Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice în documentele Conciliului II Vatican
După ce s-a votat acest text, papa a prerogat conciliul nemaidându-i posibilitatea
să discute şi să stabilească schema „Despre Biserică” şi despre infailibilitatea ei,
dar lăsând speranţa că aceasta se va face într-un viitor oarecare. De aceea, speranţa
aceasta a persistat continuu în catolicism. Căci chiar formula aprobată, după care în
infailibilitatea papei se manifestă infailibilitatea Bisericii, nu afirma că infailibilitatea
Bisericii se epuizează în exerciţiul ei papal 30 .
Prin noua dogmă proclamată prin enciclica „Pastor Aeternus” din 18 iulie
1870, s-a acordat papei puterea supremă în Biserica Romano-Catolică şi infailibilitatea
„ex cathedra”, adică puterea spirituală supremă de a proclama în mod infailibil
adevărul în materie de credinţă şi morală, iar aceasta „ex sese”, „non autem ex
consensus Ecclesiae” (De la sine, nu prin aprobarea Bisericii) 31 .
Înainte de închiderea conciliului, când se mai credea că după votarea constituţiei
prime, va fi adusă în discuţie constituţia a doua, ea a fost pusă la punct de către
teologul Kleugten, la cererea „Comisiei de fide”. Textul acesta relua tot restul textului
distribuit Conciliului la 21 ianuarie 1870; numai tema infailibilităţii era modificată.
Dar el n-a mai fost supus comisiei, întrucât aceasta nu s-a mai întrunit după 14
iulie. Totuşi, prin faptul că se atribuia o autoritate celor ţinute şi transmise de Biserică
şi se recunoştea capacitatea ei de a ţine şi mărturisi fără greşeală cele definite de
papa şi de episcopi, se recunoştea încă Bisericii o anumită infailibilitate 32 .
Toate acestea întreţineau în Biserica Romano-Catolică speranţa că o dată şi o
dată problema va fi reluată, precizându-se în mod clar infailibilitatea Bisericii şi a
episcopului.
Această nouă dogmă a primatului papal şi a infailibilităţii papale a fost impusă
în Biserica Romano-Catolică drept adevăr de credinţă, cu toate că până azi se mai
ridică proteste contra ei chiar şi din partea unor teologi şi episcopi catolici. Conciliul
I Vatican s-a deschis la 20 octombrie 1870 33 .
Urmaşul papei Pius al IX-lea, papa Leon al XIII-lea (1878-1903), prin enciclica
„Satis cognitum” din 29 iunie 1896, prezintă dogma primatului şi a infailibilităţii
papale ca adevăr doctrinar şi articol de credinţă, care, după părerea sa, „n-a introdus
o învăţătură nouă, ci a afirmat credinţa cea veche şi constantă a tuturor secolelor” 34 .
Afirmaţia este cu totul falsă, deoarece, după revelaţia Sfintei Scripturi, numai Biserica
în totalitatea ei, cler şi credincioşi, este infailibilă, întrucât ea este „stâlpul şi temelia
adevărului” (1 Tim 3, 15).
O dovadă că conştiinţa unei alte infailibilităţi decât a papei era vie şi după definirea
infailibilităţii papale la Conciliul I de la Vatican o întâlnim la dogmatistul cato-
30 Ibidem, p. 468.
31 Pr. Prof. I. Rămureanu, op. cit., p. 498.
32 Pr. Prof. D. Stăniloae, art. cit., p. 469.
33 Pr. Prof. I. Rămureanu, op. cit., p. 498.
34 Ibidem, p. 498.
189