Introducere în Linux Un ghid la îndemână - "Tille" Garrels

Capitolul 4. Procesele
Alături de fişiere, procesele sunt cele mai importante lucruri într-un sistem UNIX/Linux. În acest
capitol, vom prezenta îndeaproape aceste procese. Vom studia mai multe lucruri despre:
� Procesarea multi-utilizatori şi multi-sarcini
� Tipuri de procese
� Controlarea proceselor cu semnale diferite
� Atributele proceselor
� Ciclul de viaţă al unui proces
� Pornirea şi oprirea sistemului
� SUID şi SGID
� Viteza sistemului şi răspunsul
� Procese programate
� Sistemul cron Vixie
� Cum să obţineţi cele mai bune performanţe de la sistemul dumneavoastră
4.1. Anatomia proceselor
4.1.1. Multi-utilizatori şi multi-sarcini (multi-user şi multi-tasking)
Pentru că acum v-aţi obişnuit cu mediul de lucru şi sunteţi capabili să comunicaţi cât de cât cu
sistemul, a venit vremea să studiem mai în detaliu procesele pe care le putem porni. Nu toate comenzile
pornesc un singur proces. Anumite comenzi iniţiază o serie de procese, cum este mozilla; altele, precum ls,
sunt executate ca o singură comandă.
Mai mult, Linux-ul este bazat pe UNIX, în care comportamentul obişnuit este acela prin care mai
mulţi utilizatori lansează comenzi diferite, în acelaşi timp, pe acelaşi sistem. Devine evident faptul că a trebuit
să fie luate măsuri pentru ca procesorul (CPU) să poată gestiona toate procesele şi să fie asigurată o cale
prin care utilizatorii să dispună de aceste procese. În anumite cazuri, procesele trebuie să ruleze chiar şi
atunci când utilizatorul care le-a iniţiat se deautentifică. De asemenea, utilizatorii au nevoie de mijloace prin
care să reactiveze procesele întrerupte.
Vom explica structura proceselor din Linux în secţiunile următoare.
4.1.2. Tipuri de procese
4.1.2.1. Procese interactive
Procesele interactive sunt iniţializate şi controlate printr-o sesiune terminal. Cu alte cuvinte, trebuie
ca cineva să fie conectat la sistem pentru a porni aceste procese; ele nu pot porni automat ca parte a
funcţiilor sistemului. Aceste procese pot rula în prim-plan, ocupând terminalul care a pornit programul şi nu
puteţi porni alte procese atât timp cât procesele existente în prim-plan rulează. Alternativ, ele pot rula în
fundal, astfel încât consola în care aţi pornit programul poate accepta comenzi noi în timp ce programul este
în desfăşurare. Până acum, ne-am concentrat în principal pe programele care rulează în prim-plan – timpul
necesar pentru execuţia lor a fost prea scurt pentru a fi observate, dar vizualizarea unui fişier cu ajutorul
comenzii less este un bun exemplu de comandă care ocupă o sesiune a consolei. În acest caz, programul
activat aşteaptă ca dumneavoastră să faceţi ceva. Programul este conectat la terminal din momentul în care
a fost pornit şi acest terminal este folositor numai dacă introduceţi comenzi pe care programul le poate
înţelege. Alte comenzi vor returna erori sau sistemul nu va da nici un răspuns.
Însă în cazul în care un proces rulează în fundal, utilizatorul poate face alte lucruri în consola din
care a pornit acel program, chiar dacă programul este în desfăşurare.
Consola dispune de o funcţie numită controlul sarcinilor (job control), prin care gestionează cu
uşurinţă mai multe procese. Funcţia conţine un mecanism care comută procesele din prim-plan în fundal.
Prin acest sistem, programele pot fi pornite în fundal imediat.
66