Teologia şi viaţa Bisericii Romano-Catolice reflectate în ...

STUDII ŞI ARTICOLE
întâistătătorii de Biserici creştine, fie sub forma opiniei create între credincioşii tuturor
confesiunilor – au silit Biserica Romano-Catolică să iasă în întâmpinarea acestor
tendinţe, pe de o parte, pentru a nu fi acuzată de menţinere în permanenta sa poziţie
de rigiditate, iar pe de altă parte, pentru a putea, fiind prezentă în anumite forme în
miezul lucrurilor, să colaboreze în aspect procatolic diferite laturi ale activităţii ecumenice
desfăşurate sub toate formele în zilele noastre.
Fără a modifica în fond poziţiile sale în problemele care constituie obstacole
reale în calea înfăptuirii unităţilor, Bisericilor creştine, Biserica Romano-Catolică,
sub forma unei adaptări la împrejurări şi a unei aşa-zise pregătiri pentru facilitarea
unirii, urmăreşte să slăbească poziţiile celorlalte Biserici creştine 12 .
În cursul sesiunii întâia şi a doua a Conciliului II de la Vatican (1962), s-au
manifestat speranţe că acest Conciliu va aduce o limitare a primatului şi a infailibilităţii
papale, prin definirea puterii şi infailibilităţii colegialităţii episcopale. Dar capitolul
al III-lea din schema „Despre Biserică”, votată de Conciliul al II-lea de la Vatican
şi promulgată de papa la 21 noiembrie 1964, a pus capăt acestor speranţe. Acest
capitol nu numai că a confirmat decizia primului Conciliu de la Vatican, cu privire la
infailibilitatea papală, ci a dus-o la ultima dezvoltare cu putinţă. Acest lucru rezultă
din urmărirea concepţiei catolice despre infailibilitate 13 în trei etape principale ale ei,
dintre care două etape s-au succedat în decursul primului Conciliu de la Vatican iar a
treia s-a definit la cel de-al doilea Conciliu de la Vatican.
Ne vom referi, în acest capitol, strict la cele două etape ce s-au succedat în timpul
primului Conciliu de la Vatican, privitoare la doctrina infailibilităţii.
La scurtă vreme după deschiderea Conciliului I de la Vatican (8 decembrie
1869) la 21 ianuarie 1870, în a treia Congregaţie generală, s-a împărţit episcopilor
participanţi schema „Despre Biserică”, pentru a fi discutată şi, după eventualele modificări,
votată.
Schema aceasta trata doctrina despre Biserică în următoarele capitole:
- Cap. I: Biserica este trupul mistic al Domnului.
- Cap. II: Religia creştină nu se pote cultiva decât în Biserică şi prin Biserică.
- Cap. III: Biserica este societate adevărată, perfectă, spirituală şi supranaturală.
- Cap. IV: Biserică este societate vizibilă.
- Cap. V: Despre unitatea vizibilă a Bisericii.
- Cap. VI: Biserica este o societate cu totul necesară pentru dobândirea mântuirii.
- Cap. VII: În afară de Biserică, nimeni nu se poate mântui.
- Cap.VIII: Despre neputinţa Bisericii de a se schimba (De indefectibilitate
Ecclesiae).
- Cap. IX: Despre infailibilitatea Bisericii.
12 Paraschiv V. Ion, „Primatul papal şi Ortodoxia”, în MO, anul XX, nr. 3-4, martie-aprilie, 1968, p.
282.
13 Pr. Prof. D. Stăniloae, „Doctrina catolică a infailibilităţii la I-ul şi al II-lea Conciliu de la Vatican”,
în O, anul XVII, nr. 4, octombrie-decembrie, 1965, p. 459.
184