4750 - Oglinda literara

şi să începem să construim, cu adevărat, o lume mai bună.Dacă suntem în stare.Paranteză: şi după căderea sistemului socialist, sistemcare a dat-o cu mult înapoi, România a întors cu uşurinţă –aş zice, chiar cu prea multă uşurinţă – pagina atrocităţilor comisede „comisarii poporului” şi „tribunalele poporului” din aniiatît de sălbatici şi cruzi dintre 1948-1965. În ţara mea, nu secunoaşte nici un vinovat, acuzat sau condamnat, nici măcarpostum, pentru asasinatele comise în timpul întronării „dictaturiiproletariatului”, regimului „nou”, „popular”, „republican”şi neapărat „democrat”. În loc să-şi piardă timpul cu răzbunări,românii au hotărît să se consacre construirii unui sistemsocial, economic şi politic mai sănătos decît sistemuldictatorial inaugurat în Europa de Lenin. Închid paranteza.Aceasta înseamnă că toţi autorii atrocităţilor împotrivafemeilor, copiilor, bărbaţilor paşnici, într-un cuvînt „civililor”,din toate timpurile, inclusiv contemporane, au dreptul să fiejudecaţi de instanţe morale, civile şi militare pentru fărădelegilelor. Războaiele nu trebuie mutate din „birouri” în teritoriipopulate şi orice război trebuie să înceteze imediat pe Terra.Altfel nu mai ajungem să clădim o lume paşnică şi normală.În acest sens, m-a uimit nu demult poziţia unei poete emigratădin România lui Antonescu, care, criticînd acele timpuri,este în schimb de acord cu situaţia din Gaza. Cumpoate o femeie, o poetă, o intelectuală, victimă a unui sistem,să-şi dea girul perpetuării victimelor în istorie, ei,aceasta rămîne o întrebare deschisă...Revenind la tema noastră, trebuie să observăm că, privindprin mentalitatea actuală, este imposibil să înţelegemtoate subtilităţile din spiritul mişcărilor de dreapta şi extremădreaptă ce au luat naştere la începutul secolului XX, ca reacţieîmpotriva ideilor, mişcărilor, partidelor şi doctrinelor socialisteşi de extremă stîngă şi adepţii lor, anarhiştii,sindicaliştii, socialiştii/colectivişti, bolşevicii care le animaudin anii 1848 şi care deveniseră, pînă la sfîrşitul secoluluiXIX, o forţă internaţională. În România, nici atît - mai alespentru un ziarist-istoric francez. Oricît s-ar specializa în istoriaEuropei de Est, problematica atît de complexă a acestorsocietăţi rămân rar accesibile unui intelectual din Vest. Vomreveni cu asupra acestei teme.Întîmplător, un evreu german din Renania, Karl Marx,care reuşise să grupeze ideile teoretice şi proiectele practiceîntr-un sistem dogmatic, era expulzat din Franţa anilor 1830(7). La toate acestea, să mai adăugăm şi efectele de contaminaresau de rezistenţă la revoluţia rusă din 1917 şi la instalareaoficială a bolşevismului la puterea unei ţări. Dupăcum, nu trebuie să uităm că, la sfârşitul Primului Război mondial,„puterile capitaliste, în timp ce îşi puneau la punct revoluţionarii,ridicau în jurul Rusiei – devenită URSS – un zid,căutînd să limiteze bolşevismul” (Victor Tapié, op.cit.).Poate nu în ultimul rînd, ar mai fi de adăugat că, dintrecele 12 milioane de victime estimate ale hitlerismului, aproximativ7 milioane au fost creştini şi 5 milioane evrei (apud MaxDimont). Conform istoricului Max Dimont, întrucât naziştii strigau„omorâţi-i pe evrei", lumea „a închis ochii în faţa victimelorcreştine”.Pornind de la aceste evidenţe istorice în memoria colectivăşi subconştientă a naţiunilor, putem începe să prezentămfaptele sociale şi politice ale vremii, devenite astăzi„istorie”.Mihai Dinu Gheorghiu ne-o prezintă (8) pe AlexandraLaignel-Lavastine ca o ziaristă care a făcut o pasiune pentrulimba şi cultura română prin anii ’80 (9). Excelent! Toată admiraţia!Doar un singur lucru nu ne spune sociologul român:de care parte a cortinei de fier s-o fi aflat tînăra ziaristă înacei ani ?!Am spus, spun şi voi spune: este îngrozitor că evreii civilidin România şi Europa, cu excepţia Albaniei (10), au fostprinşi între animatorii exaltaţi politic şi doctrinar de toate felurile,inclusiv evrei. Unicul rost pe care îl găsesc în trecereaatîtor comunităţi de evrei indiferenţi la politica de extremăESEUdreaptă sau stîngă, prin purgatoriul exterminării europenehitleriste, este reînfiinţarea Statului Israel (1948). Dar, DumnezeuleMare, cu ce preţ au plătit evreii europeni visul strămoşilorlor şi apostolilor sionişti! Căci preţul de a regăsi„Pămîntul făgăduit” rămîne incomensurabil!Cu toate acestea, istoria suferinţelor şi distrugerilor depopoare nu s-a oprit nici în 1945, nici în 1989, nici în 2000.Ea continuă…Şi atunci, mă întreb: de unde vine această hotărîre aAlexandrei Laignel-Lavastine de a găsi vinovaţi în „românismulnaţionalist” al primei jumătăţi de secol XX pentru tot răulabătut asupra Europei?! Să fie oare un semn de naştere aunui „antiromânism” în anumite medii intelectuale francezeale începutului de secol XXI ?! Mi-aş dori să nu am dreptate.Marilena Lică-MaşalaParis, 9 martie 2009N.B:În lucrările sale, Al. Laignel-Lavastine are cel puţin douăerori privind istoria României:1) Scrie că România a primit Dobrogea în 1918. Are„dreptate”, dar cu o eroare de 40 de ani....Regele Carol I alRomâniei, prin Pacea de la San Stefano din 1878, a primitDobrogea cu Delta Dunării, pace confirmată la Congresul dela Berlin, 1878. Sudul Dobrogei, Cadrilaterul, a fost anexat deRomânia în 1913, după războaiele balcanice. Îmi zicea, nudemult, un prieten: "Geometria variabilă a graniţelor Românieinu este tocmai uşor de înţeles de istoricii străini"...2) În prima harta anexată traducerii lui Matatias Carp,Delta Dunării este plasată URSS-ului! Permiteţi-mi o glumă:faţă de ce li „se cuvenea” prin tratatul Ribbentrop-Molotov,ruşii au luat în 1940 Herţa cu de la ei putere (nu mai spunemcă Bucovina nu au stăpînit-o niciodată), iar draga noastrăAlexandra L.L., uitînd să noteze sursa hărţii, le dă în 2009 şiDelta Dunării! Din cîte ştiu eu, URSS nu a avut niciodatăDelta Dunării (apud: Istoria Balcanilor, de Georges Castellan).Suntem onoraţi să vedem că istoria noastră stîrneşteinteresul istoricilor străini. Căci, istoria Balcanilor şi Europeide Est nu este uşoară şi nici accesibilă orişicui. Altfel, am cititcu plăcere lucrările „clasicilor”, Georges Castellan şi PaulMorand, despre România. În ceea ce priveşte interesul tinerelorgeneraţii de istorici, cum vrem să facem o Europă anoastră, a tuturor, istoricii români pot să-i ajute să se documentezecorect despre ţara noastră.Note bibliografice:(1). Alexandra Laignel-Lavastine: ziarist, eseist, universitar.Premiul european pentru eseu "Charles Veillon", 2005.(2). Matatias Carp, Cartea Neagră : fapte şi documente. Suferinţeleevreilor din România, 1940-1944, Bucureşti, AteliereleSOCEC&Co, 1946-1948.(3). A se vedea "freePress" în: www.artfreepress.ro(4). Nu toţi. A se vedea Istoria evreilor români din Transilvaniade Nord, predaţi de regimul hortist, SS-ului, pentru a fi deportaţi laAuschwitz, mai 1944.(5). Marilena Lică-Maşala, Am fost la Auschwitz deţinutul A-13221, convorbire cu Leopold Schobel, Piteşti, Editura Lică,2002, ori www.auschwitz.ro(6). Marilena Lică-Maşala, op.cit.(7). Victor Tapié (sous la direction de) L’Epoque contemporaine.1851-1939, nouveau cours d’histoire, Paris, A. Hatier,1951; fragmente traduse de M. Lică-Maşala.(8). Mihai Dinu Gheorghiu, Divulgarea secretelor de familie şicultura română reacţionară, eseu, 2006.(9). În 1986, la 20 de ani, Alexandra Lavastine a lucrat cuKarel Bartosek, un istoric ceh exilat în Paris, la revista Nouvelle Alternative.A făcut reportage în Cehoslovacia şi România. A participatla deschiderea proiectului: Opération Villages Roumains.(10). A se vedea interviurile noastre cu E.S. Ylljet Aliçka, ambasadorulAlbaniei la Paris, şi senatorul Bernard Fournier, preşedintelegrupului de prietenie franco-albanez, în "Oglinda literară",sept 2008 sau www.artfreepress.rowww.oglindaliterara.ro 4801