4750 - Oglinda literara

MAPAMONDParis est tout petit...4826Jacques Prevert spunea:Paris est tout petitC’est là ça sa vraie grandeurTout le monde s’y rencontre…Şi cu toate astea, deşi locuiesc de mai bine de 40 ani înacest oraş, deseori mi se întâmplă să descopăr cartiere noi, cel puţinnoi pentru mine, tot atât de interesante ca şi Parisul turistic văzut şi revăzutde milioane de vizitatori în fiecare an. E drept că în generalatunci când trăieşti într-un cartier sau într-o zonă oarecare aParisului, oricare ar fi ea, nu ai în principiu niciun motiv de a te duceîn altă parte. La Paris fiecare cartier e o lume „per se“ în care găseştitot ce vrei. Mai mult, în funcţie de gusturile şi mijloacele tale, poţi alegeun cartier snob, cum este al XVI-lea arondisment, boem, cum esteCartierul Latin, „de afaceri“ cum e „La Défense„ sau magrebin, precum„La Goutte d’or“. Poate de aceea, după mai bine de patru decenii locuindîn zona de vest a oraşului, îmi rămân atâtea cartiere la celălaltcapăt aproape necunoscute. E drept că ani de zile spuneam, mărturisesccu un oarecare orgoliu colorat de snobism, că mă duceam maides la Santiago de Chile decât la Bastille! Poate şi pentru că, aşa cumîl vezi prin ochii turistului grăbit, estul parizian nupare a prezenta vreun interes artistic sau cultural.Reputate ca fiind cartiere „populare“ - eufemismcare ascunde lipsa de interes a autorităţilor conjugatăcu mijloacele limitate ale locuitorilor pentru aîntreţine un patrimoniu altădată sclipitor - acestezone în general compuse din case mici cu maximumdouă etaje, au fost abandonate sub pretextde „insalubritate“, în special în anii ‘70 - ‘80, înghiarele promotorilor imobiliari. Aceştia, fără niciunscrupul, s-au grăbit să dărâme cartiere întregi,construind în noile spaţii eliberate superbe „ansamblurimoderne“ cu 10 sau 20 etaje, care amintescrealizările „socialismului victorios“ de pe altemeleaguri. Și care, cu timpul s-au degradat în aşafel încât au devenit un fel de bidonville-uri verticale,deseori locuite de imigranţi nou veniţi din cine ştiece meleaguri îndepărtate unde au învăţat că baiaserveşte mai ales pentru a creşte capra! Însă,dacă ai curiozitatea de a te plimba fără un ţel precisprin aceste zone, poţi avea uneori surpriza dea întâlni, la umbra unor zgârie-nori impersonali, insuliţe rămase neschimbatede aproape o sută de ani, părculeţe tradiţionale de cartier,uneori chiar şi prăvălii cu meşteşugari care par că n-au auzit încă deexistenţa „super-market“-urilor.x x xAflat între cimitirul Père-Lachaise şi zona „Porte deMontreuil“, cartierul Saint-Blaise a scăpat ca prin minune de furia „construcţiilormoderne“. E drept că deseori, atunci când îl traversezi,ajunge să-ţi ridici privirea spre cer ca să întâlneşti umbra zgârie-norilordin vecinătate. Însă la nivelul străzii, devenită de câţiva ani pietonală,ai zice că nimic nu s-a schimbat de un secol.În 1860, Parisul, sub autoritatea baronului Haussmann, seextinde. Capitala anexează comunele vecine, printre care Belleville şiCharonne. Cel din urmă e un vechi sat de viticultori şi zarzavagii, cuun caracter predominant agricol. În 1822 existau în cartierul Charonne102 „guinguettes“ (cafenele populareunde se putea şi dansa), lanumai 800 locuitori! Ele purtaunume reprezentative: «L’Entonnoir»(Pâlnia) sau „Au Petits Cochonssans pareil“ (La Purceluşiifără egal) şi pinta de vin costa acolode două ori mai puţin decât la Paris.De altfel, numele actual al străzilordin cartier aminteşte caracterul lui„campagnard“: rue des Grandes-Champs, des Haies, des Prairies,des Vignoles (prescurtare de la„Vignobles“) etc.Însă, în a doua jumătate asec.XIX, în câteva decenii, cartierulse va industrializa în mod accelerat,aşa că prezenţa fabricilor de lumânări,chibrituri, cauciuc, a turnătoriilorde aramă şi fontă a schimbatcu desăvârşire aspectul regiunii.Tot atunci, în 1867, este construităşi o gară de mărfuri, devenităazi restaurant cu numele „LaFlèche d’Or“, care aducea în cartiermaterialele necesare manufacturilorinstalate. Printre ele,lemnul reprezenta o parte importantă:la Charonne s-au instalat112 ebenişti, 60 fabrici de mobilă,4 manufacturi de piane, gatere şilăcuitori.Era epoca de aur a industriilorlocale, care a durat din 1890până în 1960. Astăzi, majoritateaacestor localuri au devenit locuinţe,chiar dacă uneori au păs-Adrian Irvin Roseitrat structurile şi faţadele dealtădată. Însă avantajul acestor transformări este că ele au adus încartier o populaţie tânără, deseori de artişti în căutarea unor atelierede creaţie, cu copii şi tineri care animă viaţa în zonă.Deja, ambianţa generală aminteşte cea a secolului XIX. În inimacartierului, biserica Saint Blaise este o copie a celei din Saint Germaindes Près, însă înconjurată de un mic cimitir ca la ţară, cu mormintedintre care cele mai vechi datează dinainte de 1791. Aici poţi întâlni şicâteva locuri de veci ale unor personalităţi bine cunoscute cum ar fiRobert Brasillach (jurnalist şi scriitor de dreapta,executat în 1944), parte din familia lui André Malraux,câţiva actori sau scriitori celebri din sec. XX.Un loc aparte îl deţine mormântul lui FrançoisBègue, zis „père Magloire“ care afirma că fusesesecretarul lui Robespierre. În tot cazul, el a rămasîn istorie mai ales datorită dispoziţiei testamentareprin care lăsa o sumă de bani locuitorilor oraşuluicu condiţia să vină să bea un pahar de vin la mormântullui, după funeralii.Alături de biserică, juxtapusă străzii numite„rue des Balkans“, se află grădina Debrousse, omică parte din parcul ce înconjura în sec. XVIIIcastelul din Bagnolet. Aici se poate vizita „le pavillonde l’Hermitage“ construit în 1734 pentru ducesade Orléans, cu plafoanele decorate cu picturide epocă, recent restaurate.Marie Françoise de Bourbon, ducesă de Orléans,poreclită „Madame Lucifer“ de către soţul ei,Regentul Franţei, era renumită pentru talentul eide modistă. De la ea vine numele de „bagnolette“,o variantă de pălărie pe care o inventase şi care poate fi recunoscutăîn tabloul pictat de Watteau în 1720. Aceste „bagnolettes“ au fost lamodă de-a lungul domniei lui Ludovic al XV-lea, devenind o bonetă deinterior din dantelă sau mousseline, vara, şi din satin sau stofă, iarna,purtate în „négligé“.Tot aici se afla un lac, ale cărui ape alimentau, începând din1606, locuinţa seniorului de Bagnolet, mai apoi castelul ducesei deOrléans şi care, în secolul XIX, vor fi propuse oraşului la un preţ exorbitant.Tot din acest lac provenea şi apa utilizată mai târziu de fabricade săpun Schweitzer ; însă în 1950 el a fost secat în urma scandaluluiprovocat de înecul unui tânăr de numai 13 ani.E drept că odată ce ieşi din zona pietonală a străzii Saint-Blaisedai din nou de agitaţia şi de viaţa modernă a unui cartier parizian oarecare.Totuşi, unele fragmente din străzile înconjurătoare îţi pot amintiprin geografia lor (pasaje acoperite, fundături, curţi strâmte mărginitede locuinţe sau ateliere) ambianţa Parisului de acum o sută de ani. Aicis-au aciuit în ultimele decenii, în mare măsură incitaţi financiar de primăriaParisului, nenumăraţi artişti (nu numai pictori, sculptori, fotografi,legători de cărţi, dar şi dansatori sau cântăreţi de tangou sauflamenco).Începând din 1988, s-a format asociaţia „Les Ateliers du PèreLachaise Associés“ care crează în fiecare an, primăvara, evenimentulcartierului, invitând trecătorii interesaţi să întâlnească, timp de 3sau 4 zile, în cadrul unei acţiuni „Portes Ouvertes“, pe câţiva dintrecreatori, vizitând atelierele lor. Aceşti artişti sunt aleşi de colegii lorpentru calitatea exponatelor şi reprezentativitatea lor artistică. În fiecareatelier este pus la dispoziţia vizitatorilor un clasor cu biografia şiparcursul artistic al creatorului. În acelaşi timp, câţiva din sponsoriimanifestaţiei (baruri, restaurante, librării) expun parte din operele aceloraşicreatori.www.oglindaliterara.rox x xîDacă această manifestare ar fi existat înainte de 1986, probabilcă turistul amator de sculptură ar fi putut vizita pe « rue desPrairies », chiar lângă parcul unde se află „le pavillon de l’Hermitage“