Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice în documentele Conciliului II Vatican
aripa progresistă din catolicism cu cea conservatoare, sau aceeaşi posibilitate de a
interpreta intenţiile lui în moduri diametral opuse 69 . Papa Paul VI şi-a expus vederile
sale asupra scopurilor Conciliului în ampla cuvântare de deschidere a celei dea
doua sesiuni, de la 29 septembrie 1963. După ce a declarat că „începutul de unde
porneşte Conciliul, calea pe care merge, ţinta spre care tinde, e Hristos”, papa a
spus: „Tema principală a acestei sesiuni va fi deci Biserica şi tot ceea ce priveşte
natura ei intimă”. Din această temă, cea mai importantă problemă de dezbătut va fi
doctrina despre episcopat.
Sesiunea a doua a Conciliului a votat în formă definitivă schema despre liturghie
şi Decretul despre Comunicaţiile sociale, dezbătute şi stabilizate aproape complet
în prima sesiune şi a dezbătut schema despre Biserică, Decretul despre episcopi
şi conducerea diocezelor şi schema despre Ecumenism care vor avea să fie votate în
sesiunea viitoare.
Discuţia cea mai prelungită s-a purtat în jurul schemei despre Biserică, al cărui
text modificat a fost împărţit episcopilor cu mult înaintea începerii sesiunii, după ce
prima formă a schemei fusese respinsă de sesiunea anterioară ca prea juridică, clericală,
scolastică şi triumfală. În primele două zile ale sesiunii, 30 septembrie - 1 octombrie
1963, s-a discutat şi votat în general această schemă, găsită satisfăcătoare.
Schema se caracterizează prin următoarele idei care traduc pe plan bisericesc o mentalitate
apreciată cu satisfacţie ca „liberală”:
1. Cei fără credinţă vor fi membri „în potenţă” ai Bisericii, în baza botezului
dorinţei.
2. Schema vorbeşte, ca şi papa Paul VI, de grade ale unirii cu Biserica, punct
cu mari consecinţe ecumeniste 70 .
3. Accentul ce se pune pe Biserică, considerată ca Trup tainic, legat de Biserica
văzută, şi pe noţiunea de „popor al lui Dumnezeu”, indică unitatea fundamentală a
tuturor membrilor ei, întărită prin noţiunea de preoţie, universală, comună tuturor
celor botezaţi.
4. Primatul e reafirmat, dar – ceea ce e nou şi capital, - în cadrul colegialităţii
episcopale.
5. Biserica, în totalitatea ei, este considerată infailibilă, ca şi corpul episcopal.
6. E afirmat caracterul sacramental al episcopatului ca sursă a întregului sacerdoţiu
evitându-se, desigur, excesul care ar face din episcopat un fel de a opta taină.
7. E proclamat caracterul colegial al episcopatului.
8. Se pune, fără precizare de căsătorit sau necăsătorit, crearea unui diaconat, ca
necesar mai ales pentru regiuni care duc lipsă de preoţi, ca de exemplu America Latină.
9. E precizat rolul laicilor în Biserică, arătându-se că ei au datoria să contribuie
la evanghelizarea lumii; să trăiască în lumea valorilor morale; să se sfinţească în an-
69 Pr. Barbu Gr. Ionescu, „Conciliul II de la Vatican. Dezbaterile şi hotărârile sesiunii a doua”, în
O, anul XVI, nr. 2, aprilie-iunie, 1964, p. 190.
70 Ibidem, p. 197.
203