Introducere în Linux Un ghid la îndemână - "Tille" Garrels

● Socket-uri (de domenii): un fel special de fişiere, asemănătoare cu socket-urile TCP/IP, care asigură
desfăşurarea proceselor în reţea, protejate prin controlul asupra accesului la sistemul de fişiere.
● Numite conexiuni (pipe): se comportă mai mult sau mai puţin ca socket-urile şi formează o cale
pentru comunicarea între procese, fără a utiliza semantica socket-urilor de reţea.
Opţiunea -l a comenzii ls vă afişează tipul fişierului, utilizând primul caracter al fiecărei linii:
Tabelul 3-1. Felul fişierelor în listarea amănunţită
Simbol Înţelesul simbolului
- Fişier obişnuit
d Director
l Legătură
c Fişier special
s Socket
p Numite conexiuni (pipe)
b Dispozitiv
Pentru a nu afişa mereu listarea amănunţită doar pentru a vedea felul fişierelor, mai multe sisteme,
în mod normal, utilizează şi comanda ls -F, care pune înaintea fiecărui nume de fişier unul din caracterele „/
=*l@” pentru a indica felul fişierului.
Pentru a face totul mai accesibil utilizatorului începător, ambele opţiuni, -F şi --color sunt
combinate, precum se arată în Secţiunea 3.3.1.1. Noi vom folosi ls -F pe parcursul acestui document,
pentru o afişare a tipului de fişier mai la obiect.
Pentru Ubuntu, răspunsul la comanda ls ia în considerare din oficiu opţiunea --color, felul
fişierelor fiind evidenţiat prin culori n.t. .
Ca utilizator, veţi folosi doar fişiere obişnuite, fişiere executabile, directoare şi legături. Tipurile
speciale de fişiere sunt gândite pentru a face sistemul să execute ceea ce doriţi dumneavoastră şi sunt
mânuite de administratorii de sistem şi de programatori.
Acum, înainte de a ne apleca asupra directoarelor şi fişierelor importante, trebuie să învăţăm mai
multe despre partiţii.
3.1.2. Despre partiţionare
3.1.2.1. De ce partiţionarea?
Cei mai mulţi oameni au o idee, chiar dacă doar vagă, despre partiţionare, pentru că orice sistem
de operare poate face sau şterge partiţii. Pentru că Linux-ul foloseşte mai mult de o partiţie pe acelaşi disc,
chiar dacă este instalat prin procedura automată, poate părea ciudat unora, aşa că se cere o explicaţie.
Unul dintre scopurile pentru care sunt făcute mai multe partiţii este obţinerea unei securizări mai
puternice a datelor, în eventualitatea unui dezastru. Prin împărţirea discului fix (hard disk-ului) în partiţii,
datele pot fi grupate şi separate. Atunci când se întâmplă accidente, numai datele din partiţia atacată vor fi
distruse, în timp ce datele din celelalte partiţii vor scăpa neatinse.
Acest principiu datează din zilele în care Linux-ul nu avea un sistem de fişiere de tip jurnalier iar
căderile de tensiune puteau conduce la un dezastru. Utilizarea în continuare a partiţiilor se datorează
raţiunilor de securitate şi robusteţe, pentru că, în acest mod, o breşă într-o parte a sistemului nu va pune în
pericol întregul calculator. Acesta este principalul motiv pentru care se fac partiţionări. Iată un exemplu
simplu: un utilizator creează un script, un program sau o aplicaţie web care începe să umple discul. Dacă
31