medievală - Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

iveală modul de funcţionare a statului, prin analogie cu trupul uman. Potrivitunor cercetări relativ recente 77 , tocmai aici se cuvine căutat sensul major al luiPolycraticus. John din Salisbury nu se mulţumeşte doar să pună în paralelorganele statului cu cele ale corpului. Mai mult decît suma părţilor salecomponente, comunitatea politică îi apare canonicului din Chartres dreptrezultanta interdependenţei şi a reciprocităţii funcţiilor dintre organe, fiecarejucînd un rol vital pentru bunăstarea şi armonia întregului corp. Principiulsubordonării ierarhice a organelor rămîne, fireşte, unul constitutiv, nefiindanulat sau diminuat de recunoaşterea egalei lor îndreptăţiri funcţionale. Spredeosebire, însă, de modelele clasice de la care se revendică autorul, la John dinSalisbury acest principiu apare ca fiind secundar în raport cu scopul suprem alfuncţionării întregii “maşinării” organice, care este “binele colectiv” al tuturorpărţilor componente. Tocmai prin aceasta, marchează Polycraticus, schimbarearadicală în reflecţia teologico-politică medievală, pe care am constatat-o maisus: pledoaria implicită a textului vizează nu atît precedenţa folosului comunfaţă de interesele private (recunoscută şi de autorii mai vechi), cît, mai ales,acreditarea imaginii unui stat conceput ca o entitate ale cărei ţeluri sîntcoextensive cu binele social cel mai înalt. Aşa se şi explică de ce autorul nudiscută doar despre calităţile conducătorului (regelui) potrivit modeluluitradiţional, oferit de “oglinzile principilor”. Pe lîngă virtuţile “capului”, ceea ceîl preocupă pe John din Salisbury sînt - precum am văzut - şi calităţile moraleşi comportammentul social al “curtenilor”, considerate la fel de importantepentru o bună guvernare.În fine, se mai cuvine să observăm că felul în care canonicul englezconcepe organizarea ansamblului social şi, îndeosebi, repartiţia principalelorfuncţii în cadrul statului (între "principe", adică regele şi ipoteticul “senat”)confirmă importanţa deţinută de binomul “cap-inimă” în imaginarul politicmedieval. În acelaşi timp, conotaţiile evident peiorative ataşate de autorstomacului şi intestinelor (a căror constipaţie este considerată semnul unuia dinpăcatele capitale - avariţia - şi, implicit, indiciul lipsei de generozitate, careconstituia o valoare fundamentală, deopotrivă socială şi religioasă) subliniază,o dată mai mult, distanţa considerabilă adoptată de medievalitate faţă desistemul antic de interpretare, care rezervase organelor interne (în specialficatului), în concepţia despre ierarhia internă a corpului, principalasemnificaţie 78 . Demn de semnalat este însă şi faptul că viziunea lui John dinSalisbury despre structura societăţii nu era deloc diferită de modul în carevedea medicina antică alcătuirea trupului omenesc. Mai mult, chiar, există între77 Cf. Cary J. Nederman, The Physiological Significance of the OrganicMetaphor in John of Salisbury’s “Policraticus”, “History of Political Thought”, vol.VIII, N o 2, Summer 1987, p. 211-223. De asemenea, Tilman Struve, op. cit, p. 129,unde evidenţierea aceleiaşi particularităţi a textului (cartea lui Struve a fost publicată,reamintim, în 1978) contrazice pretenţia la paternitate asumată în această privinţă deNederman.78 Potrivit observaţiei lui Jacques Le Goff, repudierea de către creştinism atuturor formelor de devinaţie păgînă a anihilat complet prestigiul cu care fuseseinvestit ficatul în practicile augurilor, conferindu-i în schimb un sens apăsat negativ desălaş al voluptăţii şi concupiscenţei, situat, alături de stomac şi intestine, în zonainferioară a corpului, global conotată într-o manieră tot atît de negativă (Jacques LeGoff, Head or Heart?….., loc. cit., p. 20).33