PROZAau protejat un transport cu flori de guyaba pe care guvernul protejatîl expedia pentru împodobirea sălilor imense de la Viena în careurma să aibă loc concertul de Anul Nou. Un obuz a lovit în plin ultimulcamion, cutiile cu flori au sărit în aer, împroşcând cerul cu particulevegetale aş încât, miresmele grele care au ajuns în soldaţii-au făcut pe aceştia să se gândească cu tristeţe sfâşietoare la libertate.Din pereţii toaletei ieşea o muzică irlandeză, cântată la instrumenteţărăneşti. Generalul a rămas pe marginea patului,Corina stătea întinsă, în pielea goală, cu spatele la el. I-a privit îndelunggâtul, iar sub culoarea imatură a pielii vinişoarele subţiri carepulsau se adunau în morene. Avea senzaţia vagă că sub epidermatranslucidă curgeau râuri fierbinţi care palpitau de emoţie şi se surpaumisterios la încheieturile trupului, erau plante care se exfoliauprovocator dezgolindu-şi caliciul obscen, şi printr-o magie încărcatăde sensuri abundente, acolo sub pielea ei fragedă,a regăsit freamătulblând al pământului după care bate ritmul omenirii, cu ţărânalui caldă şi iarbă la un loc, tendoanele arcuite gata să slobode înaer seminţele fertile din miezul verii, stătea cu spatele la el, nu cunoscuseniciodată o femeie mai simplă şi tocmai în această simplitateîntreaga lui admiraţie avea un sfârşit tragic, chinuit derecunoştinţă, lumina îi străpungea coapsele ca un cuţit, Corina aveaaltă anatomie, care-i mistifica realitatea atât de cunoscută, în carneaei era un grind umed care răspândea efluvii sălbatice deguyaba, ar fi atins-o dacă nu s-ar fi temut că aceasta s-ar fi mişcat,suprimându-i plăcerea calmă cu care o privea, s-a trezit că nicimăcar nu voia s-o seducă, să-şi folosească mijloacele lui irezistibileşi după aceea s-o lase să plece definitiv, i-ar fi dat bani, poatear fi asigurat-o de sprijinul lui, în acest caz ar fi avut impresia că sepărăseşte pe sine, fără întoarcere, nu exista nimic muritor în carneaei, geniul sexului ei tânăr îi umplea cu violenţă toate golurile corpuluisău epuizat, sângele ei pulsa cu voluptate în venele lui, masacrându-lşi atunci s-a gândit că înţelege pe deplin momentul acelacând obuzul din ţara africană a lovit ultimul camion cu flori deguyaba. Nimeni altcineva nu înţelegea mai bine ca el cruzimea cucare proiectilul a sfârtecat în hălci aburinde carnea fragilă a florilorde guyaba.În timp ce se dezbrăca, bătrânul general Dwight Clark seprivea în oglindă şi dincolo de el, în plan secund, trupul Corinei eraasemănător cu ţinuturile acelea necunoscute din ţara africană încare sălăşluia ceva culpabil, pe care oricât l-ai supune nu ţi s-ardezvălui niciodată. Pentru câteva clipe şi-a închipuit că femeiaaceea avea pictate pe spate stoluri de păsări mici care se regrupauîn nori sau în insule, acestea erau vesele în jocul lor plin de frenezie,aşa trebuie să fie ţara aceasta, s-a gândit, nu devitalizată, cumcrezuse. N-o va mai vedea niciodată pe Corina şi dacă cineva l-arfi surprins în acel moment de slăbiciune omenească, privindu-i spatelepictat, i-ar fi râs în nas, gata să calce în picioare orice l-ar filegat de fata aceasta, şi-i va spune că toate prieteniile se destramăşi că egoismul iese întotdeauna triumfător, nu trebuie să regreţinimic şi la urma urmelor, nu era decât o întâmplare simplă.În noaptea aceea au adormit amândoi fără frezenia sexuluiei tânăr. Corina şi-a dezbrăcat chiloţii galbeni pe lumină, încet, cuspatele, ca o menadă, fără să se uite la el. Lipsa ei de tandreţe îlpunea în dificultate şi nu reuşea să-i spun nimic.La rândul ei, Corina s-a gândit că nimeni nu o mai ţinuseatât de strâns de spate, într-un fel ocrotitor pe care nu îl mai cunoscuse.Pulpele îi erau fierbinţi, gata să ia foc, iar la încheieturaacestora o vinişoară subţire se zbătea ca o pasăre mică cu gâtultăiat, împroşcând cu sânge cearşafurile din satin alb ale hotelului.Dimineaţa, o plantă opulentă creştea în ţesătura patului. A privit-oîndelung. Lumina nu mai era veselă. A netezit un colţ al rochiei fărătragere de inimă. S-a uitat în lături, fără să caute nimic. S-a gândit:lumea va înţelege, a trebuit să o facă, mama ei o rugase, poate icinu ştia ce avea să se întâmple. În minte I-a revenit momentul acelade încurcătură când, în uşă, privind-o, doamna Hortensia i-a atinsfaţa să-i spună nimic. Apoi, ea rămas în faţa liftului, iar mama ei aînchis uşa.S-a ridicat încet şi s-a strecurat în baie pe vârfurile picioarelor.A lăsat apa să curgă, să o audă prăbuşindu-se ca o mică cascadăîn cada din metal, iar aceasta, fierbinte, I-a ajuns la coapse,strecurându-i-se între ele ca un animal blând, înfiorând-o. Din apartamentulvecin s-au auzit zgomote, cineva a trântit o uşă, apoi, liniştearăcoroasă a zidurilor s-a lăsat pe podeţe. Lucrurile mici pecare le ignorase, răspândite prin încăpere, căpătau acele însuşirila care nu se gândise niciodată. S-a gândit, orice dramă îşi găseşteîntotdeauna acea semnificaţie liniştitoare într-o etică proprie, bazatăpe înţelegere şi toleranţă şi se stinge în tine transformându-seîn milă şi compasiune. Apa îşi găsea acel sfârşit calm în alcătuireaei, de parcă ar fi căutat să-i păstreze intactă memoria trupului ei superb,aşa cum fusese la naştere.Când a revenit în încăpere, generalul Dwight Clark îşi îmbrăcavestonul. A invitat-o să se aşeze.- Poate o să te mai văd, a spus el.- Cine ştie, a răspuns ea. Ştia că nu iubeşte nimic din situaţiaaceea, în el, rănile produse de violenţă denaturau totul, darl-a sărutat.Au mâncat fructe. Fereastra era deschisă. Generalul nu-şiînţelegea gândurile până la capăt. Vântul îi atingea inima. Şi-a adusaminte de perele zemoase pe care le mânca seara, după cină, încerdacul vilei rechiziţionate, în timp ce în întuneric, îndepărtată, ţaraaceea africană pulsa ca o fabrică ţinută în priză, izolarea ei era copleşitoare,rebelii, din labirinturile savanei, atacau noaptea, niştecopii dornici de aventură, odată va uita ţara aceea definitiv şi tot ce-iva rămâne să-şi aducă aminte va gustul perelor africane pe care lemânca după cină. Singurul loc potrivit pentru generalul Dwight Clarkera acel front invizibil de vreme ce în societate nu-şi găsea niciodatăideile cu care să se impună Corina îl privea tăcută, aşteptândsă plece. Liniştea de pe chipul ei era ca o mască. Bărbatul s-a ridicatîn picioare şi a privit afară, apoi a chemat şoferul.- Poate o să te mai văd, a repetat la plecare.Să revedem automobilul de serviciu care o ducea înapoi îngară pe Corina. Sergentul care conducea era impasibil. Privea în lături,pe geamul maşinii. Câmpia era calmă şi îi oferea o compasiunetristă.În apartamentul hotelului, generalul privea pe geamul deschisaceleaşi câmpuri. Liniştea din încăpere, cu rădăcinile ei tenebroase,îi refăcea psihicul pur, întărit de vanitate. Pe de altă parte,câmpia română cuprinsă de secetă de parcă semăna cu un peşteuscat, îi îmblânzea orgoliul matur, subjugându-l la fel de straniu cao fată pe care nu avea s-o mai vadă niciodată. Propria lui inteligenţăera subjugată harului blând al câmpurilor gracile, iar el stăruia înaceastă înţelegere, fără să încerce să se elibereze din această contemplaretăcută. Nu mai era nicio confruntare în lume, orice cercetareera exclusă şi tot trupul lui era străbătut de cunoaştereaprimitivă a naturii.S-a gândit că singura diferenţă dintre viaţa lui şi vieţile soldaţilor,între religia lui şi religiile lor, între culturile lor, o făcea moartea.În acel ceas al zilei o frunză rebelă se mişca în toate părţile,captivă, iar umbra acesteia părea o mică vietate care se juca cudestinul. Putea să fie o pasăre cenuşie ori moartea care ieşea dinpământ şi mirosea aerul. Patria aceea africană devenise atât de inutilă,iar câmpiile ei întinse se reduseseră la spaţiul acela restrânsîn care misterioasa umbră a frunzei, ieşită din pământ ca o cârtiţă,îşi găsise înţelegerea deplină în oracolul morţii. Soldaţii lui muriserăaşa cum fuseseră sfârtecate cu o violenţă, florile de guyaba. Doartrupul lui se legăna în umbra instabilă a frunzei, captivă în plopiide-afară.Uneori, rememorând momentele acelea, bătrânului generalDwight Clark i se întâmplă să se gândească la Corina. Era eaoare iubirea aceea calmă, ţărănească, a unei femei dintr-o provincieromânească, pe care n-avea s-o mai admire niciodată, aşa cumo făcusem atunci cu Corina? Alcătuirea ei bună se pierdea de fiecaredată printre clădirile cunoscute ale oraşului american, pe străzileobscure de la periferie şi oricâte amintiri cu ea căuta săreconstituie, nu reuşea în niciun fel să-i recompună gesturile, mişcareaaceea a mâinilor luminate de ultimele raze ale soarelui canişte lujeri gesticulând nefiresc în aer, în dreptul plopilor galbeni.Generalul Dwight Clark nu a mai revenit niciodată înRomânia. După câţiva ani, a murit într-un accident de maşină întimp ce se ducea la o bază militară, să le vorbească recruţilor despreorganizarea ambuscadelor în zonele de conflict. Medicii care l-au îngrijit până la ultima suflare au spus că, în scurta lui agonie,generalul ar fi murmurat că ţara aceea africană ţipă în întuneric cao pasăre cu gâtul tăiat.4844 www.oglinda<strong>literara</strong>.ro
Unii,când vor citi acest titlu,probabil vorgândi:„Ce poveste mai e şi asta?”sau„Ce povestear putea avea acest titlu ?”Eu sunt aici sărăspund :„Povestea mea.”Viaţa ne joacă atâtea feste...Dragostea lafel.Probabil,mai mult ca sigur,unii din noi,nune-am putea îndrăgosti de persoana potrivitădacă n-ar avea machiajul potrivit...De multe oriapreciem zâmbetul...Dar dacă persoana respectivă n-ar fi avutsuficienţi bani să-şi trateze dentiţia sau să-şicumpere pastă şi periuţă de dinţi !?!Să presupunem că ne-am îndrăgosti de opersoană mai mică decât noi iar singura şansăde a-i câştiga inima este să fie de aceeiaşi vârstăsau...chiar mai mare decât noi.Probabil am merge în viitor dacă amputea,pentru a avea vre-o şansă.Dar dacă timpulîn care am ajunge ar fi cu mult depăşit de cel intenţionatiar în loc de persoana dorită am găsi obătrânică cu ochii calzi,plini de speranţă.Amputea accepta să ne petrecem viaţa de o astfel depersoană?Şi dacă sentimentele lor ar fi suficientde puternice încât să încerce orice să fie cunoi...Ce ar fi în stare să facă?Probabil să-şi vândă sufletul...Acum stau şi privesc ochii calmi ai frumoaseimele iubite...Superba fată născută înaceeaşi zi,lună şi an ca şi mine.Zâmbetul şi dentiţiaperfectă,ochii de un albastru nemaiîntâlnit...Minunat!Doarîn visele mele puteam găsi ofăptură atât de minunată.Mă întreb,oare ce-am făcut să merit o astfelde apariţie divină.Nu pot să mă abţin şi-mitrec degetele prin părul ei mătăsos de un blondstrălucitor apoi îi sărut buzele catifelate.Mă priveşte şi-mi spune:—Inima mea e a ta.—Pentru tine trăiesc.îi răspund şi o îmbrăţiez.Miroase atât de de frumos !Pielea-i atâtde mătăsoasă mă îndeamnă s-o mângâi.Frunzelecopacilor cădeau peste noi binecuvântândunecu ploaia lor.—Hei porumbeilor !Ajutaţi-ne să aprindemfocul !—Imediat Cris !strig eu.Hai Lucia,că auvenit !—Ei sunt cei cu care vom merge?—În carne şi oase.Să ţi-i prezint...El esteCristi dar noi îi spunem Cris.Ea este Lili iar ceilalţidoi sunt Lucian alias Luc,fratele lui Cris şiiubitul Elisei,dar noi îi spunem Lis.Prieteni,salutaţi-ope Lucia,cea care mi-a luminat viaţa !Îndată cei patru şi cu mine am început săurlăm ca lupii ceea ce i-a stârnit râsul frumoaseimele.—Îmi pare bine să vă cunosc,spuse ea cuzâmbetul pe buze.Să văd dacă v-am reţinut...Tueşti Cris iar cea de lângă tine este Liliiubita ta.După părul tău care se apropie de umerişi după părul lung şi unghiile negre ale prieteneitale aş putea spune că vă placerocul.Luc !Dşi eşti fratele lui Cris,frezura ta cuţepi şi cercelul din sprânceana stângă îmi dă debănuit că îţi place break-dance-ul iar după corpultău şi muşchii tonifiaţi pot spune că şi dansezibine.Lis!Părul tău blond cu şuviţe albe şicercelul din sprânceana stângă pe care probabill-ai pus în aceeaşi zi cu Luc ca simbol al iubiriivoastre,mă face să cred că eşti partenera lui dedans iar amăndoi faceţi ravagii în discotecă...Poate că acolo v-aţi remarcat unul pe altul,iar aPROZA— Atunci de ceacum sunt de unverde spre căpriu?„Inima mea e a ta” — Aşa seschimbă ei la întuneric.A lăsat privireaîn jos apoi a începutdoua oară a fost cănd v-aţi făcut percing, Sau invers...să devinăagitată.—Oau,omule !Unde ai găsit-o ? E — Ce ai? o întreb.tare !exclamăIonel DogaruLuc.— Nimic. Îmi e—Fecioara luminii...continuă Cris. puţin frig.—Mai bine Păstrătoarea luminii...corectă O îmbrăţişez frecând-o cu palma pe spateLiscu intenţia de a o încălzi.—Prieteni !Lucia e de ajuns.spuse frumoasa—Hei,băieţi!Vedeţi casa aceea defăptură zâmbind încurcată şi roşind. acolo?întrebăImediat intervin eu :Luc. Este o legendă care spune că în ea a—Dar de mine ce poţi să-mi spui ? locuit un vânător cu soţia sa. Într-o noapte,peEa mă privi drăgăstoasă şi uitându-se la când ea îl aştepta să vină de la vânătoare,se parefruntea mea îmi aranja şuviţele de păr proaspăt că a fost atacată de un lup turbat. Norocul ei aumezite cu gel.fost că imediat a apărut bărbatul care l-a răpus—Sigur vrei să te fac de râs în faţa prietenilorcu un singur glonţ în cap. Soţia se pare că a fosttăi ?îmi spuse şi zâmbi făcând-o pe gro-puţin zgâriată la umăr de un colţ al lupului dar azava.ascuns asta bărbatului. Partea cea mai interesantă—Ha,ha am nimic de ascuns faţă de ei.este că,după trei zile, însărcinată fiind,a—Ok !Ochii tăi şi modul cum mă priveşti născut doi gemeni şi a murit la naştere. Copiiîmi spun că eşti o fire romantică şi protectoareerau frumoşi şi sănătoşi. Vânătorul i-a crescut;ca şi cum zeci de fantezii ţi-ar trece prin pe amândoi şi toate erau bune până când unulfaţa ochilor.Fruntea ta,puţin încruntată,îmi arată din cei doi s-a rătăcit prin pădure şi n-a mai fostcă eşti o persoană cu multe responsabilităţi dar găsit. Oamenii spun că a fost mâncat de animalecapabilă să înfrunte orice.Acum,când îţi ating sălbatice,însă cei mai bătrâni susţin că el însuşipieptul,pot să-ţi spun că inima îţi bate cu putere,arătându-mia devenit unul din lupi şi că şi-a omorât propriulcă poţi fi rănit uşor dar,eşti su-tată. Se spune că fratele lui îl vânează şi în ziuaficient de puternic încât să treci peste de azi.orice.Presupun că ţi-ai construit corpul în sala —Hai,Luc,termin-o!O vei speria pe sărmanade forţă tocmai pentru a induce în eroare persoanelefată. spuse Cris.care şi-ar putea da seama de aceste calităţi—Mai locuieşte cineva acolo?întrebăpe care mulţi,din păcate,le consideră Lucia nepăsătoare.slăbiciuni.În fond,nu e curajos cel care nu ştie —Sincer?Nu. Ceea ce v-am povestit estece-i frica,deoarece un om fără frică e un om fără doar o legendă pentru a speria turiştii. Se paresperanţă,iar unde nu e speranţă nu este mântuire. că a locuit acolo un vânător cu soţia lui dar auCurajos este cel care-şi învinge frica şi nu-i dă murit amândoi de bătrâneţe şi n-au avut urmaşi...şanse ca aceasta să-l controleze. Curajosul poateînvinge orice chiar şi proprii demoni sau chiar —...decât un pui de lup care a crescut şi i-moartea...Iartă-mă!M-am lăsat dusă de a mâncat devenind apoi jumătate om. completăval...spuse ea clătinând capul,lăsând privirea în Lis zâmbind.jos şi punându-şi mâna pe frunte. Era adorabilă! —Băieţi,terminaţi!spun eu.Eu am apucat-o de amândouă mâinile şi —Dacă nu mai locuieşte nimenicăutând cu privirea în ochii ei cutremuraţi,am acolo,precum mi-ai spus,Luc,de ce se vede lumină?întrebat-o:—De unde ştii atâtea?—Nu sunt sigur că e lumină din casă ci—Eu te cunosc dinainte ca tu să mă cunoştiluna plină ce se oglindeşte în fereastră.pe mine...îmi şoptise ea la ureche cu gla-—Ce-ar fi să mergem şi să verificăm? în-sul tremurând.trebă Lili.Se temea de ceva. Oare de ce?Să nu mă —E cineva împotrivă? întreb eu. Nu? Haipiardă?Nu se va întâmpla asta...Cum a spus şi să mergem.ea:putem învinge moartea.O îmbrăţişez şi-i sărut Am pornit la drum. Frunzele plângeauurechea stângă şoptindu-i că „va fi bine”apoi sub picioarele noastre iar glasul bufniţei parcăîmi sprijin barba nerasă de umărul ei.Cris îmi ne avertiza că ar fi o idee proastă...Dar cine arface semn că el şi ceilalţi se vor retrage lângă băga în seamă o biată bufniţă?Nu noi. Printrefoc să verifice corturile. Deja se făcuse seară iar copaci se iveau tot felul de umbre care se mişcauluna plină a încetat să se mai ascundă după nori. rapid. Nu le-am luat în seamă. Credeam că minteaDupă scurt timp,eu şi Lucia am apărut în faţa foculuiîmi joacă feste iar pentru foşnetul frunzelor.Doar trosnetul lemnelor aprinse mai spărgeaînvinuiam vântul. Deodată toate lanternele setăcerea.O bufniţă îşi anunţa şi ea prezenţa. sting şi se aude ţipătul speriat al tinerei LiliCând Luc a vrut să spună ceva,un urlet de lup apoi,un zgomot ca şi cum s-ar fi prăbuşit în frunziş.l-a întrerupt.—Bun venit în Clanul lupilor!îi spun —Sunt bine! spuse ea. M-am împiedicat.Luciei.Se ridică şi ne continuăm drumul. La—Lucia!strigă Cris.Ochii tăi nu sunt albaştri?scurt timp se aude acelaşi ţipăt şi acelaşi sunetde căzătură.—Ba da.(continuare în nr. viitor)www.oglinda<strong>literara</strong>.ro 4845
- Page 2 and 3:
În acest număr:Adrian GavrilescuA
- Page 4 and 5:
SIMPLE PRECIZĂRI4752Liniştea dina
- Page 6 and 7:
EVENIMENTLui Alain Paruit, un ultim
- Page 8 and 9:
COLEGIALEVirgiliu i-ar fi Mazilu, o
- Page 10 and 11:
EVENIMENTMINISTERUL CULTURII ŞI CU
- Page 12 and 13:
ATITUDINIDespre regi, saltimbanciş
- Page 14 and 15:
EVENIMENTUMOR ANTI-STRESSIMBIOZA CA
- Page 16 and 17:
EVENIMENTPloieştiul cultural de az
- Page 18 and 19:
LECTORTradiţia şi conştiinţa un
- Page 20 and 21:
EVENIMENTUn jurnal de călătorie
- Page 22 and 23:
ATITUDINILuceafărul vidanjorsau cu
- Page 24 and 25:
MAEŞTRI„Acelaşi extaz abstract.
- Page 26 and 27:
ITINERARIU„Stephanus ille magnus
- Page 28 and 29:
JURNAL MONGOLÎn sfârşit, decolă
- Page 30 and 31:
ESEUÎNŢELEPCIUNE ŞI VICLENIEFĂR
- Page 32 and 33:
BORIS MARIANMeteorMeteor, ah, meteo
- Page 34 and 35:
INTERVIU„Iubirea e pânza, vântu
- Page 36 and 37:
MAPAMOND4784O clipă în cerAurel A
- Page 38 and 39:
EVENIMENTDin "subteranele" manifest
- Page 40 and 41:
AESOTERICAEInformaţia TradiţieiCo
- Page 42 and 43:
DIN EXILUL ROMÂNESCBISERICA CONFIS
- Page 44 and 45:
PROZACred că fiecare român, măca
- Page 46 and 47: PAULSPIRESCUDUHOVNICEASCĂNoaptea a
- Page 48 and 49: EUROPEANAPEDEAPSĂ DIVINĂ(Evocare
- Page 50 and 51: ATELIERUltimii sfinţiBătrânul st
- Page 52 and 53: ESEUSe naşte oare un antiromânism
- Page 54 and 55: CENTENARLa Centenar, despreNoica î
- Page 56 and 57: MAEŞTRIUr - libri de Ismail Kadare
- Page 58 and 59: MAPAMONDNicolae Iorga et le miraged
- Page 60 and 61: JURNAL DE VACANŢĂCIMITIRUL VESEL
- Page 62 and 63: EUGENCIOCLEAEugen Cioclea: studii -
- Page 64 and 65: LECTOR4812Forţa neobişnuită aAur
- Page 66 and 67: ANTOLOGIE„RÂDEŢI CU NOI!”,EDI
- Page 68 and 69: REMEMBER„Populaţia evreiască di
- Page 70 and 71: TEATRUCARAGIALE SE PUPĂCU STALIN48
- Page 72 and 73: ISTORIECum se falsifică istoriaDep
- Page 74 and 75: FLASH-BACK-uriPrieten cu vinul (mă
- Page 76 and 77: POEZIAPOEME ORIENTALERADU CÂRNECI
- Page 78 and 79: MAPAMONDParis est tout petit...4826
- Page 80 and 81: PROZATic! Tic! Tic!Singurul sunet c
- Page 82 and 83: NOTE DE LECTURĂO biografie lirică
- Page 84 and 85: IN MEMORIAMEugeniu Coşeriu - In me
- Page 86 and 87: REVIZUIRILăsaţi moaştele mitropo
- Page 88 and 89: EVENIMENTENicolae Dorel Trifu m-a i
- Page 90 and 91: ESEUInvizibilii lui SilverbergDouă
- Page 92 and 93: CONSEMNĂRI4840MUZICA ROCKMişcarea
- Page 94 and 95: CONSEMNĂRI* * *Sucuri: manga [26.0
- Page 98 and 99: JURNAL TEATRALDouă cărţi, doi au