STUDII ŞI ARTICOLE acest dar fără prea mare greutate. Este esenţial pentru dialogul nostru viitor ca noi să înţelegem acest lucru şi să îi luăm cu adevărat în serios pe catolici 148 . Însă şi Roma, la rândul ei, trebuie să elibereze ecumenismul ei de falsele probleme şi de neînţelegeri. Una din acestea constă în convingerea, reală sau aparentă în numeroase medii catolice, că schisma ar putea fi depăşită printr-o simplă restaurare, în cadrul unităţii romane, a tradiţiilor liturgice şi practice ale Orientului creştin 149 . Accentul particular cu care Constituţia „De Ecumenismo” vorbeşte despre „venerabiile liturghii orientale”, eforturile reale întreprinse în vederea de-latinizării celor câteva rituri hibride în uz astăzi în Bisericile uniate, publicaţiile savante remarcabile care reabilitează şi tâlcuiesc adevărata semnificaţie a liturghiei orientale, nu vor servi într-adevăr la nimic dacă nu vor aduce cu ele o adevărată confruntare teologică, care depăşeşte cu mult problema istorică Orient-Occident, şi pune în discuţie Roma însăşi, în calitate de criteriu al credinţei: ceea ce teologia ortodoxă are cu adevărat autentic, ceea ce instinctul evlaviei populare are mai profund în lumea ortodoxă, nu e simplul conservatorism liturgic şi dorinţa de a păstra o formă „orientală” a creştinismului, ameninţată de către latini, ci o concepţie a <strong>Bisericii</strong>, valabilă atât pentru Orient, o credinţă „catolică”, care nu doar continuă tradiţia orientală, ci răspunde în egală măsură aspiraţiilor legitime ale reformatorilor şi reprezintă, în consecinţă, „soluţia” dramei ce divizează Occidentul din secolul al XVI-lea. Un adevărat ecumenism ortodox presupune aşadar o responsabilitate occidentală 150 . J. J. von Allmen scria recent: „Ceea ce bisericile reformate aşteaptă de la Bisericile ortodoxe este ca ele să facă Roma, atât de grijulie astăzi, să nu le contrazică, să înţeleagă că în ochii lor ea nu rezumă, la ea singură, creştinătatea Occidentului, că ea trebuie, de aceea, să abordeze într-o manieră nu doar diplomatic, ci şi teologic reînnoită, examenul Reformei din secolul al XVI-lea” 151 . A face înţelese aceste dimensiuni: iată sarcina ecumenică veritabilă a teologiei ortodoxe de astăzi. Iar aceasta nu este o sarcină doar intelectuală, nici doar ecumenică, e vorba de a realiza, chiar în interiorul <strong>Bisericii</strong> Ortodoxe, o stare de lucruri care să manifeste în practică „eclezialitatea” căreia pretindem că îi suntem martori. The Theology and Life of the Roman-Catholic Church as Reflected in the Documents of the Second Vatican Council. The second council of Vatican brought to the Roman–Catholic Church a new spirit, reflected by the tendencies for unity, which had become manifest in the entire Christian world. The issues discussed by the Council revealed that the Roman-Catholic Church had opened the way to mod- 148 John Weyendorff, „Ortodoxie şi catolicitate”, op. cit., p. 167. 149 Cezar Vasiliu, „Opinii ale ÎPS Mitropolit Hrisostomos de Mira, cu privire la dialogul între catolici şi ortodocşi”, în O, anul XXIV, nr. 2, aprilie-iunie, p. 309-310. 150 Prof. Robert Murray, „Ce speră un catolic de la dialogul cu Ortodoxia”, trad. de Arhim Antonie Plămădeală, în O, anul XXII, nr. 1, ianuarie-martie, 1970, p. 150. 151 John Meyendorff, op. cit., p. 168. 228
<strong>Teologia</strong> şi viaţa <strong>Bisericii</strong> <strong>Romano</strong>-<strong>Catolice</strong> în documentele Conciliului II Vatican ernism and the implementation of new ideas in order to release its ecumenism from false problems and misunderstandings. 229