Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice în documentele Conciliului II Vatican
2. Despre păstrarea curată a tezaurului credinţei.
3. Despre ordinea moralei creştine.
4. Despre castitate, căsătorie, familie, feciorie.
5. Despre Sfânta Liturghie.
6. Despre mijloacele de comunicaţie socială.
7. Despre unitatea Bisericii.
8. Despre Biserică.
9. Despre Preasfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Nici aceste scheme n-au fost toate supuse conciliului spre cercetare, discuţie şi
aprobare 49 .
Discuţiile propriu-zise asupra schemelor sau temelor teologice au început în ziua
de luni, 22 octombrie 1962. Cea dintâi schemă prezentată Părinţilor conciliari a
fost „Despre Sfânta Liturghie”, deşi aceasta se afla în rândul al cincilea şi a fost discutată
între 22 octombrie şi 13 noiembrie 1962.
Schema „Despre Sfânta Liturghie” cuprinde o introducere şi următoarele 8 capitole:
1. Principii generale. Despre natura şi importanţa Liturghiei; 2. Sfânta Euharistie;
3. Sfintele Taine şi ierurgiile; 4. Serviciul divin; 5. Anul liturgic; 6. Mobilierul
sacru; 7. Muzica sacră; 8. Arta sacră.
Atenţia părinţilor a fost reţinută mai ales de două puncte: Limba liturgică şi
competenţa adunărilor sau conferinţelor episcopale regionale, în materie liturgică.
Aceasta implică însă lămurirea raportului dintre primatul pontifical şi colegialitatea
episcopală din Biserica Romano-Catolică.
Referitor la limba liturgică s-a stabilit principiul că pentru ritul latin, limba liturgică
oficială este cea latină. S-a acceptat însă, cu unele condiţii, în unele împrejurări,
şi folosirea limbilor naţionale, atât la săvârşirea Sfintei Liturghii „cât şi a Sfintelor
Taine şi a altor ierurgii”. În discuţiile asupra limbii liturgice, s-a remarcat intervenţia
curajoasă a Patriarhului unit al Antiohiei, Maximos IV Saigh, care a argumentat
folosirea limbilor naţionale în cult, în aceşti termeni: „Hristos a vorbit în limba
contemporanilor săi. E sigur că El a adus prima jertfă euharistică în limba înţeleasă
de toţi ascultătorii Săi, în aramaică. Apostolii şi discipolii lor au făcut la fel. Nu le-a
venit niciodată în minte ideea că, într-o adunare creştină, săvârşitorul slujbei să citească
pericopele Scripturii, sau să cânte Psalmii, să predice sau să frângă Pâinea,
folosind o altă limbă decât aceea a adunării” 50 .
În legătură cu săvârşirea Sfintei Liturghii, a Missei catolice, s-au pus două probleme:
cuminecarea sub cele două forme, a pâinii şi a vinului, nu numai a săvârşitorilor,
episcopi sau preoţi, ci şi a credincioşilor, precum şi slujirea în sobor, după
practica atât de veche păstrată de Biserica Ortodoxă a Răsăritului.
Biserica Latină a practicat împărtăşirea credincioşilor sub cele două forme, a
pâinii şi a vinului, până în secolul al XII-lea. De atunci şi până azi, ea a practicat
49 Ibidem, p. 13.
50 Ibidem, p. 15.
195