medievală - Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

esenţială a unei imagini a societăţii politice de tip piramidal, la medicul luiFilip al IV-lea, precum şi în celelalte texte amintite, aceeaşi imagine apare,dimpotrivă, concentrică şi spaţială, ca şi cum autorii ar fi dorit să subliniezemai bine caracterul închis al regatului, protejat de orice intruziune 88 . Sugerîndglisarea lentă a centrului de greutate al simbolismului medieval de la un tipesenţialmente mistic de ierarhie (exprimat prin cuplul “sus-jos”), la unul nou,orizontal şi spaţial, definit de preeminenţa centrului vizibil (de unde şisemnificaţia neaşteptată a cuvîntului “centralizare”), schimbarea este cît sepoate de revelatoare şi pentru apariţia ideii de suveranitate monarhică,coincidentă - nu întîmplător - tocmai cu această perioadă 89 . Servindu-se şi deetimologiile isidoriene (de exemplu prin derivarea ad hoc şi absolut îndoielnicăa cuvîntului grec basileus de la basis = “temelie”), partizanii regalităţiifranceze vor concepe, în continuare, tot mai stăruitor statul monarhic ca fiindlocalizat în elementele fundamentale ale organismului, inima şi sîngele, a cărorfascinaţie (valabilă mai ales în cazul ultimului element) nu va înceta, de altfel,să crească în imaginarul politic al epocii 90 .88 Pentru chirurgul lui Filip cel Frumos, inima (“membrum principalissimum”),care dă sînge, căldură şi spirit tuturor celorlalte membre ale corpului, este aşezată chiarîn mijlocul pieptului, “întocmai ca regele în mijlocul regatului său” (ibidem, p. 198-199; Michael Camille, op. cit., loc. cit., p. 23). Este interesant de observat că acelaşiorgan juca (joacă) în mitologia politică ebraică un rol asemănător, Israelul fiindsistematic asociat cu imaginea "inimii suferinde" şi, pe de altă parte, considerat "inimaomenirii"(cf. Josy Eisenberg, Iudaismul, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1994, p. 86).89 Marie-Christine Pouchelle crede că această schimbare de accent trebuieinterpretată ca semn al unei mutaţii valorice, care tindea, în epocă, să rezerveeconomicului un loc din ce în ce mai important în menţinerea echilibrului statal. Dinacest unghi, rolul inimii, de a concentra şi distribui fluxurile sangvine, îi apărea luiHenri de Mondeville mai important decît funcţia diriguitoare a capului (op. cit., p.199-200). Fără a nega această interpretare, noi credem că semnificaţia politic-spaţială,la care ne-am referit, nu trebuie, nici ea, exclusă.90 Deosebit de sugestivă pentru înţelesul simbolic ataşat inimii este şi practicafunerară a perioadei (în speţă a secolului al XIV-lea), care consta din înhumareaseparată a trupului şi a inimii regilor. Froissart, în Cronicile căruia motivul inimiiocupă un loc central (menit fiind a simboliza sau a defini succint fiecare personalitatela care se referă autorul), relatează că Robert Bruce, regele Scoţiei a cerut înainte de amuri ca inima să-i fie dusă la Sfîntul Mormînt de la Ierusalim, ca expresie a visuluisău nerealizat de cruciadă (cf. Hervé Martin, op. cit., p. 57-58). Se cuvine, totuşi, săobservăm că, în pofida asimilării din ce în ce mai curente a monarhiei cu inima, maivechea similitudine dintre aceasta şi cap nu şi-a pierdut cu totul funcţionalitatea. Oreîntîlnim, bunăoară, în veacul următor, al XV-lea, în tratatele (care datează din 1419)ale juristului Jean de Terrevermeille, format la Universitatea din Montpellier şidevenit, prin forţa împrejurărilor atît de critice ale Războiului De O Sută de Ani,apărător al drepturilor Delfinului -viitorul Carol VII- împotriva burgunzilor. Potrivitteoriei sale, viaţa regatului francez - imaginat de autor ca un corpus mysticum,comparabil corpului mistic al lui Hristos şi “corpului moral şi politic” (corpus moraleet politicum) al lui Aristotel - depinde în întregime de fidelitatea faţă de cap, adică derege, care simbolizează însuşi principiul unităţii. În consecinţă, răzvrătirea ducelui deBurgundia împotriva regelui său este cea mai gravă crimă posibilă, scoţîndu-l pefăptuitor în afara comunităţii social-politice şi făcînd din el un tiran, un eretic, unAntihrist. Uciderea sa (tiranicidul) devine, astfel, o obligaţie morală supremă, întrucîtnumai ea putea îngădui restaurarea ordinii în regat (ordo regni) şi - implicit - revenirea39