Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

STUDII ŞI ARTICOLE
O altă cauză a acestei dezvoltări este, în special în SUA, Germania şi Anglia,
răspândirea grupurilor ecumenice de rugăciune, în care mulţi participanţi au experiat
fenomene eliberatoare în rugăciunea lor, de felul celor aflate printre penticostali încă
din jurul anului 1900. Trebuie relevat că, de când acest fenomen a început în Comuniunea
Anglicană după al II-lea Război Mondial, iar în Biserica Romano-Catolică
din 1966, s-a întâmplat multora dintre acei cărora le repugna sau li se părea ridicol
orice fel de fenomen religios. Mai mult, efectele unei asemenea experienţe au fost de
aşa fel încât au făcut pe observatorii critici să-l aprobe mai degrabă, decât să-l dezaprobe.
Nu a rezultat nici o schismă sau sectă; catolicii care experimentează aceste
fenomene sunt adesea transformaţi din membrii deprimaţi, indiferenţi sau rebeli, în
convinşi iubitori ai Bisericii, întorcându-se la primirea deasă a tainelor, intensa iubire
a Bibliei şi lucru activ de dragoste creştină 142 .
Mişcarea nu este organizată şi uneşte, în mod esenţial credincioşi, călugări şi
preoţi într-o comună frăţietate. Această dezvoltare ni se pare una dintre cele mai impresionante
şi încurajante în catolicismul actual.
Când reflectăm asupra temelor pe care le-am abordat şi asupra a tot ceea ce învăţăm
despre activitatea Sfântului Duh în Biserică şi comunitate, vedem, ca şi
Iezechiel, şi, în cele din urmă Sfântul Ioan Evanghelistul, care au văzut Râul apei
vieţii, curgând din templu spre răsărit şi prin toată lumea, aducând irigare, împrejmuit
de copacii tămăduirii şi îndulcind apele mării celei amare. Acest râu poate avea
multe înţelesuri, dar noi îl vedem ca râul Revelaţiei divine pentru cel ce crede în toate
formele lui. „Cu tine este izvorul vieţii” 143 . Izvorul este duhul şi râul este înţelegerea
Dumnezeului celui adevărat de la începutul timpului.
În concluzie, Conciliul II Vatican a avut propria lui dialectică, transparentă
de la un cap la altul. S-a preocupat de misterul Bisericii, dar l-a înrădăcinat în corpul
episcopal. A tratat despre colegialitatea episcopală, dar a transformat colegiul
episcopal în complement al papalităţii. A luat în considerare poporul lui Dumnezeu,
dar l-a transformat în complement al episcopatului dominat de papalitate. S-a
deschis faţă de lume şi vrea să o ajute, dar caută să-şi extindă influenţa asupra lumii
pentru a o transforma în complement al unei Biserici identificată juridic cu
păstorul universal de la Roma.
Marea carenţă a Conciliului Vatican II constă în faptul de a fi diluat adevărata
semnificaţie a misterului Bisericii, a colegialităţii episcopale, a laicatului, a ecumenismului
şi a lumii, pentru a le transforma în tot atâtea complemente ale papalităţii.
Are dreptate J. J. von Allmen 144 , când spune: „Biserica Catolică ar trebui să înceteze
de a mai opera cu imaginea cercurilor concentrice care merg de la ea însăşi către
142 Pr. Prof. D. Stăniloae, „Coordonatele ecumenismului din punct de vedere ortodox”, în O, anul
XIX, 1967, nr. 4, p. 510.
143 Rev. Prof. Robert Murray, art. cit., p. 37.
144 Pr. asist. Dumitru Popescu, art. cit., p. 444.
226