4750 - Oglinda literara

AMPRENTEDAN MOLDOVEANU-POVESTIRI DINALTĂ LUMEVolumul de poeme în proză se deschide cu două prezentăride marcă,una semnată de Patriarhul Limbii Române,Fănuş Neagu:,,toţi histrionii, unde se nasc din stambe destrămate, de prea multăpurtare, cred în năluci. Jocul, e joc de la începutul lumii, şi la fel caFata Morgana va dansa în eternitate în Câmpia Bărăganului sau înportul Brăilei agonizând de neplecări şi doruri pierdute. Un dansîntre două asfinţituri trandafirii. Domnul Dan Moldoveanu, actor laTeatrul Maria Filotti ... se crede acrobatul pe funie între un val deprăpăstii de ape şi gând şi cascadele neantului. Are un formidabil înaintemergător:Ilarie Voronca. De altminteri îi juleşte călcâile cu fulgerecare au mai scăpărat pe străzile Brăilei. Dar o face cu eroismuldisperării de a sfida şi de a planta visul în camera visului şi a rupepraguri ce au ramas neînjungheate (dacă or fi rămas ). Cititndu-l informeazăideea să-i strângi mâna şi să-l trimiţi să sfinţească loculîntr-o lampă de carbid. Si la întoarcere să-l somezi să fluiere în biserică,întrucât are vocaţia întrezăririi a ceea ce a fost frumos înzbaterea clipei. Patima ce ţine de nebunia artei.” Şi în loc de prefaţăromancierul Mircea Cavadia botează aceasta carte de poemeîn proză: ,,E o buluceală de stări care te copleşeşte, te înşfacă precumo floare carnivoră. Metafora e violentă şi născătoare de altelumi... Omul ăsta parcă scrie de viaţa fiecăruia. Este o construcţiebarocă. Opulenta.(...) Există în unele texte şi un soi de vinovaţie divulgatăde nevoia autoflagelării.(... ) Metafizica autorului monteazănumeroase regaluri scenice.(...) O carte neaşteptată. Grea, problematică,dar cu atât mai incitantă. Debut editorial de excepţie “.Am visat să devin marinar, / Dar am naufragiat pe scenă. / Aici seaflă din ciudatul jurnal de bord / al unui călător, în virtutea realităţii./ Eu nu m-aş citi “. Nu i-am ascultat rugămintea şi iată ce am descoperit.Suntem de-o fiinţă cu acest univers: ,,Atunci când fanta cosmosuluimatern s-a desfăcut şi am ieşit la lumină. În clipa aceeastelele din mine au fugit şi s-au fixat departe fără să le pot atinge “.Dan Moldoveanu percepe trecerea timpului participând la fenomenelefi: ”frigul etern îi macină adâncul“ şi imaginile din trecut încolţescîn prezent , amplificate deStarea de graţie. Autorul caută să-şi explice lumea înconjurătoarebazându-se pe argumente fizice şi matematice: ,,m-amaplecat să o ridic, dar era stea albă şi la o aşa distanţă, cât valoareaîntreagă a lui pi .Zadarnic căutăm în infinit părţi finite ale realului. Fiecare individare un rol în cotidian,fiind parte dintr-un întreg,adică un timpfinit,trăit într-o stare infinită :,, aşteptam intrarea în scena,momentelede joc,se măsurau în ere, o epocă de o secundă, deveneauconglomerat de universuri “. Poetul încearacă să ,, strângă prăpastiade frig ca pe un acordeon “. Sinele artistului se vrea la dimensiunicosmice : ‘ori eu eram imens,ori trecusem prea repede,daratingeam cu palmele începul şi sfârşitul “ (spuneam cândva ,,mareeşti ,Doamne,nu te cuprinde infinitul ’’ ). Albumul cu amintiri nu-idecât istoria unei vieţii ce ne-a fost dată să o povestim cu proprianoastra existenţă : ,, au şters şi praful acelor vremuri vechi din amintire.”Trecutulnu se poate masura cu timpul prezent ,are alte coordonate,aşacum fulgerul nu se poate compara cu lumina unei steleapuse. In căutarea de contraste autorul emite ,uneori,absurdităţi şioximoroane de genul : “ o babă se masturba cu un bemol extras cuchiu cu vai dintr-un radical”, “ un gras vindea sfinţi la frigare cu mujdeişi agheasmă la halbă “ şi “o tâmară cu trupul neted ca apa faceadragoste cu un copac “. In această lume plină de contradicţii şitransformări dureroase constată că “ nu mai sunt moştri perfecţi “. Viaţa ca un peron în care trenurile pentru trecut nu mai sosesc : ,,Am ieşit din tablou,dar odata cu ceaţa care se lăsase,un miros degol îmi întoarse privirea “. Poetul pleacă de la un fapt real şi ajungela meditaţie despre timpul trăirii şi timpul mărturisirii la “pătratul distanţeidintre copilărie şi moarte “,ca apoi să strânga în pumn ,,biletulde drum fără întoarcere “ , călător spre ,,cuibul orb ”. Cu sete deabsolut ,rătăcind între ,,aceste doua tăceri,naşterea şi moartea,înainteşi după ,poetul afirmă,folosindu-se de jertfa cristianică : ,,măfrâng în doua ca o pâine şi aştept “. Trecerea din lumea reală înlumea spiritului :,,eu celălalt ,plec dincolo “ şi ,, m-am dezbrăcat demine refăcând de data aceasta drumul invers dinspre noapte spredragoste “ .E calea de la absurd spre increat,de la memoria genetică,cuaspectul moral al experenţeiumane,când amintirile iauparte la actul cunoaşterii printr-oconvenţie divină. Se schimbă ordinealumii,calea cunaoşterii.Poetul trăieşte exilat în trecut caun sihastru înţelept. Dan Moldoveanuîn aceste poeme în Aurel M. Buriceaproză,uneori eseuri filozofice, osileazăîntre cunoaşterea prin Cuvântşi cunoaşterea prin Logos,folosindu-se de limbajul său cainstrument reflexiv între imagine şi obiectul studiat cu un acut sentimental timpului : ,,Pentru ca aveam casa plină de părinţi,scriamnoaptea (... ) ,trebuia să mă refugiez dintr-o cameră în alta, căutamun ungher liniştit .Metamorfozele la care este supusa fiinţa sub imperiultimpului.Nu locuim în acelaşi trup si în acelaşi timp.,aşa cumnu stăm în acelaşi loc într-o apă curgătoare. Suntem supuşi schimbăriiindiferent de voinţa noastră. Exista o forţă supremă care ne încarcăcu voinţă divină.Existenţa anterioară se află în subconştient: ,, nu-l puteam vedea pentru că era din alt timp ” sau ,, pierdusemde mult la mesele de joc,viaţa trecută şi cea viitoare “. Si viaţa esteun joc al întâmplării,unde nu există învinşi şi nici învingători. In acestjoc al tainei toţi suntem pierzanţi,credinţa fiind singurul argument alexistenţei :,, dacă unul dintre noi dispare,el nu este iremediabil pierdut.Cu siguranţă el este în lumea pentru noi “.Un element dintr-omulţime aflată în permanenta schimbare : ,, mama,după ce murise,locuiacu mine “.Parinţii trăiesc prin noi o alta viaţă, în alte dimensiuni,locuiescîntr-o aşteptare de dor şi vorbim cu gândurile loraşa cum florile primăverii imită ninsorile primei iubiri. Uneori timpuleste o oglinda unde poetul îşi priveşte trecutul : ,, De la naşterevieţuiesc într-o oglindă. Lumile îşi reflectă în mine epocile şi moartea”.Fizica şi metafizica pot fi doua oglinzi paralele care-şi reflectăreciproc imaginile dintre vis şi cuvânt. Dramatismul din poemul ,,Pavilionul ”atinge cote sensibile :,,şi un fulger de cer lumina beznaincurabilă din mine “ . Intre zile şi nopţi , între viaţa şi moarte aceastăgheată a întunericului care ne fură timpul,imaginea celui ce-am fost: ,, voiam să scriu un poem / Batea vântul şi tu nu erai .- putea safie gheata , prietene, dintre zile si nopţi, / dintre viaţa şi moarte. /.../Caraghios ai zis. Si dăi ! / Toporul strălucea ./ M-apuca disperareacă după atâtea aschii de veşnicie ,ai s-o spargi “ . Trecereadintr-o stare în alta ,universul întreg fiind supus legilor schimbărilor, a transformărilor dintr-o formă în alta ,într-o mişcare continuă,unde gravitaţia şi forţele contrariilor se întrepătrund : ,,m-au lăsatsingur neamurile în faţa miilor de uşi...Pe o singura uşa îmi era interzissă intru.Trebuia să fie partea dinspre mister a lumii,construitădin cer masiv “ Oare nu spunea Iisus : ,,Eu sunt uşa “.Să-l credempe autor : ,, ştiam taina creaţiei şi cine l-a creat pe creator , ştiamcum poţi vedea nevăzutul,cum poţi modela nimicul şi cum poţi devenivis in vis sau realitatea unui vis în camera visului “. Nu-i rămânedecât taina de a ne ajuta să pătrundem aceste mari taine alelumii.“Povestiri din alte lumi “sunt trăirile omului tragic, trecerea dela disperare la meditaţie încercând să descopere,metaforic,legilecare guvernează propria sa existenţă ,între real şi imaginar.Pe masurafirii sale autorul îşi defineşte credinţa şi suprema devenirecătre Cuvântul iluminat.Uneori timpul se confundă cu spaţiul ca suportal existenţei materiale şi spirituale. Metafora întoarcerii spretrecut,înnotând împotriva scurgerii timpului poate fi o cale care ducespre artă: ,,Salcâmii,în ordine de fier,/ îşi izbeau frunzele de fier. / Unfrig de fier trosnea în oase. /O pendulă de noapte,vesti o ora de fier/ Pentru a nu mai fi singur de fier ; /obligat la transpuneri şi / intersectăricu elemente lipsite de orice / fel de aliaj,ci cu totul şi cu totul/ definitiv,de fier. Acest poem cu infiltraţii bacoviene să fie oare inspiratdin perioada cosmică în teoria ciclurilor indiene,prima dintreele fiind socotită ca vârsta de aur a omenirii,iar cealalta ,ultima,cavârsta de fier. Intrarea în scena literaturii a lui Dan Moldoveanu estede buna augur,nu-i rămâne decât să prindă rolul principal.www.oglindaliterara.ro 4815