Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

STUDII ŞI ARTICOLE
nilor, pe care a pus-o sub preşedinţia dublă a cardinalilor Alfredo Ottaviani şi Augustin
Bea, încredinţându-le sarcina să elaboreze o nouă schemă.
Între 21 şi 27 noiembrie 1962, Conciliul II de la Vatican s-a ocupat cu discutarea
schemei „Despre mijloacele de comunicaţie socială”. Schema cuprinde o introducere
şi următoarele patru capitole: 1. Doctrina Bisericii asupra mijloacelor de comunicaţie;
2. Apostolatul Bisericii prin mijloacele de comunicaţie; 3. Disciplina şi
directivele Bisericii; 4. Dispoziţii particulare privitoare la diferitele mijloace de comunicaţie:
presă, cinema, radio, televiziune etc.
Misiunea Bisericii se împlineşte nu numai prin cuvântul amvonului, ci ea recurge
la toate mijloacele artistice şi tehnice, chiar şi la cele mai noi mijloace tehnice
contemporane sau viitoare.
Schema a fost aprobată de conciliu în spiritul ei general, în întregime, dar, fiind
lungă şi prea amănunţită, a fost trimisă în ziua de miercuri 28 noiembrie 1962, comisiei
respective, pentru simplificare, şi o redactare mai îngrijită, spre a fi supusă votului
final al conciliului, ca apoi să fie aprobată de papa. Au votat pentru aprobarea
schemei 2138 episcopi.
Între 26 noiembrie şi 2 decembrie 1962, a fost discutată schema „Despre unitatea
Bisericii”, redactată de A. G. Cicognani, preşedintele Comisiei pentru Bisericile
Orientale. Ea a fost introdusă în a 27-a adunare generală a conciliului, prezidată de
cardinalul francez Eugène Tisserant, în ziua de 26 noiembrie 1962 56 .
Schema are o introducere şi trei părţi. Partea I, cu titlul „Unitatea conducerii întemeiate
de Petru”, se ocupă de unitatea conducerii în Biserică, expusă, bineînţeles,
din punct de vedere catolic. Deşi în schemă se recunoaşte că Domnul Hristos a întemeiat
Biserica Sa pe „temelia Apostolilor” (Ef 2, 20) se afirmă totuşi, după interpretări
catolice, că Domnul a ales dintre Apostoli pe Petru ca „întâiul şi cap” şi pe el a
zidit Biserica Sa (Mt 16, 18). Se repetă, deci, în acest capitol cunoscutele concepţii
romano-catolice despre primatul lui Petru între Apostoli şi primatul episcopului Romei
în Biserica Universală, ca succesor al lui Petru şi vicar al lui Hristos pe pământ.
Se insistă asupra faptului că adevărata unitate se păstrează „numai în comuniune cu
Sfântul Scaun al Romei”, pretinzându-se că în afara Bisericii Catolice credinţa şi
tradiţiile creştine nu s-ar păstra în forma lor desăvârşită 57 .
Partea a II-a, cu titlul „Diferitele mijloace pentru promovarea unirii”, tratează
despre mijloacele şi condiţiile care pot contribui la realizarea unităţii creştinilor.
Textul schemei scoate în relief faptul că urmele unităţii se recunosc atât la creştinii
din Răsărit cât şi la cei din Apus.
Schema „De Unitate Ecclesiae” n-a tratat decât relaţiile cu Bisericile Ortodoxe
din Răsărit, ele fiind cele mai apropiate de Biserica Romano-Catolică din punct de
vedere al dogmei, moralei, cultului şi disciplinei creştine. Schema a voit să fie, în
principiu, un omagiu faţă de Biserica Răsăriteană. Romano-Catolicii recunosc că, în
56 Ibidem, p. 24.
57 Ibidem, p. 25.
198