DEMEP CU - upload.wikimedia....

NUVELE POSTUME 195
Mu lt, mult ...
Am sarutat-o mult.
A plans. De ce ? Nici ea nu §tia ...
Cine poate O. lamureasca totdeauna cauza lacrimilor ?
Dar intelegeam cá sufere ingrozitor.
Nu vrea sa mai mearga cu mine in lume. Facea tot ce-i
sta in putinta, ca sa ma tie langa ea ceasuri intregi.
Nu voiu sa te mai vad zambind §i privind la alte femei.
Zambe§te-mi §i prive§te-ma numai pe mine.
Si
E§ti geloasa ?
am ras fail sa voesc un ras stupid, rau.
Ea a suspinat.
Fericirea mea moare !... Dar am sa mor eu inaintea fericirii
mele.
Din zi in zi slabia. I se vedeau vinele mainilor, §i in jurul
ochilor, un penel nevazut, penelul fin al insomniei, al vegherii,
desenase doua cearcane albastre. Glasul i se facuse mai slab.
La cea mai wail ernotiune izbucnia in lacrimi.
Cautam sa inteleg- sufletul acestei fiinte ciudate §i sa-1
mangaiu, sa-1 lini§tesc.
Ea toeã parea un suflet, parca n'avea nici carne, nici oase,
nici sange.
Totdeauna imi arata aceea§ temere ca' nu voiu mai iubi-o,
§i aceea§ groaza de a mai reincepe vieata ei de mai 'nainte,
cand fusese singura §i neiubita.
Dela o vreme ma obi§nuisem atat de mult cu starile acestea,
cä nu le mai luam tocmai in serios. Le numiam «copilaribo,
qafectari» §i radeam de ele.
Ba, intr'o zi, nu §tiu de ce, simtii o placere, un indemn
crud sa-i fac rau.
Ea observand ca port la butoniera o garoafa, ma intreba :
Cine ti-a dat floarea aceasta ?
Nimeni, i-am raspuns eu. Dar din timp in timp, port
aceasta floare in amintirea unei femei.