medievală - Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

înfloritoare atunci şi numai atunci cînd membrele superioare le vor proteja pecele inferioare, iar cele inferioare vor răspunde cu credinţă şi pe deplin înaceeaşi măsură cererilor drepte ale celor superioare. Încarnînd “putereapublică” (res publica), principele depinde de puterea tuturor şi pentru caputerea sa proprie să nu slăbească, el trebuie să păstreze sănătatea tuturormembrelor. John din Salisbury mai adaugă faptul că întreaga comunitate estesusţinută de Legi, al căror braţ îi poate urmări, la nevoie, deopotrivă peduşmani şi cetăţeni.Mai multe lucruri transpar din acest extraordinar de interesant text.Primul îl reprezintă, desigur, chiar mutaţia produsă la nivelul însuşi alreferentului corporal. Deşi autorul este un cleric, iar protectorul său - căruia, dealtfel, îi dedică şi cartea - un înalt ierarh, nu Biserica, în ansamblu, este corpuldespre care vorbeşte aici John din Salisbury, ci statul monarhic. Nu Hristos sauvicarul său joacă rolul capului, ci principele temporal. Membrii clerului -“prefecţii pietăţii” - îşi păstreză, desigur, întîietatea, scoasă şi mai bine înevidenţă prin asemănarea lor cu sufletul, care guvernează întregul corp. Statuldespre a cărui funcţionare teoretizează episcopul de Chartres nu ajunsese încă,în a doua jumătate a secolului al XII-lea, a fi conceput ca autonom. Cu toateacestea, preeminenţa sa discursivă nu apare aici mai puţin limpede, ceea celegitimeză concluzia că Polycraticus poate fi fără greş considerat drept ceadintîi expunere sistematică a ideologiei laice a puterii şi a organizării sociale,într-o formă care anticipează, dar fără a le prefigura, analizele din veacul alXIV-lea 74 . Dacă mai era nevoie de vreo dovadă spre a ne convinge de faptul căcit., p. 111-112 şi n. 87; John Bowle, op. cit., p. 186-187; Jean-Claude Schmitt, op.cit., p. 191-192. Cea mai bună ediţie integrală a scrierii pe care o discutăm, îi aparţinelui Clemes C. I. Webb: Ioannis Saresberiensis Episcopi Carnotensis Policratici sivede nugis curialium et vestigiis philosophorum libri VIII. Recognovit et prolegomenis,apparatu critico, commentario, indicibus intruxit Clemens C. I. Webb, A. M., Tom I -II, Oxonii, 1909. Unveränderter Nachdruck, Frankfurt am Main, 1965. Cele maiilustrative pasaje în limba latină sînt de găsit şi la Tilman Struve, op. cit., p. 123-148,în note. De asemenea, v. The Portable Medieval Reader, edited, and with anintroduction, by James Bruce Ross and Mary Martin McLaughlin, New York, TheViking Press, 1972, p. 47-49, 129-130, cu fragmente din versiunea engleză a textului,provenind din ediţia demnă de încredere - şi cea mai des citată - a lui John Dickinson(The Statesman’s Book of John of Salisbury. Being the Fourth, Fifth, and Sixth Books,and Selections from the Seventh amnd Eighth books of the Policraticus. Translatedinto English with an Introduction by John Dickinson, A. M., Ph. D, Alfred A. Knopf,New York, 1927. Mulţumin d-relor Diana Terchea şi Camelia Sărbuşcă, pentruverificarea traducerilor din limba latină, precum şi d-nei Doina Doroftei pentrusugestii utile în aceeaşi privinţă).74 Constatarea este confirmată şi de faptul că, deşi subliniază primatul clerului încorpul politic, John din Salisbury nu întrebuinţeză analogia pe care se întemeiază acestprimat (clerul = sufletul) în sensul ei gregorian, clasic, cu scopul de a demonstrapreeminenţa absolută a Bisericii asupra Statului. Nuanţa pe care el i-o asociază, aceeareferitoare la autoritatea supremă a lui Dumnezeu, care inspiră şi pune în mişcare şisufletul (deci şi pe membrii clerului), relativizează simţitor această supremaţie (v. înacest sens Tilman Struve, op. cit., p. 125, 139-140; idem, The importance of theorganism in the political theory of John of Salisbury in The world of John ofSalisbury…, p. 314 sqq. O opinie uşor diferită este formulată de Michel Senellart,potrivit căruia, deşi John din Salisbury este “primul autor care, încă din secolul alXII-lea, a comparat Statul cu un organism viu” ideile sale rămîn totuşi strîns legate de31