Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice în documentele Conciliului II Vatican
Executarea decretelor lui Vatican II a fost destul de grea, pentru mulţi episcopi,
care au aflat pentru prima oară – cei mai mulţi dintre ei la o vârstă înaintată – puncte
de vedere teologice despre care nici n-ar fi gândit vreodată că ar putea fi avansate în
Biserica Romano-Catolică. Dar ei, cel puţin, au luat parte la Conciliu. Acasă însă se
afla un cler dominat de oameni mai în vârstă, cu aceeaşi pregătire ca episcopii, dar
fără experienţa Conciliului. Acestora li s-a cerut pe neaşteptate să facă schimbări
pentru care nu numai că nu erau pregătiţi, ci chiar descalificaţi. Ascultarea „ad
literam” fusese suprema virtute; acum, deodată, se preconiza iniţiativă şi libertate, şi
aceasta trebuia recomandată chiar şi credincioşilor, cărora de asemenea li se predicase
ascultarea ca supremă virtute 130 .
O deosebită importanţă s-a acordat educaţiei creştine în viaţa omului şi influenţei
ei din ce în ce mai mare asupra dezvoltării societăţii contemporane ce constituie
pentru Conciliu obiectul unei atente reflecţii. Într-adevăr, educaţia tinerilor, precum
şi o anumită formare permanentă a adulţilor devin, în condiţiile actuale, în acelaşi
timp mai uşoare şi mai urgente.
Îndatorirea de a da educaţie, ce revine în primul rând familiei, pretinde ajutorul
întregii societăţi. Pe lângă drepturile părinţilor, anumite îndatoriri şi drepturi
revin societăţii civile, de vreme ce ea trebuie să orânduiască cele necesare
binelui comun vremelnic.
În împlinirea îndatoririi sale de educaţie, Biserica Catolică, fără a neglija toate
mijloacele adecvate, se preocupă în primul rând de acelea care îi sunt proprii. Primul
dintre acestea este instruirea catehetică 131 , care luminează şi întăreşte credinţa, hrăneşte
viaţa după spiritul lui Hristos, duce la o participare activă şi conştientă la misterul
liturgic. Alte mijloace în cultivarea şi educarea oamenilor sunt mijloacele de
comunicare socială, numeroase asociaţii de cultură spirituală şi fizică, mişcările de
tineret şi mai ales şcolile.
În ceea ce priveşte activitatea misionară a Bisericii Romano-Catolice 132 , Conciliul
II Vatican doreşte să schiţeze principiile activităţii misionare şi să unească puterile
tuturor credincioşilor în desfăşurarea acestei laturi. Această misiune, pe care
episcopii o au în frunte cu papa, trebuie să o îndeplinească cu rugăciunea şi colaborarea
întregii Biserici, rămâne una şi aceeaşi, pretutindeni şi în orice împrejurare.
Activitatea misionară izvorăşte în mod intim din însăşi natura Bisericii, a cărei credinţă
mântuitoare o propagă, a cărei unitate catolică o desăvârşeşte lărgind-o, pe a
cărei apostolicitate se bazează, al cărei simţ de colegialitate ierarhică îl exercită, a
cărei sfinţenie o mărturiseşte, o răspândeşte şi o dezvoltă. Activitatea misionară între
130 Rev. Prof. Robert Murray, art. cit., p. 31.
131 Printre documentele care subliniază importanţa educaţiei, amintim: Papa Paul VI, „Discurs către
membrii Federaţiei institutelor dependente de autoritatea bisericească”, 30 dec. 1963, Encicliche e
Discorsi di S.S. Paolo VI, I Roma, 1964, p.601-603 apud „Conciliul Ecumenic Vatican II. Constituţii,
decrete, declaraţii” op. cit., p. 207.
132 „Conciliul Ecumenic Vatican II. Constituţii...”, op. cit., p. 211.
223