanbe–Tadjikistan, dar şi în unele regiuni de la hotarulcu Afganistanul – Kuleab, să zicem. În una din acele seriale tinereţii noastre, seri stropite din abundenţă cu vodcă turnatădin... ceainic de porţelan (aşa procedează asiaţii, să nupară că prea de tot se depărtează de obiceiurile vetrei, deAllah, de... Mai întâi toarnă vodca din sticlă în ceainic, abiadupă aia – în pahare...), cu vin tare, de pe costişele montaneale acelor meleaguri sudice, ex-persane, – sigur că trecuserămşi la „armonia” internaţionalismului proletar, sovietic,adică – extra-ghilimele vorbind – la probleme – cum să văspun? – râcâitor-etnice. De pildă, eu şi cu Ion îi ceream imperativlui Mihailo Şevcenko din Poltava să ia atitudine faţăde autorităţile republicii sale, Ucraina, ca să ne retrocedeze(!) sudul Basarabiei, cu tot cu mare, şi nordul Bucovinei, cutot cu Cernăuţi şi ţinutul Herţa! Ce naivitate cutezătoare!!!...În fine, amicul nostru ucrainean, văzând că nu scapă el cuuna, cu două de insistenţele noastre, la un moment dat zice:„Da berite vy vaşi zemli, oni mne ne nujnî!” („Da luaţi-vă voipământurile voastre, că ele mie nu-mi trebuie!”) Anume aşane răspunse, „generos” şi uşor sastisit, Mihailo Şevcenko dinPoltava şi, cel puţin pentru o seară, problema vechilor noastrehotare istorice părea ca şi rezolvată... Numai că războiulcel mare ideatic se dădea între Stanislav Zolotţev, poet dinMoscova, şi Huidanberdî Abaev (se pare), tătar (adică, tot despiţă mongoloidă) care, sigur, îi aminti co-unionsitsovieticuluicoleg Zolotţev că, pe timpuri, ei, ruşii, au stat vreotrei secole sub călcâiul Hoardei Mongole, că „noi v-am f...muierile, că!” etc. Ei bine, dezarmat de-a binelea de acest argumentde necontestat, Zolotţev mai trase ceva din vodcă,apoi din ţigară, privi ţintă şi galeş spre colegul asiat, răspunzându-i:„Da, am înţeles, de aia că ne-aţi... regulat trei sutede ani, astăzi, voi, tătarii, aveţi ochii albaştri....” Imaginaţ-văreacţia noastră juvenil-„internaţionalistă” – pentru că maieram dimpreună cu armeni, gruzini, estonieni, lituaneni... –la acel bien trouvé! – hohot de râs, îmbrăţişări confraterne,pace şi frumos – pentru că, pe atunci, mai eram încă tineri şi,cum scria un prieten de-al nostru, – mai aveam de undemuri...La care Veaceslav Pieţuh, lăudând ingeniozitatea lui Zolotţevpe care spune că îl cunoaşte personal, conchide: „Interesant,dar aici în Mongolia adevărată, există cineva dintrebăştinaşi cu ochi albaştri?”...Uite, domnule, e o problemă şi asta, nu? Chiar să luămaminte în mod special, de vom întâlni sau ba mongoli cu ochialbaştri...www.oglindaliterara.ro(continuare în nr. viitor)