medievală - Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

împotriva eventualelor sfidări 53 . Mult mai mult decît atît, ea constituia expresiaaplicată a unei reflecţii generale despre lume în întregul ei, mai precis, despremodul în care varietatea şi diversitatea ontologică a lucrurilor şi fiinţelorreuşeau să se articuleze în cadrul unei totalităţi armonice, a cărei coerenţă eraconsiderată - în mod cu totul paradoxal din punctul nostru actual de vedere, darîn concordanţă deplină cu spiritul epocii - ca o rezultantă a însăşi inegalităţii de“amplasament” constitutivă Cosmosului, aşa cum îl crease Dumnezeu. "Ordoest parium dispariumque rerum sua cuique loca tribuens dispositio (“Rînduialalucrurilor egale şi inegale, care arată fiecăruia locul ce i se cuvine”): acestecuvinte ale Fericitului Augustin exprimă, poate, cel mai limpede convingereagenerală a timpului în caracterul divin al organizării lumii, tocmai de aceeaintangibilă 54 .53 Aceasta este tendinţa manifestată de majoritatea interpretărilor “societăţiitripartite”. Pentru Michel Rouche, de exemplu, ea reprezintă un “tip-ideal”, care nu arenici o legătură cu structura socială a epocii (cf. De l'Orient à l'Occident. Les originesde la tripartition fonctionelle et les causes de son adoption par l'Europe chrétienne àla fin du X e siècle in Occident et Orient au X e siècle, Dijon, 1979, p. 43). Jean-PierrePoly şi Eric Bournazel văd în această imagine o “schemă abstractă”, departe deadevărata compartimentare a funcţiilor sociale (cf. La mutation féodale, X e -XII esiècles, Paris, 1980, p. 229, 233), în timp ce pentru André Vauchez ea este o expresieideologică, menită să sacralizeze structurile sociale, transformîndu-le în realităţiimuabile (apud Robert Fossier, Le Moyen Âge, vol. 2, “L'Eveil de l'Europe, 950-1250”, Paris, Armand Colin, 1990, p. 89 sqq). Pentru Jacques Le Goff, aceeaşiimagine este, de asemenea, “o armă ideologică” (cf. Les trois fonctions indoeuropéennes,l'historien et l'Europe féodale, “Annales, E. S. C.”, n o 6, 1979, p.1208,cu ample referinţe la istoriografia “celor trei ordine”, de aflat şi din Otto GerhardOexle, op. cit., loc. cit., p. 66, n. 11). Una dintre cele mai complete şi cunoscuteanalize ale genezei modelului tripartit a fost întreprinsă de Georges Duby într-un textastăzi clasic, devenit, de curînd, disponibil şi în limba română: Cele trei ordine sauimaginarul feudalismului. Traducere de Elena-Natalia Ionescu şi ConstanţaTănăsescu, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1998.54 Un exemplu analog îl constituie şi pledoaria în favoarea aceleiaşi organizări aHildegardei din Bingen, existentă în scrisoarea din 1148/50, adresată călugăriţeiT[enxwind], stareţa unei mînăstiri din Andernach, care condamnase într-o epistolăanterioară exclusivismul social al comunităţii conduse de călugăriţa renană şi respectularătat de ea compartimentării în ordines, pe motiv că o asemenea separaţie nu numaică era contrară voinţei lui Dumnezeu-tatăl, care nu făcuse nici o distincţie între supuşiisăi, dar şi învăţăturii Fiului, care îşi alesese Apostolii dintre cei mai săraci şi dispreţuiţioameni. Invocînd acelaşi text al Noului Testament, care îi servise drept referent şipreopinentei ei, celebra stareţă demonstra că fusese însăşi voinţa Domnului, dezvăluităde Creaţie, ca o stare inferioară să nu se ridice mai presus de cele superioare (quodminor ordo super superiorem non ascendat) - cum făcuseră Satan şi cei dintîi oameni -şi, pe de altă parte, că se află chiar în esenţa acestei organizări -proprie nu numaifiinţelor cuvîntătoare, ci şi animalelor- ca fiecare să-şi cunoască limitele specifice, fărăa încerca să le nesocotească (“Bonum est, ne homo montem apprehendat, quemmovere non poterit, sed in valle subsistat, paulatim discens, quod capere potest”.“Bine este ca omul să nu apuce muntele pe care nu-l poate urni, ci în vale să rămînă,învăţînd puţin cîte puţin ce poate să ia”). Iată, însă, integral pasajul cel maisemnificativ: “Ideo et discretio sit in hoc, ne diversus populus in unum gregemcongregatus, in superbia elationis et in ignominia diversitatis dissipetur, etpraecipue ne honestas morum ibi dirumpatur, cum se invicem odio dilaniant,quando altior ordo super inferiorem cadit, et quando inferior super altiorem18