medievală - Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

transmite directivele “vîrfului”, alta inferioară, a cărei funcţie este de a urmaîntocmai prescripţiile superioare. Ei îi corespund, pe rînd, fiinţa umană înCosmos, organele subalterne în fiinţa umană şi meşteşugarii în “corpul politic”(poziţie care, în treacăt fie spus, pune cum nu se poate mai grăitor în luminămediocra valorizare a muncii în Antichitatea tîrzie). Premisa transparentă aacestei imagini tripartite este că trupul uman (microcosmosul) reprezintăoglinda fidelă a Universului (macrocosmosului) - corelaţie absentă în operaplatoniciană, dar apărută uletrior, în mediile culturale elenistice - şi, pe de altăparte, un model pentru construcţia statului (aceasta din urmă reflectîndu-se şi înstructurarea sufletului, definită, în virtutea aceleiaşi corespodenţe a nivelelor,prin raţiune - localizată în cap -, curaj - situat în inimă - şi poftelenecuviincioase, corespunzătoate celei mai de jos trepte). În al doilea rînd, secuvine să remarcăm aici însemnătatea acordată de autor inimii, a căreicentralitate este pentru prima dată menţionată în legătură cu o structurăcosmică şi politică organică, chiar dacă funcţia directoare este, în continuare,atibuită capului. Acest amănunt va reapare, în Evul Mediu, de la un anumitmoment înainte, cu toată vigoarea, producînd, după cum vom vedea, oadevărată mutaţie în metafora politică organologică. În fine, în ceea ce priveştenoutatea interpretării calcidiene mai este cazul să notăm şi faptul că, încomparaţie cu reprezentările organologice mai timpurii, care accentuau, cumam constatat, armonia părţilor componente, comentariul la care ne referim,dezvoltînd interpretarea aristotelică, reliefează cu precădere aspectul ierarhic alaranjării organelor faţă de cap, în conformitate atît cu logica mai sus amintiteiomologii ternare, cît şi cu “desfăşurarea” verticală a perspectivei pe care ea ointroduce. Paralelismul dintre diversele “stări” ale statului, organele corpuluiomenesc şi dispunerea entităţilor celeste va deveni o structură fundamentală amentalului colectiv medieval, constituind şi un important punct de legătură cuteoriile referitoare la “ordinele” constitutive ale societăţii creştine.Civilizaţia medievală nu-şi va însuşi, la început, toate aceste interpretări.În perioada ei timpurie, viziunea dominantă nu va fi aceea a unui corp politicautonom, ci, potrivit exegezei augustiniene, imbricat în structura maicuprinzătoare a Bisericii, interpretată, după tradiţia pauliniană, ca “trup al luiHristos” sau comunitate a tuturor credincioşilor. Va trebui să aşteptămevenimentele celui de-al XI-lea veac, pentru a constata apariţia celor dintîiutilizări ale metaforei ecleziologice în relaţie cu o alcătuire politică aflată întrunproces din ce în ce mai rapid de individualizare.Unul din cele mai timpurii exemple în acest sens datează din perioadaCeartei pentru Investitură, autorul ei -un anonim partizan al Imperiuluipretinzîndcă entitatea pe care o reprezenta forma unum corpus reipublicae. Lamijlocul secolului al XIII-lea, la Vincent de Beauvais, formularea aparesensibil schimbată (corpus reipublicae mysticum), într-un sens care denotă clartransferul din domeniul ecleziastic 66 . În perioada următoare, aidoma66 Cf. Speculum doctrinale, apud Ernst H. Kantorowicz, op. cit., p. 208, n. 43.Aceeaşi expresie se întîlneşte şi la franciscanul Gilbert din Tournai, contemporan cuVincent şi autor al unui tratat intitulat Eruditio regnum et principum. Interesant este,însă, faptul că, în timp ce franciscanul se referă la “stat” ca la un corp mistic în cadrulcorpului mistic al Bisericii (înţeleasă ca o comunitate a tuturor credincioşilor), Vincentdin Beauvais vorbeşte despre acelaşi lucru ca despre un corp mistic în sine (ibidem, p.208).26