4750 - Oglinda literara

LECTURI SUB ABAJURPSEUDO-CRONICARI DE DUZINĂFaptul că revistele literare –în ediţie tipărită sau în formatelectronic publică diverşi condeieri(„iluştri” necunoscuţi!), carevor şi ei să se afirme, scriind recenziila diferite cărţi (că de cronicănici nu poate fi vorba, pentrucă aceasta presupune o notă personalăîn comentarii şi interpretări!)este îmbucurător. Însă, ce tefaci, când o groază dintre aceştinovici pe terenul criticii de întâmpinarescriu doar ca să-şi vadănumele adunat într-un colţ de paginăde revistă – ca să-l parafra-Constantin Miuzăm pe Arghezi – ?!? Semnalamşi cu alt prilej necesitatea camăcar redactorul şef al unor astfel de reviste să ceară avizul unorconsilieri editoriali de specialitate – în acest caz, critici literari deprestigiu.Bunăoară, într-una din revistele electronice subsumate ARP– luceafărul-românesc.com –, Doina Drăgan („ilustră” necunoscutăcronicar-comentator, din Timişoara) apare cu o cronichetă la volumulde versuri semnat de Al. Fl. Ţene, Ziua a şaptea după Artur(Editura Contrafort, Craiova, 2009.Semnatara consideraţiilor despre cartea lui Al. Fl. Ţene stăprost atât cu exprimarea, cât şi cu ideatica pe care vrea s-o transmităcititorilor, cu privire la „obiectul muncii”. Să nu ştie DoinaDrăgan că tautologia e considerată de către gramaticieni drept ogreşeală de exprimare? Iată un exemplu: „Ziua a şaptea dupăArtur cartea autorului Al. Florin Ţene (…) este cartea care respectădestinul autorului – acela de a face bine.” (s. n.) Pe lângă tautologiasubliniată de noi (ca în „clasica” exprimare de clasa a V-a:„Şcoala noastră e o şcoală frumoasă.”; deşi se putea lesne evita:Şcoala noastră e una frumoasă.”), sesizăm şi o cacofonie (impardonabilăpentru un cronicar atent la exprimare!) – „care respectă”–, precum şi ambiguitatea: în primul rând, o carte nu respectă undestin al unei persoane, ci-l evocă; în al doilea rând, aşa cum reiesedin context înţelegem că autorul la care se referă DoinaDrăgan ar fi Al. Fl. Ţene şi nu Artur Silvestri. Şi dacă acceptăm ideeaDoinei Drăgan, anume că Al. Fl. Ţene a făcut un mare bine publicândaceastă carte, se cuvine totuşi să spunem răspicat că un bineşi mai mare i-a făcut acestui poet Artur Silvestri, scoţându-l din anonimatulscriitorului de provincie şi publicându-l asiduu şi preferenţialîn revistele electronice ale ARP, pe care le coordona!Doina Drăgan se dovedeşte a fi o „maestră” a ambiguităţii: nureiese, din felul cum se exprimă, despre ce lucruri care se limpezescprin versurile poetului ar fi vorba: „Versurile croiesc drumul limpeziriiunor lucruri în clipe nesfârşite.” ?!?Mai mult, în dorinţa de a epata, Doina Drăgan face afirmaţiifără acoperire: „Al. Florin Ţene are forţa de cuprindere prin sensibilitateaversurilor, de a reda imaginea relaţiei om-divinitate, pornitădintr-o luptă interioară care nu a suferit amânare: . (Al doisprezeceleaceas, p. 36).” (s. n.). Unde o fi văzut D. D. În versurilecitate imaginea relaţiei om-divinitate?! Dacă aşa ar sta lucrurile,putem acuza poetul de blasfemie, când insinuează că acel cineva– divinitatea – nu a ştiut să numere! Mai bine ar fi observat pe lângăditamai cacofonia („poartă tăcerea”) că vremea n-are cum să urceîn imponderabil! Înainte de a fi poet, dl Al. Fl. Ţene ar fi trebuit săaibă minime cunoştinţe de astro-fizică: starea de imponderabilitatenu presupune nici urcuş , nici coborâş!Uitând că prin titlul ei, cartea ar fi trebuit să reunească poeziiad personnam, Doina Drăgan se grăbeşte să-i augmenteze acestuiop merite care nici mai mult nici mai puţin vizează istoria ţării: „Iubirede neam, da, cartea aceasta este parte din sufletul nostru şiva fi cu siguranţă peste timp drum documentar spre istoria ţării.”(s.n.). Măi, să fie! Un cârcotaş ar spune pe drept cuvânt: „Ce aresura cu prefectura!” Să fim oneşti: nici versurile citate, nici afirmaţiaaceasta gonflată nu au de-a face cu personalitatea lui Artur Silvestri– cel căruia ar fi trebuit să-i fie dedicat opul!Aceeaşi Doina Drăgan ne face cunoscut faptul că în ediţia aII-a revizuită (din ceea ce ne-a citat, nu se vede că ar fi vorba despreo revizuire!), „Al. Florin Ţene adaugă şi alte poezii de suflet.Unele poetizează ceea ce este măreţ, altele creionează o literaturăa drumurilor de istorie, altele puritatea sufletească.” Şi citează nicimai mult nici mai puţin decât două versuri dintr-o poezie despremama poetului. Exprimarea lasă iarăşi de dorit! Ar fi putut să demonstrezecu exemple care sunt acele poezii care poetizează ceeace este măreţ! Afirmaţie gratuită! Faptul că a citat din poezia dedicatămamei, ne întăreşte opinia că nici a doua ediţie nu-şi justificătitlul. De fapt e o mică şmecherie, de care uzitează poetul, spre aintra în graţiile conducerii ARP.Penultima frază a consideraţiilor Doinei Drăgan culmineazăîn stupidităţi! În afară de forma incorectă – „coperţi” – în loc de coperte,autoarea pseudo-cronicii (ea însăşi pseudo-cronicar!) alăturădouă cuvinte, care în context devin anacronice. „Ultima poeziecare respiră (cacofonie!) între cele două coperţi simbolice (…) reprezintăspaţiul şi viziunea autorului…” (s. n.). Înţelegem ca DoinaDrăgan să nu se lase mai prejos de Al. Fl. Ţene în exprimări metaforice,dar ca să evidenţieze valoarea incontestabilă a ultimei poeziidin volumul de versuri prezentat, putea să găsească o altămodalitate şi să fie atentă la exprimare, căci i-a ieşit, poate fără săvrea, o construcţie ilară: „Ultima poezie care respiră între cele douăcoperţi simbolice (…) reprezintă spaţiul şi viziunea autorului…”(s. n.).Beijing sunt 500 de fabrici de confecţii, care produc 50 de milioanede articole de îmbrăcăminte anual. Ţară aflată încă în comunism,China a devenit o uriaşă forţă a economiei de tip privat. Peste 50%din populaţie se îmbracă din magazine particulare cu îmbrăcămintefabricată de producători privaţi, cei care au reuşit acum să sufocechiar şi pieţele celor mai mari ţări, cum ar fi America, Germania şiAnglia. Nu ştii la ce să te uiţi mai întâi şi nu ai cum să vezi şi să cuprinzicu privirea totul. Aşa că te laşi împins de această mulţime, aisenzaţia că te afli pe o bandă rulantă, privirea îţi alunecă uşor pestevitrine, peste trecători, doream să văd cât mai multe; o clădire imensă,un hotel, un magazin cu câteva nivele. Ne-am oprit pentrucâteva minute într-o librărie. Aici găseşti tot ce doreşti, cărţi în toatelimbile, chiar şi în română, reviste, albume, dicţionare, CD-uri, DVDuri,filme şi mai ales o gamă impresionantă de produse de papetărie,hârtie colorată, creioane, pixuri, stilouri, dar parcă poţi săenumeri ce vezi? Eşti atras de toate şi-ţi propui cu modestie că veimai trece o dată să le mai vezi sau să cumperi câte ceva… Lucruabsolut imposibil, ce ai de văzut la Beijing e prea mult şi timpul decare dispui prea puţin ca să-ţi poţi permite să treci de două ori prinacelaşi loc.Punctul terminus al primei noastre drumeţii prin partea centralăa Beijingului a fost Piaţa Tienan Men. A fost cel mai curajosobiectiv pe care ni l-am propus în aceste zile de sărbătoare, deoarecenu am reuşit efectiv să ajungem acolo. Nu am putut străpungeaceastă mare de oameni, ar fi trebuit să traversăm marele bulevardprintr-un tunel dar ne-a lipsit curajul să coborâm, aşa corp lângpăcorp, având cu noi şi un copil, pe care orice panică, orice evenimentl-ar fi strivit. Am amânat pentru a doua zi atingerea obiectivului,din păcate nu am mai reuşit, ar fi trebuit să renunţăm la vizitareaPalatului Interzis, fără de care o vizită la Beijing ar fi lipsită de celmai important obiectiv turistic. Ne-am oprit într-un loc mai puţin aglomerat,adică undeva, unde te poţi întoarce. Am descoperit renumiţiicartofi mari şi dulci, copţi în obişnuitele cuptoare mobile pe careaveam să le descopăr peste tot pe unde am umblat. Am cumpăratcâte un cartof pentru fiecare, erau aşa de gustoşi şi dulci, savurându-iîn linişte pe o stradă laterală, pe care am străbătut-o pentrua ajunge să luăm un taxi şi să ne întoarcem la hotel. Eram tot timpulîntrebat ce părere am, ce mi-a plăcut mai mult. Mulţimea impresiilormă redusese la tăcere. Nu reuşeam să-mi adun puterilepentru a separa visul de realitate. Ce văzusem era totuşi real şi limpezireagândurilor avea să înceapă cu notarea impresiilor pe carele înregistram la sfârşitul fiecărei zile.www.oglindaliterara.ro 4785