Introducere în Linux Un ghid la îndemână - "Tille" Garrels

puternică, poate cu preţul unei sintaxe mai dificile. Dar comanda find din GNU se poate descurca cu
problemele ridicate de sintaxă. Nu numai că vă permite căutarea după numele fişierelor, ci acceptă criterii ca
mărimea fişierelor, data ultimei modificări precum şi alte proprietăţi ale fişierelor. Cea mai răspândită formă
este cea prin care se caută fişiere:
find -name
Această expresie poate fi interpretată astfel: „Caută în toate subdirectoarele şi fişierele determinate
de traseul dat şi afişează numele fişierelor care conţin în numele lor (nu în conţinutul acestora) criteriul de
căutare introdus)”.
Alt mod în care putem folosi comanda find este căutarea fişierelor de o mărime determinată, după
cum se observă în exemplul de mai jos, în care utilizatorul peter doreşte să găsească toate fişierele din
directorul curent sau din subdirectoarele acestuia care sunt mai mari de 5 MO:
Dacă veţi căuta în paginile man, veţi afla că find poate executa anumite operaţii asupra fişierelor
pe care le găseşte. Ca exemplu putem vorbi despre ştergerea fişierelor. Cel mai bine este să verificaţi dacă
fişierul găsit este cel dorit de dumneavoastră, adică nu lansaţi comanda file cu opţiunea de execuţie -exec,
şi doar după aceea reintroduceţi comanda prin care ştergeţi fişierul respectiv. Mai jos vă prezentăm o
căutare a fişierelor de tipul .tmp:
Optimizaţi!
Această comandă va apela rm ori de câte ori este găsit un fişier ale cărui proprietăţi se potrivesc
cu criteriile de căutare. În cel mai rău caz, pot fi zeci de mii sau milioane de fişiere. Acest lucru va determina
încărcarea sistemului.
Un mod de lucru mai realist este folosirea unei conexiuni (pipe – I) şi a uneltei xargs împreună cu
rm ca argument. În acest fel, comanda rm este apelată atunci când linia de comandă este plină, în loc să fie
apelată la fiecare fişier găsit. Consultaţi Capitolul 5 pentru mai multe amănunte despre utilizarea
redirecţionării I/O pentru a vă uşura sarcinile de zi cu zi.
Mai târziu (în 1999, dacă ne luăm după paginile man, după 20 de ani de find), a fost dezvoltată
comanda locate. Este un program mai uşor de utilizat, dar cu mai multe restricţii decât find, deoarece
rezultatul afişat de această comandă este bazat pe un fişier care conţine un index al unei baze de date
actualizată o singură dată pe zi. Pe de altă parte, o căutare în baza de date a comenzii locate foloseşte mai
puţine resurse decât find, aşa că rezultatele sunt afişate aproape instantaneu.
Cele mai multe distribuţii de Linux folosesc acum slocate, adică o căutare care ia în considerare şi
aspecte legate de securitate, care nu permite utilizatorilor să aibă acces la un rezultat pe care nu au dreptul
să-l citească. Fişierele din directorul personal al administratorului (root`s home directory) de exemplu, nu
sunt, în mod normal, accesibile publicului. Un utilizator care doreşte să găsească pe cineva care foloseşte
consola C, poate introduce comanda locate .cshrc, pentru a i se afişa toţi utilizatorii care deţin un fişier
personalizat pentru consola C. Presupunând că utilizatorii root şi jenny folosesc consola C, atunci numai
fişierul /home/jenny/.cshcr va fi afişat, nu şi acela din directorul personal al administratorului. Pe cele
mai multe sisteme, locate este o legătură simbolică pentru programul slocate:
Utilizatoarea tina poate să folosească locate pentru a găsi aplicaţia de care are nevoie, după cum
vă este prezentat în imaginea următoare:
51