Introducere în Linux Un ghid la îndemână - "Tille" Garrels

În câteva cazuri, init devine părinte al unui proces chiar dacă acest proces copil nu este pornit de
init, după cum se vede în exemplul pstree. Multe programe, de exemplu, transformă (daemonize) procesele
pornite de ele (procesele-copil) în servicii, pentru ca ele să poată rula şi după ce procesul-părinte se opreşte
sau este oprit. Administratorul de ferestre este exemplul tipic; el porneşte un proces xterm care generează o
consolă în care puteţi introduce comenzi. Apoi administratorul de ferestre respinge orice responsabilitate
ulterioară şi pasează procesul copil către init. Prin folosirea acestui mecanism, administratorii de ferestre pot
fi schimbaţi fără întreruperea aplicaţiilor în desfăşurare.
Câteodată lucrurile pot merge prost, chiar în familiile bune. În cazuri extrem de rare, un proces
poate fi stopat înainte ca părintele care l-a pornit să aştepte completarea ciclului normal. Un astfel de proces
terminat anormal, neîngropat, se numeşte zombie.
4.1.5.2. Terminarea proceselor
Când un proces se termină normal (nu este omorât, stopat – killed sau întrerupt pe neaşteptate),
programul returnează părintelui semnalul de ieşire – exit status. Acest semnal este un număr returnat de
program care conţine informaţii despre execuţia sarcinii. Sistemul prin care se returnează informaţii despre
execuţia sarcinilor are originile în limbajul de programare C, în care a fost scris UNIX-ul.
Codurile de ieşire returnate pot fi interpretate de procesele părinte sau în scripturi. Valorile acestor
coduri sunt specifice fiecărui program. Aceste informaţii pot fi găsite de obicei în paginile man ale
programelor în cauză, programul grep returnând, de exemplu, -1 dacă nu este găsită nici o potrivire, pe
baza căruia este afişată linia care conţine masajul „No files found” - „Nu am găsit nici un fişier”. Un alt
exemplu este cel al comenzii proprii consolei Bash, true, care nu face nimic în afară de returnarea
semnalului de ieşire 0, al cărui înţeles este încheierea cu succes.
4.1.5.3. Semnale
Procesele se termină deoarece ele primesc un semnal. Sunt multe semnale pe care le puteţi trimite
unui proces. Folosiţi comanda kill pentru a trimite semnale proceselor. Comanda kill -l arată o listă care
conţine mai multe semnale. Cele mai multe sunt folosite de sistem pentru uzul intern sau de programatori
atunci când scriu coduri. Ca utilizator, veţi avea nevoie de următoarele semnale:
Tabelul 4-2. Semnale comune
Numele semnalului Numărul semnalului Înţelesul semnalului
SIGTERM 15 Termină procesele într-o manieră ordonată.
SIGINT 2
SIGKILL 9
Întrerupe procesele. Un proces poate să ignore acest
semnal.
Întrerupe procesele. Un proces poate să ignore acest
semnal.
SIGHUP 1 Pentru servicii: reciteşte fişierele de configurare.
Puteţi citi mai multe despre acţiunile implicite care sunt aplicate unui proces prin trimiterea unui
semnal în man 7 signal.
4.1.6. SUID şi SGID
După cum am promis în capitolul anterior, vom discuta modurile speciale SUID şi SGID mai în
detaliu. Aceste moduri există pentru a oferi utilizatorului obişnuit posibilitatea de a executa sarcini pe care, în
mod normal, nu ar putea să le îndeplinească din cauza sistemului de permisiuni asociate fişierelor pe
sistemele asemănătoare cu UNIX-ul. În situaţia ideală, modurile speciale sunt utilizate cât mai rar, întrucât
ele includ riscuri legate de securitatea sistemului. Dezvoltatorii Linux au încercat să le evite pe cât de mult
posibil. Versiunea pentru Linux a comenzii ps, de exemplu, foloseşte informaţia stocată în fişierul /proc,
care este accesibilă tuturor, prin aceasta evitându-se expunerea datelor confidenţiale şi a resurselor. Înainte
de asta şi încă valabil pentru sistemele UNIX mai vechi, programul ps avea acces la fişiere precum
/dev/mem şi /dev/kmem, dezavantajul major fiind legat de permisiunile asociate lor şi deţinătorii acestor
fişiere, după cum se poate observa din exemplul de mai jos:
72