Introducere în Linux Un ghid la îndemână - "Tille" Garrels

cele mai întrebuinţate unelte de administrare a directoarelor şi fişierelor, multe alte proiecte aflându-se în
dezvoltare. Acum vom pătrunde în esenţa lor şi vom vedea cum aceste unelte grafice folosesc comenzile
obişnuite ale UNIX-ului.
3.3.2.2 Uneltele
3.3.2.2.1. Crearea directoarelor
O cale prin care puteţi păstra lucrurile sub control este să alocaţi anumitor fişiere locuri implicite
prin crearea de directoare şi subdirectoare (sau foldere şi subfoldere, dacă preferaţi să le numiţi astfel).
Acest lucru se face prin comanda mkdir:
Crearea directoarelor şi subdirectoarelor într-un singur pas se realizează prin opţiunea -p:
Dacă noul fişier are nevoie de alte permisiuni decât cele alocate implicit, noile drepturi de acces pot
fi configurate într-un singur pas, tot prin comanda mkdir; consultaţi paginile Info pentru mai multe detalii.
Vom discuta modurile de acces în secţiunea referitoare la securitatea fişierelor.
Numele unui director trebuie alocat după aceleaşi reguli care se aplică fişierelor normale. Una din
cele mai importante restricţii este că nu puteţi avea două fişiere cu acelaşi nume într-un director (dar amintiţivă
ca Linux-ul tratează, precum UNIX-ul, majusculele ca fiind semnificative). Teoretic, nu există limite în
numărul de caractere care pot compune numele unui director, dar în practică sunt folosite maxim 80 de
caractere, pentru ca numele directorului să poată fi afişat pe o linie a terminalului. Puteţi folosi orice caracter
doriţi în alcătuirea numelui unui fişier, dar vă sfătuim să excludeţi caracterele care au un înţeles special în
consolă. Dacă aveţi dubii, verificaţi Appendix C.
3.3.2.2.2. Mutarea fişierelor
După ce ne-am structurat directorul personal, este timpul să punem fiecare fişier răzleţ în locul
potrivit cu ajutorul comenzii mv:
Această comandă se aplică şi în cazul redenumirii fişierelor:
48