medievală - Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

potrivit menţiunii autoarei, cerul, pămîntul şi toate lucrurile. Aceeaşicorespondenţă se ghiceşte şi într-una din miniaturile care împodobesc operamaicii stareţe Herrade din Landsberg, de origine alsaciană, omul-microcosmosfiind înfăţişat aici înconjurat de planete şi de cele patru elemente aleUniversului (focul, apa, pămîntul şi aerul), care îi erau constitutive şi lui 27 .Poetului din cel de-al XII-lea veac, Alain din Lille (Alanus de Insulis), natura îiapărea sub chipul unei femei purtînd ca diademă stelele zodiacului şiînveşmîntată într-o rochie pe care erau figurate păsările, plantele şi animalele,dispuse în ordinea corespunzătoare Creaţiei. Vînturile erau, de asemenea,reprezentate alegoric prin personaje sau figuri umane, pămîntul fiind ilustrat totsub o înfăţişare de femeie. Convins de realitatea aceleiaşi analogii, HonoriusAugustodunensis, autorul celebrului Elucidarium (compus la sfîrşitul secoluluial XI-lea şi începutul celui următor), invoca spre edificare identitatea dintresubstanţa corporală a omului şi aceea a Cosmosului, probată, potrivit opinieisale, de prezenţa celor patru elemente fundamentale în ambele ipostaze:pămîntul (carnea fiinţei umane), apa (adică sîngele), aerul (sau respiraţia) şifocul (echivalat cu căldura). Analogiile postulate de episcopul din Autun nu seopresc, însă, aici, ci se răsfrîng asupra tuturor componentelor corporale.Rotunjimea capului, constată autorul, este aidoma sferei celeste, iar cele şapteorificii ale sale concordă cu cele şapte armonii ale cerului. Ochii sînt ca astrele.Pieptul, pe unde “trec” respiraţia şi tusea, se aseamănă aerului în care se agităvînturile şi tunetele. Pîntecele conţine toate lichidele, aşa cum marea conţinetoate fluviile. Picioarele poartă povara trupului, întocmai ca pămîntul, carepoartă toate lucrurile. Faţa omului aminteşte de focul celest, auzul - de aerulsuperior, în timp ce mirosul - de cel inferior. Gustul său corespunde apei, iarsimţul tactil - iarăşi - pămîntului. Oasele au duritatea pietrelor, unghiileamintesc de creşterea arborilor, părul este asemenea ierbii, iar simţurilesubliniază apropierea de animale. Enumerarea acestor asemănări continuăaproape la nesfîrşit, ca şi cum autorul ar fi ţinut să confere demonstraţiei sale ocît mai mare forţă de convingere 28 .Faimoasa Legenda aurea, scrisă în secolul al XIII de Jacques deVoragine (Jacopo da Varazzo), conţine, riguros, aceeaşi tipologie comparativă,evocată însă mai concis şi îmbogăţită cu analogii care asociază diferitelororgane simţurile, stările de spirit şi, bineînţeles, umorile. “Am spus - scriecălugărul dominican - că trupul nostru e format din patru elemente care au înnoi patru locaşuri, căci focul ne stăpîneşte ochii, aerul limba şi urechile, apaorganele sexuale, iar pămîntul mîinile şi picioarele. În ochi sălăşluieştecuriozitatea, în limbă şi în urechi veselia şi glumele; în organele sexualevoluptatea; în mîini şi picioare - cruzimea” 29 .27Figurarea analogiilor dintre corp şi sistemul astral nu avea numai osemnificaţie teoretică, ci şi o utilitate practică, indicîndu-le bunăoară chirurgilor epocii(care erau şi bărbieri) perioadele faste sau nefaste pentru aplicarea terapiei prinsîngerare. În 1427, Carol al VII-lea a hotărît ca toţi bărbierii din regat să afişeze înprăvăliile lor diagrama acestor corespondenţe, “pour le bien de la chose publicque etpour pourveoir a la saintete du corps humaine” (apud Michael Camille, op. cit., loc.cit., p. 68).28 Apud Hervé Martin, op. cit., p. 135.29 Jacques de Voragine, Legenda de aur, vol. I. Traducere, îngrijire şi prefaţă deLivia Titieni, Cluj-Napoca. Ed. Dacia, 1998, p. 169-170.8