medievală - Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Un tip identic de analogie este sugerat şi de asocierea corpului omenesccu tot ceea ce evoca degenerescenţa, decrepitudinea şi moartea. Predicile dinampla serie tematică a “dispreţului faţă de lume” (Contemptus Mundi), depildă, sînt mai toate construite pe simbolul corpului bătrîn, menit să indice atîtefemeritatea şi goliciunea acestei lumi, cît şi perisabilitatea omului, chemat,astfel, stăruitor, a-şi concentra atenţia şi resursele asupra mîntuirii sufletului. Înacelaşi context, antiteza personificată dintre bătrîneţe şi tinereţe, de nenumărateori reluată în scrierile (îndeosebi parenetice) din secolul al XIV-lea, eraîntrebuinţată cu un scop riguros identic: acela de a reaminti cititorilorascultătoricaracterul trecător al vieţii. Dacă trupul tînăr simboliza, invariabil,versantul “solar” al lumii naturale şi, deopotrivă, al personalităţii umane(căldura, eflorescenţa plantelor, puterea, dragostea, frumuseţea etc.), corpulbătrîn, în schimb, trebuia să amintească tuturor de versantul ei “nocturn”,asociat frigului, slăbiciunii, urîţeniei şi morţii, intim legate de întuneric, iarnă şide Timpul necruţător (simbolizat întotdeauna de un personaj vîrstnic). Trupulera, aşadar, un perpetuu memento al sfîrşitului, fiind investit - faptul reiese, dinnou, în chip evident- cu funcţia unui simbol global 30 .În fine, pentru a încheia această trecere în revistă, să mai amintim şiconsideraţiile pe aceeaşi temă ale lui Raoul (Radulfus) Glaber care, în capitoluldin Istoriile sale dedicat nenumăratelor corespondenţe considerate - şi de el - aipostazia strînsa uniune dintre Cer şi Pămînt, reia obişnuita comparaţie aomului cu macrocosmosul, văzînd în ea cea mai exemplară dezvăluire aanalogiei dintre vizibil şi invizibil, natural şi supranatural. “La acesteconexiuni speculative între elemente, virtuţi şi Evanghelii, trebuie...pe dreptcuvînt - scrie el - asociat [şi] omul, în slujba căruia sînt puse toate acestea.Căci substanţa vieţii sale a fost numită de filosofii greci microcosmos, adicălumea cea mică. Vederea şi auzul, slujitoarele inteligenţei şi ale raţiunii, seraportează la eterul superior, cel mai subtil între elemente, sublim între toate,mai nobil şi mai curat. Vine apoi mirosul, semnificînd aerul şi forţa. Gustuleste foarte propice să dea apei şi temperanţei o semnificaţie adecvată. Şipipăitul, cel mai jos dintre toate, mai ferm şi mai greoi decît celelalte, conţineîn el expresia perfectă a pămîntului şi a justiţiei” 31 .O variantă deosebit de interesantă a omului ca rezumat al Universuluieste şi aşa-numitul “corp grotesc”, temeinic analizat de Mihail Bahtin într-ocarte astăzi celebră 32 . Ilustrare exemplară a comuniunii - specifice EvuluiMediu - dintre fiinţa umană şi natură, acest motiv - vizibil atît în formelehiperbolice ale artelor plastice, literaturii şi folclorului, cît şi în serbărilepopulare şi carnavalurile din perioada medievală tîrzie şi Renaştere - sedezvăluie în epoca la care ne referim printr-o sumedenie de imagini, de la“omul-fiară” şi “omul-plantă” (“copac”), pînă la “muntele antropomorf”,creaturile cefalopode şi miriapodele zugrăvite mai tîrziu în tablourile lui Boschşi Bruegel. Potrivit lui Bahtin, în “corpul grotesc” predomină corpul imund,protuberanţele şi orificiile care asociază trupul naturii. Importanţa funcţiilor30 Cf. Shulamith Shahar, The old body in medieval culture in Framing medievalbodies…, p. 164-167 (v. şi n. 2).31 Apud Georges Duby, Anul 1000. Traducere de Maria Ivănescu. Postfaţă deMihai-Răzvan Ungureanu, Iaşi, Ed. Polirom, 1996, p. 69.32 L’oeuvre de François Rabelais et la culture populaire au Moyen Âge et sousla Renaissance, Paris, 1970, cap. V-VI (v. şi Aaron J. Gourevitch, op. cit., p. 58-59).9