Paleoecologia Ecosistemelor Salmastre din Bazinul ... - GeoEcoMar

10
(cu Spaniodontella), foarte probabil efectul unui reduceri saline accentuate. Konkianul (echivalat
biostratigrafic cu Kosovianul, Rogl, 1998) şi fauna lui dominant marină sugerează o redeschidere
spre vestul marin al Paratethysului şi apariţia unor taxoni exclusivi. A fost o separare de natură
ecologică. În răsărit a început un lent proces de salmastrizare, în timp ce în vest, comunităţile
faunistice sunt exclusiv marine. Totuşi faunele au migrat în toate sensurile, dar restrictiv şi selectiv
ceea ce face ca totuşi, corelarea biostratigrafică să fie posibilă.
În SW Transilvaniei existã câteva zăcăminte fosilifere aparţinînd Badenianului (Lăpugiu,
Coştei, Delineşti, Zorlenţul Mare, Buituri, în succesiune cronologică. Ele sunt cunoscute din secolul
XIX datorită lucrărilor lui Reuss, 1854 şi Neugeboren, 1894) care susţin o largă şi directă legătură
cu Mediterana. La fel, în vestul bazinului Dacic. În schimb, pentru restul spaţiului Carpatic
(Transilvania de nord şi partea centrală a bazinului Dacic) avem o succesiune lito-biostratigrafică
particulară. Este vorba de succesiunea „marne (tuful) cu globigerine, brecia sării, şisturile cu
radiolari şi marnele cu Spirialis” afirmînd o succesiune ecologică fragmentată. Existenţa sării
susţine ideea desecării în Transilvania şi în fosa subcarpatică din Muntenia, până în Moldova.
In literatura de specialitate se afirmă închiderea „coridorului sloven” în timpul Badenianului
superior. Existenţa exuberantei faune de moluşte (Rado-Moisescu, 1965) şi ostracode de la Buituri
(Hunedoara), din SW Transilvaniei anulează o astfel de afirmaţie. La „nivelul Buituri” avem o
luxuriantă faună mediteraneeană în timp ce „marnele cu Spirialis” afirmă legături cu spaţiul
răsăritean.
NEO-PARATETHYS
Sarmaţian - Romanian
Neo-Paratethysul se caracterizeazã prin faune specifice la toate nivelele spectrului faunistic.
Odată cu Sarmaţianul a luat naştere cel mai mare bazin salmastru intracontinental din istoria
geologică a Europei. În Volhinian şi Basarabian, el are o extindere spaţială maximã şi o evidentă
unitate faunistică. Diferenţele regionale sunt de natură ecologică.
Emilia Saulea et al. (1969), Saulea (1995) a subliniat semnificaţia prezenţei şi a migraţiei
barierei recifale Chişinău-Orhei-Camena, pe care le interpreteazã ca reprezentând un brâu recifal
discontinuu localizat în zona de racordare dintre ariile stabile şi ariile subsidente. Reciful s-a
deplasat spre sud în intervalul dintre Badenianul superior şi pânã în Sarmaţianul mediu.
Dezvoltarea faciesului recifal încetează brusc la mijlocul Sarmaţianului mediu şi este urmată
de o puternică regresiune, care cuprinde simultan promontoriul sud dobrogean şi flancul de est al
dorsalei dobrogene.
Faciesul denumit continental – deltaic de către Saulea et al. (op.cit.) a apãrut în Sarmaţianul
inferior în partea septentrionalã a avantfosei, s-a extins în Sarmaţianul superior acoperind şi
forlandul. Această extensie a determinat închiderea nordicã a bazinului acvatic al avantfosei. În
consecinţã se poate considera cã în Sarmaţianul superior a fost definitivatã configurarea teritorialã,
paleogeograficã a Bazinului Dacic.
Procesele principale care au condus la conturarea Bazinului Dacic au fost următoarele:
• lãrgirea ariei de sedimentare a avantfosei carpatice, prin extinderea acesteia spre
exterior (spre est şi spre sud) începând din Badenianul superior şi continuând în Sarmaţianul
inferior şi mediu;
• închiderea bazinului acvatic al avantfosei carpatice în Sarmaţianul mediu şi superior,
prin ridicarea pãrţii de nord a avantfosei şi instalarea unui facies continental.
Apariţia Bazinului Dacic ca unitate acvaticã de sine stãtãtoare reprezintã una dintre
consecinţele mişcãrilor din faza atticã (Saulea et al., 1969). Izolarea Bazinului Dacic faţã de Bazinul
Panonic reprezintã o altă consecinţã a mişcãrilor attice, în timp ce comunicarea Bazinului Dacic cu
Paratethysul Oriental a continuat sã funcţioneze până în Ponţianul superior, după care el se
izolează.
În arealul Paratethysului Central (inclusiv bazinul Dacic), Sarmaţianul este transgresiv.
Numai în Paratethysul răsăritean (Volhinia, Basarabia, nordul Mării Negre) avem o succesiune