Introducere în Linux Un ghid la îndemână - "Tille" Garrels

opţiune, se afişează partiţia căreia aparţine directorul în care ne aflăm şi informaţii despre spaţiul utilizat pe
această partiţie:
Ca regulă, fiecare director care se află imediat sub directorul rădăcină se află pe partiţia root, cu o
singură excepţie: să nu fie afişat ca intrare separată în listarea completă returnată la comanda df (sau df -h
fără alte opţiuni).
Citiţi mai multe despre acest subiect în man hier.
3.1.3.2. Sistemul de fişiere aşa cum este în realitate
Pentru cei mai mulţi utilizatori şi în cazul sarcinilor obişnuite de administrare a sistemului, este
suficient să se accepte că fişierele şi directoarele sunt ordonate într-o structură arborescentă. Calculatorul
însă nu înţelege nimic din noţiunea de copac sau structură arborescentă.
Fiecare partiţie are un sistem de fişiere propriu. Dacă ne imaginăm toate aceste sisteme de fişiere
împreună, ne putem forma o idee despre structura arborescentă a întregului sistem, dar nu este chiar aşa de
simplu. Într-un sistem de fişiere, un fişier este reprezentat de un punct sau nod (inode), un fel de serie care
conţine informaţii despre datele care individualizează acel fişier: cui aparţine şi unde se află stocat pe discul
fix.
Fiecare partiţie are seturi proprii de noduri; pe un sistem cu mai multe partiţii pot exista fişiere cu
numere de serie identice.
Fiecare nod descrie structura datelor aflate pe discul fix, păstrând informaţii despre proprietăţile
fişierului, inclusiv locul fizic de pe discul fix în care se află un anume fişier. Atunci când un disc fix este
iniţializat ca mediu de stocare, în mod obişnuit pe parcursul procesului de instalare a sistemului sau atunci
când sunt adăugate discuri noi unui sistem, este creată mulţimea acestor noduri, o mulţime care are un
număr fix, limitat, de elemente. Elementele acestei mulţimi corespund numărului maxim de fişiere, de toate
tipurile (se regăsesc aici directoarele, fişierele speciale, legăturile, etc.) care pot exista pe aceeaşi partiţie.
Putem socoti că ne bazăm pe existenţa unui nod la fiecare 2 până la 8 ko de memorie ai mediului de
stocare.
Atunci când facem un fişier nou, el primeşte un nod liber. În acest nod sunt următoarele informaţii:
● Deţinătorul şi grupul căruia acesta aparţine.
● Tipul fişierului (obişnuit, director,...).
● Permisiunile care sunt ataşate fişierului, consultaţi Secţiunea 3.4.1.
● Data şi ora la care fişierul a fost creat, deschis şi editat.
● Data şi ora la care aceste informaţii conţinute de nod au fost schimbate.
● Numărul de legături către fişierul respectiv (subiect detaliat pe parcursul acestui capitol).
● Mărimea fişierului.
● O adresă care arată locul fizic pe discul fix ocupat de fişier.
Singurele informaţii care nu sunt incluse într-un nod sunt cele referitoare la numele fişierului şi
directorul său. Aceste informaţii sunt păstrate într-un director special dedicat fişierelor. Prin compararea
numelor fişierelor şi a nodurilor, sistemul construieşte o structură arborescentă, pe care utilizatorii o pot
înţelege. Utilizatorii pot afişa numărul nodurilor prin opţiunea -i a comenzii ls. Nodurile au alocat un spaţiu
special pe discul fix.
3.2. Orientarea prin sistemul de fişiere
3.2.1. Trasee (path – adresă, cale)
Atunci când doriţi ca sistemul să execute o comandă, nu trebuie să daţi adresa ei completă pentru
36