Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice în documentele Conciliului II Vatican
sinceritate şi smerenie, pentru căutarea în comun a adevărului şi a căii care
reconduce la unitatea Bisericii primare. Biserica Ortodoxă propune în acest sens reîntoarcerea
tuturor Bisericilor la vechea Biserică, mama comună a tuturor Bisericilor,
de la care ele s-au îndepărtat …” 8 .
Declaraţia comună dată la Roma de Papa Paul al VI-lea şi de Patriarhul
Atenagora (octombrie, 1967) vorbeşte de comuniunea dintre cele două Biserici, dar
şi de „puncte care trebuie să fie clarificate” şi de „obstacole care trebuie să fie depăşite”
9 . Între aceste obstacole socotim primatul de jurisdicţie şi infailibilitatea de magisteriu
a episcopului Romei 10 o serie de declaraţii oficiale catolice, ca acelea din
constituţia dogmatică despre Biserica Lumen Gentium după care „nu pot fi salvaţi
acei oameni care chiar dacă nu ignorează că Biserica Catolică a fost fondată de
Dumnezeu, prin Iisus Hristos, necesară, nu vor voi să intre în ea sau în ea să persevereze”
11 .
Perspectivele de dialog dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă
sunt astăzi posibile. Există totusi destule obstacole în calea restabilirii comuniunii
între cele două Biserici. Socotim că cele mai mari sunt primatul şi infailibilitatea
papală, precum şi menţinerea grupărilor uniate. Dar voinţa de dialog a Bisericii Romano-Catolice,
determinată atât de critica făcută primatului monarhic al papei de
către unii teologi ca Hans Küng, cardinalul Leo Suenens, Y.M. Congar şi alţii, cât şi
tendinţele autonomiste ale Bisericilor Romano-Catolice locale, dau speranţa că şi
ultimele obstacole vor fi înlăturate şi un dialog real teologic, condus de la egal la
egal, între cele două Biserici, în sinceritate şi adevăr faţă de valorile autentice ale
creştinismului primar, va conduce la realizarea atât de mult dorită a testamentului
Mântuitorului: „Ca toţi să fie una” (In 17, 21).
De aceea, în studiul pe care îl vom aborda, vom căuta a înţelege mai bine relaţiile
dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă de după Conciliul II
de la Vatican (1962), dar şi modernismul apărut în viaţa Bisericii Catolice în
această perioadă.
I. Doctrina infailibilităţii şi a primatului papal în dezbaterile Conciliului I
Vatican (1870)
Tendinţele spre unitate, manifestate în întreaga lume creştină – fie sub forma
Mişcării ecumenice concentrată în activitatea multilaterală a Conciliului Ecumenic al
Bisericilor, fie sub forma întâlnirilor şi a discuţiilor la „cel mai înalt nivel”, între
8 Cezar Vasiliu, art. cit., p. 142.
9 Ibidem, p. 143.
10 Pr. Prof. Ioan I. Rămureanu, „Primatul papal şi colegialitatea episcopală în dezbaterile Conciliului
al II-lea de la Vatican”, în O, anul XVIII, nr. 2, aprilie-iunie, 1965, p. 141.
11 Cezar Vasiliu, „Relaţiile dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă de la anunţarea
Conciliului Vatican II (ianuarie, 1959) până la decembrie 1970”, teză de doctorat, în O, anul XXVIII,
1976, nr. 1, p. 82.
183