Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice în documentele Conciliului II Vatican
În general, adversarii au reproşat schemei: caracterul prea profesoral şi scolastic,
lipsa ei de spirit pastoral, rigiditatea excesivă a unor afirmaţii, puţina încurajare
acordată cercetării ştiinţifice în problemele de teologie şi exegeză. În acelaşi timp, s-
a susţinut că ea nu favorizează unitatea atât de dorită a creştinilor, şi i s-a mai reproşat
că nu a fost alcătuită în spirit ecumenic, potrivit ideilor şi sentimentelor de care
era animat papa Ioan XXIII.
În această opoziţie a numeroşi Părinţi ai conciliului faţă de tema tradiţională a
„celor două izvoare ale revelaţiei divine”, se recunoaşte influenţa polemicii protestante
după care unul singur este izvorul revelaţiei, Sfânta Scriptură – Sola Scriptura
– şi nu două. Episcopii catolici care au eparhiile lor în ţările majoritar protestante
cred că printr-o nouă formulare teologică a doctrinei despre „izvoarele revelaţiei”
dialogul cu protestanţii devine mai uşor.
Este evident că termenul „ecumenic” nu are în vocabularul romano-catolic aceeaşi
semnificaţie pentru toţi episcopii, clericii, dar şi credincioşii.
Definiţia cea mai completă a termenului „ecumenic” a dat-o episcopul Emil De
Smedt de Bruges (Belgia), luni, 19 noiembrie, în a 22-a adunare generală, a Conciliului
II de la Vatican.
Printre altele, spunea: „Timp de mai multe secole, noi catolicii, am socotit că
este suficient să exprimăm clar doctrina noastră. Necatolicii aveau aceeaşi părere.
Fiecare parte îşi expune doctrina într-o terminologie care-i era proprie, după propria
sa vedere, dar ceea ce spuneau catolicii nu era înţeles de necatolici şi invers. Cu
această metodă a „adevărului clar” nu s-a realizat în realitate nici un progres pentru
reconciliere. Din contră, de fiecare parte s-au mărit prejudecăţile, bănuielile, certurile,
discuţiile polemice” 54 . El a arătat condiţiile care trebuie împlinite pentru a se
ajunge la un adevărat dialog ecumenic:
1. Cunoaşterea aprofundată a doctrinei ortodocşilor şi protestanţilor precum şi a
vieţii lor liturgice.
2. Trebuie ca şi catolicii să cunoască bine ce gândesc ortodocşii şi protestanţii
despre doctrina catolică.
3. Trebuie să se cunoască ce omit sau ce este insuficient lămurit în doctrina catolică,
după părerea necatolicilor.
4. Trebuie să se examineze din partea catolicilor dacă nu se află în limbajul catolic
forme sau formulări referitoare la credinţă greu de înţeles pentru necatolici 55 .
Întrucât Părinţii conciliari de tendinţă progresistă, care au votat pentru întreruperea
discuţiilor schemei „Despre izvoarele revelaţiei”, n-au întrunit majoritatea necesară
de două treimi, adică 1473 de voturi, s-a simţit nevoia intervenţiei personale a
papii Ioan XXIII. Făcând uz de dreptul său de Suveran Pontif în Biserica Romano-
Catolică, el a instituit o comisie mixtă, alcătuită din mai mulţi cardinali, episcopi şi
consultanţi, membri ai Comisiei teologice şi ai Secretariatului pentru unitatea creşti-
54 Ibidem, p. 21.
55 Ibidem, p. 22.
197