Introducere în Linux Un ghid la îndemână - "Tille" Garrels

cât şi la nivel de grup, pe când chgrp schimbă doar grupul care deţine acel fişier. Desigur, sistemul va
verifica dacă utilizatorul care introduce aceste schimbări are suficiente permisiuni asupra fişierului sau
fişierelor asupra cărora doreşte să folosească aceste comenzi.
Pentru a modifica doar utilizatorul deţinător al unui fişier, folosiţi sintaxa de mai jos:
chown utilizator_nou fişier
Dacă folosiţi două puncte după numele de utilizator (consultaţi paginile Info), va fi modificat şi
grupul deţinător, în grupul primar al utilizatorului care introduce comanda. Pe sistemele Linux, fiecare
utilizator are propriul său grup, astfel că această formă a comenzii poate fi folosită pentru a crea fişiere
private:
Dacă jacky va dori să partajeze acest fişier, fără să ofere oricui permisiuni de scriere, poate folosi
comanda chgrp:
Astfel, utilizatorii din grupul project vor putea să lucreze cu acest fişier. Utilizatorii care nu aparţin
grupului menţionat nu au nici o treabă cu acest fişier.
Ambele comenzi, chown şi chgrp, pot fi folosite pentru schimbarea deţinătorilor recursiv, prin
opţiunea -R. În acest caz, toate subdirectoarele şi fişierele conţinute într-un director vor aparţine utilizatorului
sau/şi grupului dat.
Restricţii
Pe cele mai multe sisteme, folosirea comenzilor chown şi chgrp este restricţionată în cazul
utilizatorilor obişnuiţi. Dacă nu sunteţi administratorul sistemului, nu puteţi schimba utilizatorul sau grupul
care deţine un anumit fişier, din motive care ţin de securitatea sistemului. Dacă utilizarea acestor comenzi nu
ar fi restricţionată, utilizatorii rău-intenţionaţi pot modifica apartenenţa fişierelor la un utilizator sau la un grup
şi ar putea schimba mediul de lucru al utilizatorilor legitimi sau chiar distruge fişierele celorlalţi utilizatori.
3.4.2.5. Moduri speciale
Pentru ca administratorii de sistem să nu fie deranjaţi tot timpul pentru a rezolva probleme legate
de drepturile de acces, drepturi speciale pot fi alocate directoarelor în întregime sau numai programelor.
Există trei moduri speciale:
● Modul bit-ului lipicios (persistent – sticky bit mode): după executarea unei sarcini, comanda este
păstrată în memoria sistemului. La începuturi, acest mod era folosit pe scară largă pentru a salva
memorie: sarcinile mari erau încărcate în memorie doar o singură dată. În zilele noastre, memoria nu
mai este aşa de scumpă şi există tehnici mai bune de gestionare a acesteia, aşa că nu mai este
folosit, pentru capacităţile de optimizare conţinute, asupra fişierelor singulare. Totuşi, aplicat asupra
61