Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

STUDII ŞI ARTICOLE
luat o alură şi o formă mult mai liberă decât cea aşteptată de conducerea oficială.
Aceasta a constituit marea noutate a Conciliului II de la Vatican în comparaţie cu
conciliile generale din trecut, şi e meritul deosebit al papii Ioan XXIII de a fi respectat,
atât cât a putut, vocea liberă a sinodului 47 .
Pentru prima oară în istoria catolicismului au participat la Conciliul II şi un
număr de peste 40 observatori şi oaspeţi din partea Bisericilor, confesiunilor şi a
unor denominaţiuni creştine neoprotestante mai mici, care nu au comuniunea „in
sacris” cu Biserica Romano-Catolică, invitaţi în numele papei Ioan XXIII de Secretariatul
pentru Unitatea Creştinilor, condus în calitate de preşedinte de cardinalul
Augustin Bea şi de monseniorul J. G. M. Willebrands, directorul seminarului de filozofie
din Warmond (Olanda), ca secretar.
La prima sesiune a Conciliul II de la Vatican au trimis observatori următoarele
Biserici: Biserica Vechilor Catolici, care s-a despărţit de Roma după Conciliul I de
la Vatican (1870); Biserica Ortodoxă Rusă a trimis ca observatori pe Pr. Vitalie
Borovoi, profesor la Academia duhovnicească din Leningrad şi pe Arhimandritul
Vladimir Kotlearov, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Ierusalim; au trimis
observatori aproape toate marile Biserici Protestante, ca: Biserica Anglicană, Federaţia
Mondială Luterană, Alianţa Mondială Presbiteriană, Biserica Evanghelică din
Germania şi un număr de culte neoprotestante mai mici.
Consiliul Ecumenic al Bisericilor, cea mai importantă organizaţie intercreştină
mondială în care activează şi Biserica Ortodoxă Română, a trimis ca observator pe
Pastorul Lukas Vischer, Secretar de Studii în Comisia „Credinţă şi Organizare”.
Au mai trimis observatori Consiliul Mondial Metodist, precum şi unele mici
Biserici Ortodoxe zise „independente” din Europa şi America de Nord 48 .
Papa Ioan XXIII a primit în audienţă, sâmbătă seara, 13 octombrie 1962, pe toţi
observatorii şi oaspeţii invitaţi la conciliu, cărora li s-a adresat, printre altele:
„Scumpa voastră prezenţă aici, emoţia care cuprinde inima mea de părinte, de
„Episcopus Ecclesiae Dei”, emoţia colaboratorilor mei, a voastră, de asemenea, sunt
sigur, mă invită a vă încredinţa inimii mele, care arde de a lucra şi suferi pentru a se
apropia ora în care să se realizeze pentru toţi rugăciunea lui Iisus la ultima Cină”.
Preşedenţia Conciliului a fost încredinţată unui prezidium, alcătuit din 10 cardinali,
de naţiuni diferite, care conduc şedinţele Conciliului pe rând.
În prima sesiune a Conciliul II de la Vatican s-au ţinut 30 de adunări generale
şi s-au făcut 35 de votări. Cele 12 comisii pregătitoare împreună cu cele 3 Secretariate
au studiat un material imens pe care l-au sistematizat în 74 de teme provizorii.
Papa Ioan XXII, de acord cu prezidiul Conciliului şi Părinţii conciliari au hotărât să
aleagă şi să discute din acestea numai următoarele 9 teme sau scheme în prima sesiune
a Conciliului:
1. Despre izvoarele revelaţiei.
194
47 Pr. Barbu Gr. Ionescu, art. cit., p. 11.
48 Ibidem.