Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice în documentele Conciliului II Vatican
afară de primatul papal şi infailibilitatea papală, decretate în şedinţa a IV-a din 18
iulie 1870 a Conciliului I de la Vatican, şi trecând peste adaosul „Filioque”, la Simbolul
credinţei, peste mariologie şi alte mici deosebiri cultice, totul este comun între
Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică.
S-a remarcat în discuţia asupra temei „Despre unitatea Bisericii” cuvântarea
arhiepiscopului Elias Zoghby de Nubia, vicar patriarhal al Bisericilor Unite din
Egipt, care, în a 28-a adunare generală, miercuri, 28 noiembrie 1962, a spus: „Biserica
Răsăriteană … n-a făcut niciodată parte din Biserica Latină. Ea nu emană din ea;
ea nu-i datorează nici înfiinţarea, nici existenţa, nici dezvoltarea ei dogmatică şi disciplinară.
Biserica de Răsărit, Biserica Ortodoxă, este istoriceşte o Biserică „mamă”
la fel ca şi Biserica Latină din Apus…” 58
Biserica Ortodoxă se bucură că episcopii romano-catolici au acordat toată atenţia
acestei probleme şi au luat-o în considerare cu seriozitatea cuvenită, în prima sesiune
a Conciliului II de la Vatican. Ortodoxia a avut şi are toată bunăvoinţa şi înţelegerea
faţă de problema unirii Bisericilor şi este gata să aducă partea ei de contribuţie
la refacerea unităţii creştinismului, dar înţelege ca această unire să se facă „întrun
spirit de egalitate, dreptate, libertate spirituală şi respect reciproc”, cum s-a exprimat
Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Atenagora al Constantinopolului. „Creştinii
nu vor putea vorbi de pace, a spus Prea Fericitul Patriarh Justinian încă din
1954, dacă nu va fi pace între Biserici. Ca să fie pace între Biserici, trebuie să se
recunoască şi să se îndrepte greşelile făcute împotriva unităţii Bisericii, să se revină
la o poziţie creştină potrivită cu interesul unităţii ei şi să se renunţe pentru totdeauna
la pretenţia unei supremaţii bisericeşti şi lumeşti, pe care Iisus Hristos nu numai că
n-a propovăduit-o, dar nici n-a îngăduit-o nimănui în numele Său” 59 . La 1 decembrie
1962, membrii Conciliului au hotărât să trimită întreaga schemă „De unitate
Ecclesiae” comisiei respective, spre a fi refăcută într-un singur text cu alte două
scheme care aveau un subiect asemănător. Au fost într-adevăr, trei scheme referitoare
la refacerea unităţii Bisericii, cu un cuprins asemănător.
Au votat în favoarea moţiunii 2068 de episcopi din 2112.
Ultima schemă sau temă discutată în prima sesiune a Conciliul II de la Vatican
a fost „De Ecclesia” – „Despre Biserică”, şi în legătură cu ea s-a discutat şi despre
Fecioara Maria 60 . Schema a fost introdusă la 1 decembrie 1962, în a 30-a adunare
generală, de cardinalul Alfredo Ottaviani, preşedintele Comisiei teologice, care a
redactat-o, şi a fost discutată în şedinţele ţinute între 1şi 7 decembrie 1962.
Schema e împărţită în următoarele 11 capitole: 1. Natura Bisericii luptătoare; 2.
Membrii Bisericii luptătoare şi necesitatea ei pentru mântuire; 3. Episcopatul ca
treaptă supremă a tainei preoţiei şi a sacerdoţiului; 4. Episcopii de scaune; 5. Stările
58 Ibidem, p. 26.
59 Ptriarhul Justinian, „Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, în O, anul VI (1954),
nr. 2-3, aprilie-septembrie, p. 5.
60 Prof. Ioan Bria, „Teologia romano-catolică şi Conciliul II de la Vatican”, în O, anul XVI, nr. 1,
ianuarie-martie, 1964, p. 129.
199