Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice în documentele Conciliului II Vatican
ţie a sacramentalului şi jurisdicţionalului în catolicism, care-şi cere o rezolvare, prin
completa şi făţişa subordonare a unuia sau a altuia.
Deocamdată victoria a obţinut-o, practic, jurisdicţionalismul. Funcţia
învăţătorească e legată nu de taine, ci de puterea juridică, de poziţia stăpânitoare.
Cunoaşte adevărul şi îl predă altora cel ce are stăpânire, servindu-se de acest privilegiu
al posedării adevărului şi al învăţării altora pentru a-şi putea menţine stăpânirea.
III. Orientări noi în teologia romano-catolică după Conciliul al II-lea de
la Vatican
Intenţia papei Ioan XXIII covocând Conciliul II Vatican poate fi rezumată ca
fiind o chemare în a reflecta din nou asupra naturii şi misiunii Bisericii, cu scopul de
a reînnoi viaţa Bisericii Romano-Catolice: 1) în ea însăşi oriunde ar fi nevoie (structură,
liturgic, predicatorial etc.); 2) în legăturile ei cu ceilalţi creştini; 3) în legătură
cu celelalte religii. Toate constituţiile şi decretele Conciliului, ca şi documentele 115
următoare de punere în practică, precum şi formarea unor noi organisme (de exemplu
Sinodul episcopilor şi noile secretariate pentru legături cu diferitele categorii de
necatolici) sunt consacrate acestor trei ţinte.
Părinţii Conciliului erau oameni ai timpului lor în Biserica Romano-Catolică:
puţini erau teologi, cei mai mulţi fuseseră aleşi în posturile lor din cauza abilităţii
lor ca administratori pastorali. Pregătirea lor fusese mai bună în partea juridică,
mai slabă în cea biblică; categoria harismaticului ar fi însemnat puţin pentru cei
mai mulţi. Calitatea teologică şi pastorală a Constituţiei pentru Liturghie a fost
aceea care a oferit multora o nouă viziune, neaşteptată, de ceea ce reînnoirea pastorală
ar putea să însemne.
În acelaşi timp, experienţa participării la Conciliu, cu toată responsabilitatea
implicată, a adus treptat o majoritate la un fel de „convertire”, care a durat cel puţin
atât de mult încât să-i facă să aprobe o serie de documente, la care niciodată n-ar fi
visat măcar; convertire care s-a dovedit, în multe cazuri, permanentă. Totuşi, gândirea
teologică din Culisele Conciliului a fost elaborată, în cea mai mare parte, în afară
115 Documentele Conciliului Vatican II sunt: 1. „Decret despre apostolatul laicilor Apostolicam
Actuositatem”, 2. „Decretul despre activitatea misionară a Bisericii Ad gentes”; 3. „Decret privind misiunea
pastorală a Episcopilor în Biserica Cristus Dominus”, 4. „Declaraţie privind libertatea religioasă
Dignitatis Humanae”; 5. „Constituţia dogmatică despre revelaţia divină „Dei verbum”; 6. „Declaraţie
despre educaţia creştină Gravisimumk Educationis”; 7. „Constituţia pastorală despre Biserică în lumea
contemporană Gaudium et spes”; 8. „Decret asupra mijloacelor de comunicare socială Inter Mirifica”; 9.
„Constituţia Dogmatică despre Biserică Lumen gentium”; 10. „Declaraţia despre relaţiile Bisericii cu
religiile necreştine Nostraaetate”; 11. „Decret despre Bisericile Orientale Catolice Orientalium
Ecclesiarum”; 12. „Decret privind formarea preoţească Optatum Totius”;13. „Decret privind reînnoirea
vieţii călugăreşti Perfectae Caritatis”; 14. „Decret privind slujirea şi viaţa preoţească Presbyterorum
Ordinis”; 15. „Constituţia despre liturghie Sacrosanctum Ordinis”; 16. „Decretul despre ecumenism
Unitatis relintegratio”. (apud „Conciliul Ecumenic Vatican II. Constituţii, decrete, declaraţii”, ed revizuită,
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, 1999, p. 5)
219