Introducere în Linux Un ghid la îndemână - "Tille" Garrels

grafic, sau în modul text, urmate apoi de apăsarea tastei Enter.
Comenzile pot fi introduse ca atare, cum este cazul comenzii ls. O comandă se comportă diferit
atunci când specificaţi o opţiune, care este, de regulă, precedată de caracterul (-), precum în ls -a. Acelaşi
caracter al unei opţiuni poate avea un alt înţeles dacă este folosită în altă comandă. Programele GNU pot
avea opţiuni lungi, precedate de două caractere (-), precum ls --all. Alte comenzi nu au nici o opţiune.
Argumentele unei comenzi reprezintă specificaţii despre obiectul asupra căruia comanda trebuie să
acţioneze. Un exemplu ar fi ls /etc, unde directorul /etc este argument al comenzii ls. Această comandă
înseamnă că dumneavoastră doriţi să vedeţi conţinutul acelui director, în loc de ceea ce afişează comanda
simplă ls urmată de tastarea Enter, adică listarea conţinutului directorului în care ne aflăm. Anumite comenzi
au nevoie neapărat de argumente, aceste argumente fiind opţionale în cazul altor comenzi.
Puteţi verifica dacă o comandă suportă opţiuni şi argumente şi care dintre ele sunt valide,
consultând online paginile de ajutor pentru comanda dorită, vezi Secţiunea 2.3.
În Linux, la fel ca în UNIX, directoarele sunt separate de caracterul ( / ), la fel cu cel pe care îl
folosim în adresele web (URL). Vom discuta la obiect structura directoarelor mai târziu.
Simbolurile ( . ) şi ( .. ) au înţelesuri speciale în directoare. Vom prezenta mai multe informaţii
despre aceste lucruri în exerciţii şi pe parcursul următorului capitol.
Încercaţi să evitaţi folosirea contului de administrator, root. Puteţi lucra pe un cont de utilizator
obişnuit, care nu acordă permisiuni speciale, pentru că majoritatea sarcinilor, incluzând verificarea
sistemului, colectarea de informaţii şi altele, pot fi făcute în acest mod. Atunci când este nevoie să adăugaţi
un nou utilizator sau să instalaţi programe noi, modul preferat prin care obţineţi acces ca administrator este
schimbarea identităţii utilizatorului, precum se arată în Secţiunea 3.2 (după cum am mai spus, acest lucru
este evitat în Ubuntu prin folosirea sudo, comandă care acordă privilegii de root pe o perioadă limitată n.t. ).
Aproape toate comenzile din această carte pot fi executate fără privilegii de administrator. În cele
mai multe cazuri, atunci când lansăm ca utilizator obişnuit o comandă sau un program care necesită privilegii
de root, sistemul va cere parola de administrator. Odată ce aţi terminat, încheiaţi sesiunea care vă acordă
aceste privilegii imediat.
Citirea documentaţiei trebuie să vă intre în sânge. În special la început, este important să citiţi
documentaţia sistemului, manualele comenzilor de bază, CUM SĂ-urile (HOWTO) şi altele de acest fel.
Întrucât volumul documentaţiei este enorm, este imposibil să includem toate referinţele. Această carte
încearcă să vă îndrume către documentaţia adecvată fiecărui subiect discutat, pentru a vă stimula obiceiul
de a citi paginile manualelor.
2.2.3. Utilizarea facilităţilor Bash
Anumite combinaţii de taste vă permit să faceţi câteva lucruri mai uşor în consola GNU, Bash, care
vine pe aproape orice sistem Linux, vezi Secţiunea 3.2.3.2.
Tabelul 2-2. Combinaţii de taste în Bash
Tastă sau combinaţii de taste Funcţie
Ctrl+A Mută cursorul la începutul unei linii de comandă.
Ctrl+C Termină programul care rulează şi afişează prompterul, vezi Capitolul 4.
Ctrl+D Închide sesiunea curentă, similară cu tastarea exit sau logout.
Ctrl+E Mută cursorul la sfârşitul liniei de comandă.
Ctrl+H Şterge poziţia curentă (similar cu Backspace).
Ctrl+L Şterge tot ce este afişat în consolă.
Ctrl+R Caută în istoricul comenzilor, vezi Secţiunea 3.3.3.4.
Ctrl+Z Suspendă un program, vezi Capitolul 4.
Săgeată stânga şi
Săgeată dreapta
Mută cursorul cu un caracter la stânga sau la dreapta în linia de comandă,
pentru a insera caractere în alt loc decât la începutul sau sfârşitul liniei.
20